Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XV(2015), nr. 316(16 – 31 Decembrie)

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XV(2015), nr. 316(16 – 31 Decembrie)

Dragii mei enoriași!

Slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și celelalte Sărbători să vă aducă binecuvântare în tot lucrul cel bun, spor duhovnicesc, bucurie în suflet, iar Anul Nou care vine să ne găsească în pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire în Duh și Adevăr.  La mulți ani!

*

Magii din noi. Știm cu toții, din Sfânta Scriptură și din Sfânta Tradiție, cine au fost magii: oameni învățați, cu o stare materială bună sau foarte bună, care, printre altele, se ocupau și cu cercetarea poziției stelelor și din acest studiu descifrau viitorul omenirii, țării lor sau chiar al unor persoane însemnate. Ei trăiau în Orient.  Cercetarea stelelor îi dusese la concluzia că trebuie să vină un Reformator al vieții religioase și morale a omenirii. Așteptau cu înfrigurare acest eveniment. Nu numai ei, ci și în cadrul altor popoare existau înțelepți care ajunseseră la aceleași concluzii. Existau și profeți, adică oameni înzestrați cu puterea de a descifra tainele viitorului. Toți aceștia pregăteau lumea pentru venirea Mântuitorului. Era o așteptare și o speranță mai mult sau mai puțin mărturisită, mai ales că omenirea era scârbită de starea de decădere a religiilor lumii vechi, de abuzurile clerului  acelor religii, de păcătoșenia în care trăiau, de orgiile ce se petreceau la sărbătorile religioase, de nenumăratele jertfe de animale și de oameni, care se oficiau zilnic în numele unor zeități imaginare. Apariția stelei miraculoase îi face să-și părăsească familiile, averea și toate rosturile și să plece în căutarea Noului Născut.

Și noi ne asemănăm magilor din Biblie. Câți dintre noi nu simțim de multe ori nevoia de schimbare a vieții, a obiceiurilor noastre. Simțim nevoia unei purificări morale, unei înălțări pe scara spirituală. Oricât de mult ne-ar place un păcat, o patimă, la un moment dat avem nostalgia stării de curățenie din copilărie, am vrea să fim iar curați sufletește, așa cum eram în copilărie. Uneori nu suntem mulțumiți cu ocupațiile noastre, cu meseria pe care o practicăm și am vrea să facem altceva, care ne-ar înnobila, care ne-ar place mai mult. Majoritatea suntem nemulțumiți de prezent și ne dorim un viitor mai fericit, dacă nu pentru noi, măcar pentru copiii noștri. Așa cum așteptau magii o schimbare, o îmbunătățire a vieții lor și a semenilor lor, așteptăm și noi, mai mult sau mai puțin conștient de aceasta.

Aflând de venirea Reformatorului, magii pleacă în întâmpinarea Lui, ca să I se închine. Înfruntă pericolele unui drum lung și plin de răufăcători, își părăsesc rosturile unei vieți obișnuite, familia, bunurile, afacerile și pleacă să-L întâlnească pe Împăratul Lumii, care S-a născut undeva. Ispitele, capcanele și încercările sunt multe, dar nici Dumnezeu nu rămâne pasiv la căutarea lor. Informațiile din Biblie ne vorbesc numai de viclenia lui Irod, dar tradiția ne vorbește de mult alte încercări grele la care sunt supuși magii, pentru a nu ajunge la țintă.

Și noi sunt supuși la tot felul de ispite, încercări și hățișuri, când ne hotărâm să părăsim viața păcătoasă, patimile noastre de tot felul și să ne îndreptăm spre Hristos și viața curată, pe care ne-o propune El. Imaginați-vă un bețivan, care vrea să se lase de băutură, sau un fumător înrăit, care vrea să se lase de fumat, prin câte încercări trec pentru a-și învinge patima. Irod îi pândește la tot pasul și încearcă  să-i înșele.

Magii reușesc să ajungă la Noul Născut din ieslea Betleemului și I se închină, aducându-I daruri. Sunt fericiți, că și-au atins ținta. Așteptarea lor n-a fost zadarnică, sacrificiile drumului nu au fost degeaba. Ei n-au fost niște naivi, niște romantici, ci au fost oameni învățați, pe care știința nu i-a înșelat. Acum își văzuseră visul cu ochii și speranța li se împlinise.

Creștinul păcătos, care se hotărăște să-și schimbe viața, să și-o îmbunătățească și să se apropie de Hristos, are posibilitatea să-L primească pe Domnul Hristos în ființa lui prin Sfânta Împărtășanie, care este Trupul și Sângele Mântuitorului. Hristos se naște în ieslea săracă a sufletului omenesc. E o șansă pe care numai un Dumnezeu iubitor ne-o putea oferi!

Magii ascultă sfatul îngerului de a nu se mai întoarce în țara lor pe drumul pe care au venit, pentru a nu-l mai întâlni pe Irod. Ei ascultă și se întorc pe altă cale în țara lor, ca să ducă acolo vestea cea bună compatrioților lor.

Biserica ne sfătuiește ca, după ce ne spovedim și ne împărtășim, să ne ferim ca de foc să nu mai păcătuim, să ne transformăm viața, să devenim adevărați creștini, că să nu-L ucidem pe Hristos în sufletul nostru, prin revenirea la păcatele de dinainte. Magii au ascultat, dar noi ascultăm aceasta? Câți dintre noi ne spovedim și ne împărtășim, apoi, ieșind din biserică, începem să vorbim cu rele, să înjurăm, să drăcuim, să ne certăm unii cu alții, să ducem exact aceeași viață de până atunci? Câți nu ne oprim direct la cârciumă, ca să bem alcool, să fumăm, să bârfim, să uneltim? Cui folosește? Irod abia așteaptă să facem aceasta pentru a-L goni pe Hristos din sufletul nostru, pentru a fi cu el și a-i sluji lui și a-i face voia lui, spre pierderea sufletului nostru.

              Magii ne dau o lecție de credință, de speranță, de ascultare, de luptă pentru atingerea unui ideal măreț. Dumnezeu să ne ajute ca să le fim asemenea!

*

                Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, mai spicuim un fragment:

      ,,SFATURILE EVANGHELICE. Porunca desăvârşirii s-a dat încă prin Legea veche evreilor, dar cu deosebire s-a dat prin Legea nouă creştinilor. Desăvârşirea şi sfinţenia sunt cele ce măsoară apropierea sau depărtarea noastră de Dumnezeu. De aceea, în trei cete se rânduiesc ostaşii războiului duhovnicesc, în: chemaţi, aleşi şi credincioşi, sau cu altă numire: începători, sporiţi şi desăvârşiţi.

Dar s-a ales o ceată de creştini, care găsesc înlăuntrul lor îndemnarea sau chemarea numai spre viaţa duhovnicească, ca singurul rost vrednic al vieţii. Aceştia sunt călugării.

Precum când merg la oaste, oamenii lumii lasă toată grija de acasă, ca sa nu-i încâlcească în vremea ostăşiei, aşa şi nevoitorii mântuirii lasă toată grija lumii, pentru împăratul cerurilor. Dacă la intrarea în viaţă sunt de ajuns poruncile şi sângele Mielului, pentru ajungerea desăvârşirii, însă, sfaturile Evanghelice se fac porunci. Sfaturile Evanghelice sunt tot porunci pentru cine are înzestrarea de a le împlini. Şi o au mult mai mulţi, după cum întâmplările vieţii îi dovedeşte şi iarăşi înzestrarea aceasta şi-o desăvârşesc mult mai puţini, din lipsa de povăţuitori desăvârşiţi. Printre sfaturile evanghelice sau poruncile desăvârşirii, cea dintâi e lepădarea de lume. Cine se leapădă de lume nu mai stă la cumpănă, între preţul lumii întregi, de i-ar da-o cineva toată în stăpânire până la sfârşitul veacurilor, şi între preţul sufletului, curăţit şi strălucit de slava lui Dumnezeu, în viaţa de apoi. Faţă de slava aceea, ale lumii de aicea toate sunt noi. Lepădarea de lume e o convingere, pe care poţi s-o ai şi în mijlocul lumii stând, precum poţi să n-o ai în mijlocul pustiei petrecând. Dar cei ce se mântuiesc, toţi trebuie s-o aibă. Călugării, deci, vrând să înveţe ştiinţa mântuirii, sau meşteşugul izbăvirii din cele de aici şi strămutarea în cele de dincolo, dau aceste trei sfinte făgăduinţe: sărăcia, fecioria şi ascultarea.

Făgăduinţele acestea, când sunt făcute dintr-o convingere statornică, surpă pe rând toate patimile şi izbăvesc pe nevoitor de toate cursele vrăjmaşului; căci acestea sunt sfaturile evanghelice şi urmarea Mântuitorului. Astfel, sărăcia e dezlipirea sufletului de orice lăcomie de avere sau iubire de argint, precum şi dezlipirea de gândul averii. Cel dezlipit cu sufletul de acestea, de va şi avea avere în grijă, nu va fi împătimit de ea şi nu-şi va pierde cumpătul, când s-ar întâmpla să o piardă. Fecioria stă împotriva a toată desfrânarea. Nevoinţa ei urmăreşte să aducă firea la linişte sau la nepătimire, ca la o stare de la sine înţeles a firii, pe care firea a avut-o odată. Ascultarea, însă, e făgăduinţa cea mai grea: mucenicia pe viaţă. Toţi i-au zis aşa. Greutatea ei cu adevărat stă şi în îndărătnicia firii, sălbătăcită de păcate, dar stă şi în scăderile povăţuitorilor. Dacă povăţuitorii n-au cuvântul acoperit cu o sporită viaţă duhovnicească şi nu au patimile stinse, n-au cu ce te îndemna la ascultarea desăvârşită, decât cu puterea mărimii, sau cu mărimea puterii. E vorba de o ascultare, care opreşte mintea ascultătorului de a mai cumpăni cuvântul şi sare să-1 facă întocmai, chiar de l-ar costa viaţa. Ascultătorul nu mai face nici o socoteală cu viaţa, liniştit că duhovnicescul său părinte i-a luat grija vieţii şi 1-a scutit de toate primejdiile socotirii. Desăvârşit nu poţi asculta decât de un sfânt. Aceştia însă fug de slujba poruncirii.

*

             File de jurnal – 30 oct. 1981. Am ajuns în București. Am lăsat geamantanul la gară și am plecat în oraș. Până pe la 9.30 am căutat un local obișnuit să mănânc ceva. Mi-era tare foame. La toate localurile pe care le-am cunoscut eu în zona Gara de Nord-Piața Romană-Magistrală-Piața Unirii a fost imposibil. Unele erau închise, altele erau în renovare, altele erau expoziții culinare ,,fără vânzare”. E tare caraghios să vezi în vitrină tot felul de bunătăți alterându-se și să nu poți cumpăra nimic. Abia am găsit în cartierul Militari, aproape de magazinul ,,Skoda” un lacto-bar, unde am luat o omletă și o ciorbă de vită. Omleta a fost cum a fost, dar ciorba, apă acră, avea niște tocătură grosolană de zarzavaturi nefierte și o bucată de vână de vacă, pe care n-am putut s-o mănânc. Am mai luat două plăcinte cu dovleac, singurul desert existent. Știți ce este aceasta? Imaginați-vă două coji uscate de pâine, între care se pune tocătură de dovleac pentru porci. La mine s-a nimerit cotor și coajă foarte multă, așa că am ronțăit din ,,plăcintă” foarte puțin, am plătit, am mulțumit pentru masa deosebit de copioasă și am plecat. În toate părțile sunt cozi. Nici cozile nu ni le mai cumpără nimeni! În magazinele din centru stau rafturile pline cu ulei, zahăr și făină, dar când te apropii să cumperi, ți se spune discret: ,, – Vindem pe bază de tabel la cei din zona noastră!” Clar, nu?!”

*

          Starea parohiei. La sfârșit de an, fiecare om și fiecare instituție își fac bilanțul. Își analizează fiecare succesele și poticnirile, trage concluziile necesare și încearcă să privească spre viitor cu speranță de mai bine. Așa se întâmplă și în viața unei parohii. Așa am procedat în fiecare an, având grijă să nu lăsăm ,,corabia” să se lovească de stânci, să nu se scufunde, ci să plutească mai departe, împlinindu-și astfel rostul.

          Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot şi pentru toate, căci fără El suntem praf şi pulbere. Atât cât vrea El mai fiinţăm pe acest pământ, ne mai bucurăm de fiecare zi ce ne-o dăruieşte, de fiecare anotimp, de fiecare clipă fericită, pe care mai avem prilejul s-o trăim!

          Vă mulţumim cordial tuturor pentru tot sprijinul ce ni l-aţi dat în cursul anului 2015! Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi primit cu colindul, atât la Crăciun, cât şi la Bobotează, după datina străbună, ca nişte adevărate  familii de creştini! Vă mulţumim cordial pentru darul ce ni l-aţi făcut, fiecare după voia şi posibilităţile ce le-ați avut, dar mai ales pentru bunăvoinţa creştinească şi românească. Să dea Dumnezeu să vă găsim pe toţi sănătoşi şi cu voie bună mulţi ani de aici înainte!

          Au fost şi momente fericite şi mai puţin prielnice, dar le-am depăşit cu bine. Făcând un scurt bilanţ, putem spune că activitatea s-a desfășurat pe mai multe planuri, astfel :

  • În domeniul liturgic: Am oficiat Sf. Liturghie în duminici și sărbători, toate celelalte servicii religioase după rânduială, cât și cele solicitate de credincioși. Nu cunosc vreo nemulțumire din partea vreunui enoriaș de-al nostru și nu s-a înregistrat vreo reclamație din partea cuiva în acest sens. Am avut frecvență bună la biserică. Starea morală a credincioșilor noștri este bună, cu unele mici excepții, în special din domeniul alcoolismului. Am înregistrat mai multe cununii ale unor familii care trăiseră în concubinaj. Sărbătorile au fost respectate în cea mai mare măsură. Sectarii au avut mai multe tentative de a se infiltra în parohia noastră, dar s-au lovit de rezistența Dvs. și n-au avut succes. Mai sunt două familii, una aparținând cultului baptist și alta martorilor lui Iehova, dar nu desfășoară activități prozelitiste. Am oficiat, în 2015,  17 botezuri; dintre acestea, 5 au fost din afara parohiei! Am oficiat 7 cununii; dintre acestea, 1 a fost din afara parohiei. Am oficiat  19  înmormântări. Este alarmantă situația din Bârda. Satul se depopulează an de an cu zeci de locuitori. Cu aproape fiecare înmormântare rămâne și o casă pustie! Cu prilejul celor patru Posturi Mari din timpul anului, am spovedit și împărtășit 715 enoriași de toate vârstele. Nu socotim aici pe acei enoriași care au solicitat preotul pentru a-i spovedi și împărtăși în restul timpului, unii făcând aceasta din șase în șase săptămâni.
  • În domeniul economic și administrativ, putem spune că a fost un an dificil, iar criza economică din țară și din lume s-a făcut simțită. Am reușit să menținem contribuția de cult la aprecierea credincioșilor, după principiul ,,fiecare dacă vrea și cât vrea să dea, serviciile religioase fiind gratuite”. În Bârda au achitat 94,66%; în Malovăț au achitat 95,75%. La nivel de parohie au achitat 95,42%,  mai mult decât în 2014 cu 1,62 %. Aceasta s-a ridicat de la 1 leu la 330 lei. Fruntașe în cele două sate au fost două bătrâne văduve. Avem și miliardari în parohie (socotind în lei vechi), care, ocupați până peste cap cu treburile, au uitat să contribuie măcar cu un leu la susținerea bisericii! Preotul a fost la dispoziția tuturor, indiferent dacă solicitantul a achitat sau nu ceva pentru contribuția de cult. Am putut să menținem și anul acesta serviciile religioase gratuite. Am primit ajutoare bănești de la credincioși din afara parohiei, culminând cu Părintele Pr. Gheorghe Vasilescu din Torino(Italia), care a donat 583 lei, cât și din partea unor fii ai parohiei noastre  din afara parohiei, sau oameni de bine complet străini de parohia noastră. Ne-am achitat la timp toate subvențiile și datoriile față de instituțiile bisericești superioare și de stat, cât și altele cu care am avut relații(tipografia, spre exemplu). Am vândut 342 kg. lumânări, 500 calendare, numeroase icoane diverse, 10 kg. tămâie  și sute de cărți diferite. Am predat fabricii de lumânări 180 kg. resturi topite. Am curățit cimitirele din Malovăț și Bârda în primăvară și  în toamnă. Am văruit amândouă bisericile și le-am vopsit acoperișurile. Am făcut curățenie generală după Paști la amândouă bisericile. Am pus mochetă în tinda și pe scara bisericii din Bârda. Am reparat gardul bisericii din Bârda, am consolidat pe cel al bisericii din Malovăț. Am construit bordură de jur-împrejurul bisericii din Malovăț, cât și alei prin curtea bisericii de la Malovăț. Am reparat tencuielile interioare ale bisericii din Malovăț. Am pus icoană exterioară la intrarea în biserica de la Bârda. Am construit un analog din lemn sculptat la biserica din Malovăț. Am realizat trei tablouri cu regretatul preot Ioan Sfetcu la biserica de la Bârda. Am dotat biserica de la Malovăț cu un rând de veșminte. Nu  s-au cerut bani pentru aceste lucrări enoriașilor noștri. Dacă cineva s-a supărat pentru acest lucru, îi cerem scuze! Dacă nu-i trece supărarea, îi tăiem nasul. Scurt! Salarizarea e la zi, impozitele și toate celelalte datorii achitate. Vânzarea de cărți a fost foarte deficitară. Timp de o lună(octombrie) am înregistrat deficit în gestiune de 2.000 lei. Reușim să trecem în 2015 cu un sold de  7.736,16 lei! Nu e mare, dar e bun de sămânță!
  • În plan caritabil și social a fost un an bun. Am reușit să donăm la majoritatea slujbelor din duminici și sărbători credincioșilor participanți la slujbe și unor bolnavi și bătrâni din parohie câte trei pâini. Nu am putut să donăm pâine în marile sărbători, din cauză că brutăria n-a lucrat în acele zile. Am reușit, așadar, să donăm în 2015 pâine astfel: Ian.: 860 pâini; : 830 pâini; Mart. 1.200 pâini; Apr.: 870 pâini; Mai: 915 pâini; Iun.: 650 pâini; Iul.: 690 pâini; Aug.: 1.155 pâini; Sept.: 660 pâini; Oct.: 600 pâini; Nov.: 830 pâini; Dec. 950  pâini. Așadar, în anul 2015 s-au donat 10.210  pâini, cu 68 pâini mai mult decât în 2014.  Vom continua și în 2016 această activitate. Dacă nu vom reuși să mai donăm câte trei pâini, vom da câte patru! Copiilor prezenți la slujbe li s-a donat și ciocolată(350 buc.). În duminica de dinaintea Crăciunului și în prima zi de Crăciun am donat unor familii și enoriași din Malovăț cu situații dificile 71 kg alimente trimise de Parohia Albacete din Spania.  În 2015 am donat bani unor enoriași și familii din parohie și din afara parohiei aflate în situații de dificultate, cu prilejul Sf. Paști și Crăciunului, dar și în timpul anului. Aceste ajutoare bănești au totalizat 4.400 lei. V-am ținut la curent în ,,Scrisoarea pastorală”, de fiecare dată, cu numele persoanelor care au primit ajutoare și valoarea acestor ajutoare. Am publicat vol. Călăuză biblică, ediția a III-a şi am donat câte un exemplar fiecărei familii din parohie şi acelor familii şi persoane din afara parohiei, care ne-au ajutat cu cel puţin 50 lei în cursul anului. Din Viețile Sfinților, vol. V, pe care l-am tipărit anul trecut, s-au donat până în mai  2015 312 exemplare. Până la 31 dec. 2015, din vol. Călăuză biblică s-au donat  242 ex. Dintre acestea, 25 ex. le-am trimis în străinătate, iar 103 ex. în țară. Așteptăm pe ceilalți enoriași să-și ia cartea..
  • În plan cultural a fost un an bun şi 2015. Am continuat să publicăm ,,Scrisoarea pastorală” din două în două săptămâni şi s-o răspândim gratuit în parohie şi în afara parohiei pe suport hârtie, dar şi pe internet. În momentul de faţă, publicaţia noastră are un tiraj de 000 ex. şi tirajul creşte, existând solicitări în acest sens din ţară şi din străinătate.  ,,Scrisoarea pastorală” a fost preluată și republicată, parțial sau în întregime, de diferite publicații din țară și străinătate. Am publicat sau reeditat următoarele cărţi: Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală”, vol. VI(675 pag); Melania Caragioiu(Canada), Mingea; Gr. Maerean, Chemări la Domnul, vol. X; Pr. Stelică Zoican, Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Oameni, fapte, întâmplări(224 pag.); Talisman, Tatăl nostru(în zece limbi); Pr. D. Bălașa, Marele atentat papal împotriva poporului român, ediția a II-a(190 pag.); Pr. D. Bălașa, Țara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, ediția a II(344 pag.); Pr. D. Bălașa, Dacii de-a lungul mileniilor, ediția a II-a(286 pag.); Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Călăuză biblică, ediția a III-a(426 pag.); Pr. Sebastian-Cătălin Hogea(Spania), Traista cu gânduri(137 pag.), Viața lui Iuda, ediția II-a(42 pag.); Pr. Gh. Paschia, Dicționarul bunei-cuviințe creștine, ediția a II-a; M. Eminescu, Poezii(191 pag.). Aşadar, 14 cărţi în 12 luni. Mai mult n-am putut! Am răspândit numeroase exemplare din aceste cărţi și din cele publicate în anii anteriori în ţară şi străinătate, în ţări precum : Grecia, Cipru, Moldova, Franţa, Germania, Olanda, Italia, Spania, Belgia, Canada, S.U.A., Australia etc. Am reușit să publicăm numeroase articole și studii în reviste și volume apărute în țară și străinătate. Preotul Dumneavoastră a continuat să predea Religia la Liceul Economic din Tr. Severin până în iunie 2015 la 250 elevi de clasele XI-XII,  după care nu a mai fost vrednic pentru această activitate. După cum vă spuneam altădată, n-a mai corespuns la înălțime, la greutate, la zâmbet etc.  Cei cu putere de decizie au socotit că e mai potrivit să pășuneze caprele, decât să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu de la catedră. A participat la câteva simpozioane în județ și în ţară, cât și la emisiuni de televiziunea locală(Datina) și națională(Antena I și III). A participat la festivitatea de decernare a titlului de ,,doctor honoris causa” Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder la  Universitatea din București. O fi mult, o fi puțin, Dumnezeu știe! Atât am putut face! Slavă Domnului pentru tot și pentru toate!

Am reușit să facem două excursii cu enoriași din parohie și din afara parohiei la Mânăstirea Prislop din Județul Hunedoara și una în județul Mehedinți, la Godeanu.

          Tot meritul pentru aceste realizări vă revine Dvs., cei care ați contribuit cu mult sau puțin la fondurile parohiei.  Fără banii Dvs., preotul ar fi fost ca o mașină fără benzină! Vă mulțumim frumos ! În numărul viitor vom vedea ce avem de făcut pentru 2016.

*

         Ajutoare și donații. Contribuția de cult. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Mătuș Natalia(Timișoara): 500 lei;  Domnul Bogdan Soare (București), Doamna Ivanovici Florica(București), Doamna Enache Maria(București) și Doamna Dițu Angela(București): câte 250 lei; Domnul Prof. Univ. Dr. Mircea-Ioan Popa (București) și Doamna Petruța Freund(Aschaffenburg-Germania): câte 210 lei;  Domnișoara Prof. Univ. Dr. Ionașcu Georgeta(București), Doamna Ing. Doina Teșilă(Tr. Severin), Doamna Butoi Denisa (Londra-Anglia), Doamna Săvescu Aurelia(Tr. Severin); Doamna Popescu Mirela (Tr. Severin), fiice ale satului Malovăț), Doamna Prof. Iacov Raluca(Tr. Severin), Domnul Mema Irinel(Tr. Severin),  Domnul Motreanu Constantin(Timișoara), Domnul Rochian Tudor (Tr. Severin), Domnul Trocan Pantelie(Tr. Severin), Domnul Iosif Cioloca(Timișoara),  Domnul Pană Liviu(Tr. Severin), Domnul Ile Teodor(Sânicolaul Mic-AR), Domnul Ceontea Traian(Tr. Severin) și Domnul Popescu Ion(Tr. Severin), fii ai satului Bârda, Doamna Prof. Univ. Dr. Zamfira Mihail(București), Doamna Farm. Golea Nicoleta(Tr. Severin), Doamna Mocănașu Elena(Tr. Severin), Familia Mihăilescu(Tr. Severin), Domnul Căprioru Viorel(Italia), fiu al satului Malovăț: câte 100 lei;  Domnul Bâlgăr Anton (Tr. Severin): 68 lei; Domnul Mănescu Alexandru(București): 64 lei;  Doamna Barbu Ioana(Buftea-IF): 60 lei;  Domnul Boroancă Petrișor(Tr. Severin), Domnul Duțoniu Ion(Tr. Severin), Domnul Stănciulescu Gheorghe(Tr. Severin), Domnul Buțan Andrei(Tr. Severin), Domnul Tănase Ștefan (München-Germania), Domnul Rolea Titu(Schela-MH), Domnul Rolea Gh. Aurel(Schela-MH) și Domnul Luca Vasile(Tr. Severin), fii ai satului Bârda, Doamna Deatcu Viorica(Tr. Severin), Doamna Filip Cornelia(Tr. Severin) și Doamna Nicolae Victoria(Tr. Severin): câte 50 lei;

          Până la 31 decembrie, contribuția de cult pe 2016 a fost achitată astfel: în Bârda au achitat 72,11%; în Malovăț au achitat 70,21%. La nivel de parohie au achitat 70,80%. Contribuția de cult achitată până acum a fost: cea mai mică de 5 lei, iar cea mai mare de 200 lei în Bârda(Domnul Botoșan Dumitru) și de 155 lei în Malovăț(Domnii Crumpei Gheorghe și Tănase-Osiac Dumitru).

          Părintele Sebastian-Cătălin Hogea de la parohia Albacete(Spania) ne-a trimis 71 kg alimente diverse, pe care le-am distribuit pe bază de tabel unor familii și persoane din Malovăț cu situații economice mai grele. Părintele a fost foarte mulțumit de felul cum i-am publicat cartea. A invitat pe preotul Dvs. să-i facă o vizită în Spania. Noroc cu teama de avion, că altfel nu scăpam!

           Cântărețul parohiei noastre, Stănciulescu Cristian, a achitat pâinea donată duminică, 20 Decembrie, în valoare de 140 lei.

            Celor menționați mai sus, cât și celor ce au achitat mai puțin, la mulțumim cordial și rugăm pe Dumnezeu să le răsplătească jertfa!

          În cursul lunii decembrie am donat pâine enoriașilor prezenți la slujbă și nu numai, astfel: 6 Dec.(Malovăț): 260 pâini; 13 Dec.(Bârda): 100 pâini; 20 Dec.(Malovăț): 172 pâini; 25 Dec.(Malovăț): 218 pâini; 26 Dec.(Bârda): 108 pâini; 27 Dec. (Bârda): 92 pâini. Așadar, în decembrie s-au donat 950 pâini. Copiilor li s-au donat și ciocolate.

*

          Plăți. În această perioadă, am făcut câteva plăți mai mari, astfel: 1.050 lei ajutoare de Crăciun; 300 lei tipografiei pentru Viața lui Iuda; 500 lei  tipografiei pentru Gh. Paschia, Dicționarul bunei-cuviințe creștine; 286 lei pentru hârtie de scris; 131 lei pentru ciocolată; 420 lei pentru pâinea donată în octombrie; 595 lei pentru pâinea donată în noiembrie; 665 lei pentru pâinea donată în decembrie; 65 lei protoieriei pentru vin; 178 lei protoieriei pentru cărți; 2.239 lei protoieriei pentru calendare; 50 lei poștei pentru colete, cât și altele mai mici.

*

         Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale astfel: ,,Scrisoare pastorală”-315, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2015, 20 dec., ediție on-line (http://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2015, 22 dec., ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress); Bâta ciobănească, în ,,Națiunea”, București, 2015, 21 dec., ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Bocetul și ritualul înmormântării în nordul județului Mehedinți, în ,,Națiunea”, București, 2015, 13 dec., ediție on-line (http://www. ziarulnatiunea.ro); Cămășuța lui Hristos, în ,,Națiunea”, București, 2015, 24 dec., ediție on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); în ,,Apollon Junior”, Urziceni, an. III(2016), nr. 1(ian.), p. 19, ediție on-line(www.revista apollon.ro.); Capcana din seminar, în ,,Apollon”, Slobozia, 2016, nr. 1(Ian.), p. 18, ediție on-line(www.revista apollon.ro.); Islamizarea Europei, în ,,Apollon”, Slobozia, 2016, nr. 1(Ian.), p. 27-28, ediție on-line(www.revista apollon.ro.); Biserica cu șerpi, în ,,Apollon”, Slobozia, 2016, nr. 1(Ian.), p. 30, ediție on-line(www.revista apollon.ro.); România tainică, în ,,Appolon”, Slobozia, 2016, nr. 1(Ian.), p. 34, ediție on-line(www.revista apollon.ro.);

*

         Zâmbete. Proverb românesc: ,,Mai bine însurat de două ori, decât mort o dată!

  • Cu prilejul colindului cu Crăciunul, am auzit pe o noră spunând soacrei sale… ,,Mămică!”
  • O bătrână venea de la biserică. Era foarte încântată, parcă plutea. Cineva a întrebat-o: ,, – De unde vii, mătușă?” ,,- Vin de la biserică, muică! De-ai ști ce frumos vorbi părintele….!” ,,- Dar ce spuse?” ,,- Nu știu eu ce spuse, dar tare frumos îi zise! Ne purtă și prin cer și pe pământ! Tare frumos!”
  • ,,- Vecine, de ce ai tăiat coada câinelui?” ,,- Se bucura când venea soacră-mea pe la noi!”
  • Cunoscuta cântăreață de muzică populară, Doamna Mioara Velicu, a spus că ,,Moldovencele sunt de două feluri: doamne și Doamne-ferește!” Știa dânsa ce știa, mai ales că este moldoveancă!

•,, -Va mai exista un al treilea război mondial?” ,,- Un al treilea război mondial nu va mai fi, dar va fi o luptă pentru pace de nu va mai rămânea piatră pe piatră!

•,,- E adevărat că în Uniunea Sovietică porumbul crește ca stâlpii de telegraf?” Radio Erevan:  ,,- Da, uneori chiar și mai rar!”

*

         Spovediri și împărtășiri. În zilele rânduite, au fost spovediți și împărtășiți, la biserică și în sat, 33+67+6=106 enoriași. Între aceștia a fost și un student în ultimul an de facultate, care se spovedește și împărtășește regulat în marile posturi de la 8 ani.

*

         Anunț. Un enoriaș al parohiei noastre vrea să cumpere o vacă de prăsilă. Informații la preot.

*

Program. În luna Ianuarie avem următorul program de slujbe: 1 Ian.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 2 Ian.(colindul cu Botezul în Bârda); 3, 4, 5 Ian. (colindul cu Botezul în Malovăț); 6 Ian.(slujbă la Bârda  de la ora 8; slujbă la Malovăț de la ora 10.30); 7 Ian.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 9 Ian.(Malovăț-Bârda); 10 Ian.(Malovăț); 16 Ian.(Malovăț-Bârda); 17 Ian.(Bârda); 23 Ian.(Malovăț-Bârda); 24 Ian.(Malovăț); 25 Ian. (Malovăț-Bârda); 30 Ian.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 31 Ian.(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și celelalte Sărbători să vă aducă binecuvântare în tot lucrul cel bun, spor duhovnicesc, bucurie în suflet, iar Anul Nou care vine să ne găsească în pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire în Duh și Adevăr.     

   Sărbători fericite!    La mulți ani!

                    Pr. Al. Stănciulescu-Bârda