Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » MARIAN ILIE: Anii fără de Nichita

MARIAN ILIE: Anii fără de Nichita

Cât de grei trecură, Doamne, anii fără de Nichita

S-au dezintegrat imperii, moartea cu nemiluita

Seceră-n fâneața Lumii, seceră și nu clăiește

Carele scârțâie goale, oamenii iubesc hoțește

Duhul Sfânt nu mai adastă pe coline ca-nainte

Doar suflarea lui Nichita, dincolo de Necuvinte

Se aude-n întristarea molcomita peste Țară

Ca un giulgiu-nvăluind-o în culoarea tutelară

Ce de dincolo de spectru ne inundă și ne-mparte –

Slobozi – unii la născare, ceilalți slobozi la moarte

Și, arar, doar câte unul slobod la Eternitate

Peste naștere și moarte, peste vini, peste păcate…

 

Etern astfel e Nichita, după dinainte Altul

Două ceruri paralele conturându-ne Înaltul

Pe sub care ne curg anii, alergăm, ne-mpotmolim

Făptuind nimicnicie în spectacolul sublim

Al plutirii fără margini peste aer, peste apă

Unde păsări iși fac cuibul pe sub streașina de pleoapă…

 

Nu așa ne-a vrut Nichita – bălăcindu-ntr-un tău –

Și-a luat traista cu cuvinte și-a plecat în largul său

Doamne, dar greu mai trec anii de când el fostu-s-a dus

Se-mpăienjeniră toate, curg tristeți dinspre Apus

Cum tot curseră din celelalte puncte cardinale

Că veneau tristeți puhoaie și noi le ieșeam în cale

Doar Cetatea lui Nichita, ca și-a celuilalt Înalt,

Ridicată pe o culme-a unui munte de bazalt

Nu s-a lăsat pradă hoardei de tristeți de dinafară

Și-așa a ajuns Nichita Omul-Nație, Om-Țară

Fără el, fără-de-țară suntem, în acest șuvoi

Doamne și ce greu trec anii fără dânsul printre noi!

Marian Ilie

13.12.2015