Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » ION N. OPREA: În memoriam Scriitorul Vasile Iosif, Căuia (Răspochi), Bacău, venit printre ultimii la Cenaclul literar la distanță, plecat dintre noi (16 mai 1919-9 decembrie 2015)

ION N. OPREA: În memoriam Scriitorul Vasile Iosif, Căuia (Răspochi), Bacău, venit printre ultimii la Cenaclul literar la distanță, plecat dintre noi (16 mai 1919-9 decembrie 2015)

Ultimul său îndemn: “Să publicăm, să publicăm”…

În volumul “Nu uita…”, Editura Pim, Iași, 2015, al IX-lea din seria antologie, de autori la distanță, paginile 233-436, le-am pus la dispoziția lui Vasile Iosif, ca cel pe care l-am cunoscut și citit. Iată textul din cartea citată, care începe cu fatidicul de neînlăturat.

Când o fi să mor

 

Când o fi, nu vreau să mor

în Bucureștiul închis ca-ntr-un obor,

în blocul hardughie din beton  și fier,

cu toate ferestrele doar spre-naltul cer!

Vreau să mor în satul străbun, natal,

sub umbra ulmului din deal,

pe un pat cu velnița ierbii moale,

să nu mai simt durerile din șale.

Viața-n tihnă vreau să-mi fie,

lâng-un clondir de razachie

cu culoarea-i  de catran

și cu-o  țuică tare din cazan.

Iar în cel din urmă ceas,

de al vieții bun-rămas,

voi bea, bea pe saturate,

că am scăpat de păcate,

reușind să mai viețuiesc

și-n acest iad pământesc.

Cu voi într-o devălmășie,

mai vreau o ultimă beție.

Iar când a sosit momentul,

o s-aflați că testamentul

tot c-un zaibăr am să-l scriu,

bând clondirul din sicriu.

Iar după o săptămână,

tot cu un clondir în mână,

din rai eu, ajuns preasfânt,

am să reapar pe mormânt

și pe cei ce m-ați jelit

bucuros am să vă-invit

cu un chiot bețivesc,

de pe Berheciul strămoșesc.

S-audă și să trezim

toți morții din țintirim,

și-ntr-o ciuleandră, hop-și-așa!

Ori un brâu sau gempara,

vom juca, nu nătăfleți,

ci cu mine, descurcăreț:

pe drumul vieții, oricât de greu,

am fost învingător, mai mereu,

ca modest aed al timpului meu!

                                Răspochi, 16 mai 2008

Născut la 16 mai 1919, iată cel pe care l-am cunoscut ca prozator în 1955, sunt 60 de ani de atunci, când a publicat în ziarul “Steagul roșu” Bârlad, pagina literară, lucrarea, “La seceriș”, eu fiind redactor de rubrică,  de care răspunderea o avea doamna Alice Ouatu, o profesionistă, Vasile Iosif, ziarist, poet, prozator și dramaturg, “un aed al timpului” său, cum îl numește Ioan Dănilă, prefațator, la cei 96 de ani împliniți,  îmi expediază cartea intitulată “Sunt cântărețul stelelor din  vis”, Editura “Egal” Bacău, 2014, “Poezii inedite: 1957-2010”, de Vasile Iosif,  închinate cui?, Soției sale, Maria Iosif, cu dedicație, “Domnului Ion N. Oprea, cu prețuire, 12 iulie 2015, Vasile Iosif”,  cuvinte pentru care lui și Ioan Dănilă le mulțumesc.

         “…L-am vizitat într-un  loc din strada Cetatea de Baltă și l-am intervievat… Mai apoi, retras la Căuia (Răspochi),  și-a  adunat scrierile pentru o  necesară antologie, descoperindu-i și texte inedite…

         Sintagma citată în titlul însemnăilor mele – Un “aed al timpului său”, prefață la carte n.n. – îi aparține: este parte a unui vers din poemul „Când o fi să mor”, datat 16 mai 2008, adică în ziua împlinirii a 89 de ani de viață: „Am fost un învingător, mai mereu,/ ca modest aed al timpului meu”. Nu este singura elegie (la fiecare 16 mai își caligrafiază un nou testament liric), dar e prima oară când se recunoaște deasupra vieții, care nu i-a fost chiar ușoară”, scrie concis, cum i-i obiceiul, Ioan Dănilă, prietenul la amândoi.

         I-am scris lui Vasile Iosif la Căuia, Dealu Morii, i-am mulțumit pentru carte, nu mi-a răspuns, probă că nici astăzi, la anii lui, viața nu-i încă ușoară, că acel „clondir de razachie”, din „Berheciul strămoșesc”, destinat „chiotului  bețivesc”, nu știu dacă îi mai folosește … Dar așteptăm 16 mai 2016!

                                                             *

Duminică, 27 februarie 1955, în pagina „Vede tot” in ziarul „Steagul roșu”, Bârlad, Vasile Iosif semna vesurile de sub titlul:

„Cum e sfatu-așa-i și satul”:

Sfat ca-n Barcea, zău, mai rar;

Parcă nu-i sfat popular.

Îl privești, socoți și spui:

Ăsta-i sediul sfatului?

Seamănă a hardughie!

Un geam are-n el hârtie,

Iar la uși, cât ai căta

Nici de-un ivăr nu vei da;

Pe vreun scaun de te-așezi

Ochii-ți văd steluțe verzi.

Căci, „bolnav” de „sfărâmare”

Stă și el pe trei picioare.

Și mai capeți și-un cucui

În creștetul capului.

Și încheia după alte 5-6 strofe:

„Cum e sfatu-

Așa-i și satul!”

                                                       *

Volumul, cu cele de mai sus, i l-am trimis și lui Vasile Iosif. Nu mi-a răspuns. Luni, 14 decembrie 2015, m-a sunat la telefon doamna prof. Camelia Nenciu din Constanța care m-a informat că Vasile Iosif, colegul nostru, a decedat. I-am expediat îndată un email cu interogația specifică universitarului Ioan Dănilă de la Bacău, care, promt, seara, mi-a răspuns:

“…Sunteti ultimul care a scris despre Vasile Iosif. A fost inhumat sâmbătă 12 decembrie. Am rugat pe o doamnă  profesoară dintr-o localitate vecină să meargă și să vorbească în numele prietenilor. A depus și o coroană din partea Societății Cultural-Științifice „Vasile Alecsandri” din Bacau, pe care o conduc de 5 ani. A fost singura coroană. Nimeni de la Primarie, nimeni de la Școală… Aseară am vorbit cu preotul care i-a auzit ultimele cuvinte: „Să publicăm, să publicăm, să publicăm!” și arăta cu privirea spre masa unde lăsase câteva foi…deja începute”.

Ioan Dănilă fusese ocupat în cadrul acțiunii Oamenii timpului, el fiind nominalizat chiar la categoria journalism, muncă ce i-a plăcut atât de mult prietenului nostru.

Sigur, 16 mai 2016, zi aniversară, altfel va fi la Căuia…

                                                        Ion N. Oprea