Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » ATITUDINI » GEORGE PETROVAI: Epoca de aur a jigodismului

GEORGE PETROVAI: Epoca de aur a jigodismului

           Poate că unii vor spune că lichelismul este termenul cel mai potrivit pentru ilustrarea stării de (ne)spirit a societăţii noastre. Mă rog, fiecare cu gusturile sale. Important este să vedem gunoiul (în ultimul timp nici măcar vârât sub preşul aparenţei democratice) şi să nu trecem pe lângă el ca şi cum n-ar fi.

            De ce jigodism? Pentru că termenul are capacitatea să sugereze deodată înmulţirea alarmantă a feluritelor jigodii postdecembriste (de la cotei până la marii dulăi) şi spurcata boală de care toţi aceştia sunt la ţanc loviţi – aceea că încep să le curgă balele cu mult înainte de-a vedea ciolanul din afişele electorale. După care se încaieră, adică se luptă pe viaţă şi pe moarte pentru şefia haitei din care fac parte. Că, vorba ceea, şefu-i şef şi-n şanţ: Una este satisfacţia ticăloasă de-a dispune după vrere de ceea ce aparţine comunităţii şi cu totul altceva mulţumirea slugarnică cu firimiturile primite sau, după caz, ciupite!

            N.B.Cică omul a evoluat de la ceată şi hoardă până la întortocheata organizare socială din vremea noastră. Doar în formă (nenumăratele organisme de felul comitetelor şi comiţiilor sunt mai degrabă dăunătoare decât folositoare pentru sănătatea corpusului social), căci în conţinut omul a rămas la fel de primar şi bestial. Dovadă bătălia în general pentru bogăţie, fală şi putere, iar în particular lupta de râsul lumii dintre doi penali notorii pentru şefia Partidului Naţional Liberal din Maramureş…

            În 26 de ani, postdecembrismul a contribuit esenţial la o sui-generis organizare a societăţii româneşti: clasele sociale tradiţionale aproape că au dispărut cu totul (ţărani la mila Domnului şi muncitori la mâna patronului), altele noi nici vorbă să se constituie într-o ţară cu industria muribundă şi pământul lăsat în paragină (fireşte, dacă nu punem la socoteală – şi nu punem! – mulţimea trepăduşilor şi învârtiţilor), în plus, o ţară cu intelectualitatea în permanentă disoluţie calitativă din pricina asaltului cantitativ al celor mulţi şi cu atestate dubioase, astfel că România zilelor noastre găzduieşte doar categoria în urcare a cetăţenilor descurcăreţi (aleşii, mafioţii, ciocoii etc.) şi pe cea în necontenită împuţinare a cetăţenilor oneşti şi cu frică de Dumnezeu. Vasăzică, în prima categorie intră atât înfloritoarea grupare a răufăcătorilor dovediţi (penali cu acte în regulă şi cei ce-şi aşteaptă rândul), cât şi gruparea nelegiuţilor în devenire (potăi în stare de orice pentru a părea altceva decât ceea ce sunt în realitate).

            Ei bine, dorind unii ca aceştia să pară democraţi până în vârful unghiilor, adică aşa cum nu va fi neam de neamul lor, ce şi-au zis: „Nu mai merge cum mergea, deci iată-ne nevoiţi să acţionăm împreună. Să vedem dacă poate cineva din ţară şi din afara ei să ni se împotrivească…” Şi nici una, nici două au votat mai întâi pentru ei pensii speciale (că, de, cămaşa este mai aproape de corp ca haina), după care – în admirabil spirit mafioto-tovărăşesc – au făcut aceeaşi lucrare tâlhărească pentru primari.

            Iar preşedintele a promulgat fără crâcnire respectiva lege nelegiuită (o lege prin care se măreşte enormul decalaj de circa 1 la 50 dintre veniturile minime şi cele nesimţite), că doar şi lui i s-a rotunjit anul trecut leafa cu…350%!

            Iată de ce spun că revenirea oierilor în Bucureşti, de data asta cu sprijinul masiv al altor categorii de cetăţeni batjocoriţi, este nu doar de dorit, ci de-a dreptul vitală pentru toţi românii de bună-credinţă.

            Sighetu Marmaţiei,                                                            George PETROVAI

                  24 dec. 2015