Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » DOMINIC DIAMANT: ODĂ SPIRITULUI CREATOR

DOMINIC DIAMANT: ODĂ SPIRITULUI CREATOR

 

ODĂ SPIRITULUI CREATOR

 

Ce viituri de geniu şi talent

În spaţiul himeric se revarsă

Entuziast, subtil şi permanent

În veşnica dorinţă de catharsă

 

Cu câtă frenezie şi avânt

Supremaţia-n luptă şi-o dispută

Şi cât de generoase-n fond mai sunt

Când cuceresc redută cu redută

 

Mut contemplând fantasticul decor

Ce nu se degradează niciodată

Chiar neuronii excitaţi te dor

Şi alertează inima să bată

 

Ca un sublim torent de dor şi vis

În mrejele-i te prinde şi te fură

De nu mai ştii ce forţă a decis

Să se-ndumnezeiască-a ta natură.

***

 

PE SCENA LUMII

 

Vai, câte roluri am putut să joc

Pe veşnica, nemărginita scenă

Şi recunosc că am avut noroc

În mare parte, ca să-mi fie jenă

Cu har şi cu credinţă le-am jucat

Iubindu-le pe fiecare-n parte

Şi pot să spun c-am fost recompensat

De Cel Divin ce rolurile-mparte

Nu diferite, doar, ci contrastante

Posturile ce mi le-am asumat

Trăit-am ca-n Infernul unui Dante

Dar mult mai motivat şi avântat

M-am luat cu-ntreaga speţă feminină

Coşmaruri şi extaze am trăit

Ca zbuciumata-mi viaţă să devină

Destin atât de-arare împlinit

Dar personajul cel mai cool din toate

Pe care-l port în suflet tăinuit

E mai presus de orice rol şi poate

Cu mine-atinge ţelul ce-am doritţ

***

MORBIDĂ

Ca o mumie veacu-mi fac pe scaun

Nedumerit că nu ştiu ce aştept

Şi-n sinea mea deja mă aflu ca un

Cadavru-ntins cu mâinile pe piept

E linişte, nu-i nimeni lângă mine

Cu ochii duşi privesc înmărmurit

La clipa care trece, care vine

Fără să-i pese de-omul ce-a murit

i-atâta pace-n sufletu-mi coboară

Simţindu-mă complet eliberat

De lumea ce m-a tras mereu pe sfoară

Că nu mai ştiu ce mult am îndurat

Ca o momâie,-ncremenit la masă,

Văd filmul vieţii mele ce s-a dus

Şi chiar de-a fost de groază, nu-mi mai pasă

Că universul meu e mai presus.

***

POMELNICUL

CELOR DUŞI DIN NEAMUL MEU

Cum fură şi se duseră

De parcă nici nu fură

Fantastică şi meşteră

E veşnica natură

Cum am trăit şi ne-am iubit

Cu câtă străşnicie

Ne-a despărţit şi risipit

O, fir-ar ea să fie !

Doar cât încerci, înfiorat

A-i trece în revistă

Îţi pare numai c-ai visat

Când ei nu mai există

Pomelnicul îţi dă fiori

Cât este de bogat

Încât ai vrea şi tu să mori

Surprins c-ai existat.

Marin şi Dumitra Vlad –părinţii mei

Ene şi Safta Vlad –bunicii

Gheorghe şi Elena Vlad- fratele cel mare al tatei şi soţia

Ion şi Codina Vlad – alt frate cu soţia

Florea Vlad-fratele cel mic al tatei

Marin şi Ioana Martin- fratele cel mare al mamei cu soţia

Floarea şi Ion Fâţă- sora mai mare a mamei şi soţul

Gherghina şi Ion Buleandră- sora mai mică a mamei cu soţul

Mariţa şi Ruse Crângaşu- sora cea mai mică şi soţul

Gherghina ex Vlad şi Marin Panduru- verişoară după tată cu soţul

Florian Vlad şi Miluţa-văr după tată şi soţia

Mihai Vlad- văr după tată

Petre Martin-văr după mamă

Mitică Martin- văr după mamă

Elena Martin şi Stănică – verişoară după mamă şi soţul

Ilie-văr după mamă

Două verişoare, fetele Floarei

Două verişoare, fetele Mariţei

Peste treizeci de afini trecuţi în altă dimensiune.

Fie-le ţărâna uşoară şi numele veşnic pomenit !

Că eu încă trăiesc, e o minune.

Fie Domnul binecuvântat !

***

 

URARE PENTRU SARBATORI

 

Petreceţi, dragii mei, petreceţi

De Sărbători în mod frenetic

Că, şi aşa, voi tot vă treceţi

Dar nu vă daţi, vă rog, în petic

 

Până şi vremea e frumoasă

Şi vă surâde-a libertate

E şi păcat să staţi în casă

Ca umbrele însingurate

 

Daţi-le-ncolo de belele

Simţiţi-vă cum se cuvine

Când beţi licoarea din ulcele

Şi bucuraţi-vă cu (ca) mine

 

Căci clipa este prea frumoasă

Să n-o cinstiţi cu mic, cu mare

Uitându-vă de ce vă pasă

Faceţi din ea o sărbătoare.

***