Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TRADIȚII » VASILE BELE: POEZIE POPULARĂ

VASILE BELE: POEZIE POPULARĂ

 

– Bună ziua, bade Gheorghe,

N-ai ieșit astăzi pe holde?!

– Bună ziua, nepot drag,

N-am ieșit că îs beteag!

N-am ieșit că nu am vrut,

N-am ieșit că n-am putut,

Sănătate n-am avut

Și nici mâine nu știu ce-oi fa,

Sănătate de-oi avea.

 

– Bună ziua, dumnitale,

Mătușă Mărie din vale!

Ce mai faci și cum trăiești?

Văd că nu îmbătrânești!

– Ei, nepoate, măi nepoate,

Cum treci în lume prin toate,

Când eram în tinereață,

Nu gândeam la bătrâneață!

 

Iacă-tă-mă, că-s bătrână,

De-abia ajung la fântână

Și-am rămas a nimănui,

Ca și puiul cucului,

Cum îi vorba oarecui.

Mă tot uit pe drum în sus,

Tinereața mi s-o dus.

Mă tot uit pe drum în jos,

Nu mai îs pe cum am fost!

 

Toți pruncii mi-s duși de-acasă,

Fetele aici mă lasă,

Fiecare fac ce vor,

Toți-s la casele lor,

Eu, de singurătate mor!

Nepoții care îi am,

Vin pe la mine tot mai rar,

Învățați și cu mașină,

Uită de maica bătrână.

Iară eu și-n zi și-n noapte,

Mă rog s-aibă sănătate.

De-or veni, de n-or veni,

Câte zile–oi mai trăi,

Eu tot mai bătrână-oi fi,

Că nu pot întineri!

 

Toți îs domni, au școli gătate,

Toți. toți, toți au facultate,

M-am căznit cu moșul meu,

Ierte-L bunul Dumnezeu,

Să nu le fie-n viață greu.

Ne-am căznit cum am putut

Și nimic nu le-o lipsit,

Când pe la școli i-am ținut!

Ne-am căznit, i-am ajutat,

Cu moșu meu, fie iertat

Și de n-am avut le-am dat,

Acuma toți m-au uitat.

 

Amu am ajuns bătrână,

Nu mă cheamă, nu mă mână,

M-or uitat și prunci și fete,

Haznă că le-am dat de toate.

M-or uitat gineri, nurori,

M-or uitat fete, feciori.

Vai de multe ori în viață,

M-am sculat de dimineață,

Ei, încă să hodineau,

Nicio grijă nu aveau.

Omul dacă-mbătrânește,

La nimeni nu trebuiește.

Și-așa-i dacă-mbătrânești,

Cui amar mai trebuiești?

 

– Apoi, lasă mătușă Măriucă,

Nu fi-atât de năcăjită.

Că pruncii de la oraș,

Îs tare bine aranjați.

Au servici, că i-ai școlit,

Când putere ai avut.

Le-ai dat țâtă-ndulcitoare,

I-ai scăldat în scăldătoare,

Le cântai la legănare.

Mi-o zis Ion că n-o uitat,

Când era de legănat,

Cât de mândru i-ai cântat,

De când era el micuț

Și era și-n legănuț,

Aveai glas și-aveai putere,

Astăzi ești fără de ele,

Nu mai ai nicio putere,

Ba numai în oase durere.

 

Iară fata ce-o-ai crescut,

Nicio grijă n-o avut

Și-ți seamănă dumitale

Și-o fost faină, mândră tare.

Parcă era-o rază de soare!

Lasă mătușă Măriucă,

Să nu mai fii supărată,

Dumneata îi mai așteaptă,

C-or veni pruncuții toți,

Prunci, fete, nurori, gineri, nepoți

Și ti-i bucura de toți,

Pân odor când i-i vedea,

Dumneta ti-i bucura,

De tot răul îi uita.

Nici beteagă nu-i mai fi,

Când ți-or fi nepoții-aci.

 

– Ce mai știi de unchiul Ionică?

– Ce să știu? Nu știu nimică!

Nici pe el nu-l cotă nime,

Nici pe la el nu vine nime,

Ține-o găină și-un câine!

Poarta toată-i cu rugină,

Nimeni pe la el nu vine.

Plugul, grapa îi uitată,

Bată-l sănătatea, să-l bată!

Poarta toată-i ruginită,

De când n-o mai fo deschisă.

Toți s-o dus și l-o lăsat,

Ai zice că l-o uitat

Și-amu șede supărat.

Bag-seamă, că-i plouă-n casă,

El plânge și lacrimi varsă,

Că nimic nu poate fa,

Pe scară nu s-ar urca,

Să-și tomnească șândrila.

 

Îi beteag, nu-i tare bine,

Pruncii i s-o dus prin lume,

Bag-seama că-n țări străine.

I-o lăsat aci pe toți,

Mers-o prin străinătăți.

El, se teme c-a muri

Și pruncii nu i-or veni,

Ca să-l poată îngropa,

După cum îi datina!

 

– Ce mai zici, mătușă Flore?

Când ai fost în șezătoare?

– Pe mine toate mă dor,

De-abia mă mișc prin odor,

Cum mă doare un picior!

Și mă mai dor picioarele,

Spatele și șalele,

Numa-nu mă-ngăduiesc,

Stau în pat și tot bolesc!

Sănătate de-aș avea,

Tot lucru mi l-aș lucra!

Ei, ei, ei … și vai de mine,

Că nu mă mai cotă nime,

În șezătoare nu-i nime!

Șezătorile-s uitate,

Lucrurile nu-s lucrate.

Nu mai vine lumea-n clacă,

Nu mai ții nici porc, nici vacă.

Tineri-s cu rostul lor,

Rar mai vină pân ocol …

Și de vin să grăbesc iute

Și nu-ți stau pre mult prin curte,

Nici n-au vreme să te-asculte!

 

Acum lumea îi domnită,

Acum lumea îi sucită,

Astăzi cu aiest domnit,

Toate-toate s-or sucit.

Nu să mai fac șezători,

Cu fete și cu feciori.

Mărețe-s fetele-n sat,

De șezători au uitat,

Dar nici lucru nu-i lucrat.

Și-au uitat de Dumnezeu

Și le merge numai rău!

Nu-i așa ca altădată

Și biserica-i uitată!

 

Satele amu-s pustii,

Dumneta care mai vii.

Deși ești domn învățat,

Văd că de sat n-ai uitat.

– Mulțumesc mătușă, Flore!

Mulțumescu-ți dumitale,

Apoi și eu vin pe-acasă,

Când mi-i inima-n piept arsă.

Că și eu am lucru meu,

Și mă tem de Dumnezeu!

Cum să uit de port, de grai,

De le uiți, îi mare bai!

Știți cum zicea Dotia-n tinerețe,

Cine-și uită portu și satu,

Pe-acel să-l mânce banatu!

Cine-și uită satul său,

Îi om făr-de Dumnezeu!

Nu-i omul lui Dumnezeu.

 

– Ce mai știi de unchieșu Mniculai?

– Ce să știu? Că de trei ai,

Nu o mai ieșit din casă,

Că nora în drum nu-l lasă.

În beteag, suferă tare,

N-are leac, nici alinare.

Nu știu cât a mai trăi,

Nu știu pe mâine ce-a fi!

Nora-l ceartă și-l sfăde,

Uită că și ea îmbătrâne!

 

După cum merge lumea,

Ce știm care ar urma!

Apoi, dumneata ai mare dreptate,

Chiar dacă n-ai școli gătate.

Încerc eu a încheia,

Gândind la cum îi lumea!

Fără nicio supărare,

Tineretul grijă n-are.

Nu contează, lucru de-au,

Ei pân fogădău tot stau.

Și m-am dus, m-am dus, m-am dus,

Tot pe uliță în sus!

Gândindu-mă câtu-i de frumos,

În Chiuzbaia, satul nost!

Chiuzbaia un sat de munte,

Despre care pot spun tare multe.

 

Încă mai sunt credincioși,

Oameni-s bisericoși

Și mai sunt fete cuminți,

Care-ascultă de părinți!

Și feciorii din al nost sat,

Știu cum trebuie lucru lucrat!

Ascultați-mă pe mine,

De lucru nu li-i rușine.

 

Deci, de-amu pe mai departe,

Rămâneți cu sănătate,

Să vă bucurați de toate!

Să vă aflu bucuroși,

Veseli, zâmbitori, voioși,

Dacă așa în lume ar fi,

Doamne bine-am mai trăi.

Rămâneți cu bucurie

Și trăiți ani muți – o mie!

La sută nu vă gândiți,

Numai că îmbătrâniți.

Supărarea ardă-n foc,

Mneavostră s-aveți noroc!

Amarul să-l mâie valea,

Norocul vă ție calea.

 

Dragilor, copii iubiți,

Care mai aveți părinți,

Faceți bine nu-i uitați,

Face-ți bine nu-i lăsați,

Să fie a nimănui,

Ca și puiul cucului.

Și până îi mai aveți,

Ajutați-i cât puteți.

Că după ce n-or mai fi,

Doamne mult v-iți bănui.

 

De bine să aveți parte,

De rele să fiți departe!

 

La anul și la mulți ani!

 

Vasile Bele, 29 decembrie 2015