Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » Ion Catrina – de la romanul fluviu la nuvelă – Considerații critice de Prof. Veturia Adina Colceag

Ion Catrina – de la romanul fluviu la nuvelă – Considerații critice de Prof. Veturia Adina Colceag

         Este foarte greu de crezut că un scriitor de valoare nu poate trata, în operele sale, toate genurile literare, fără nicio dificultate. George Călinescu a demonstrat acest lucru cu brio, ca să amintim doar pe cel mai de seamă reprezentant al genului, pentru exemplificare. Trecerea însă nu este una dintre cele mai comode. Fiecare gen literar are legile lui și se supune unor rigori specifice. Adaptarea presupune mult efort, dar și talent. Genul scurt nu este cu nimic mai facil decât romanul, dar câștigul prin reducerea în amploare a lucrării trebuie reinvestit în precizie și concizie. În rest, rigorile rămân aceleași. Scriitorul Ion Catrina reușește să treacă cu succes de la romanele fluvii cu care ne-a obișnuit, la nuvele consistente, desfășurate pe spații mult mai restrânse. Măiestria artistică în creionarea personajelor și desfășurarea acțiunii rămân la același nivel ridicat, demonstrat în romanele sale.

         Tematicile abordate sunt dintre cele mai diverse. Scriitorul își coboară spectrul de cercetare spre cele mai mici și banale subiecte, reușind să le șlefuiască și să le ridice la nivelul marilor evenimente. Particularul insignifiant devine plural,  cu o arie de interes cuprinzătoare care, prin interes, se lărgește considerabil, devenind o problemă majoră a societății.

         În nuvele întâlnim cazuri reale, culese din realitatea imediată. Realismul lor este cutremurător. Aducerea acestora în prim plan, într-o operă literară, nu urmărește senzaționalul facil, jurnalistic. De fapt, autorul nici nu speculează amănuntele sordide din acțiunile personajelor sale, nu intră în detalii naturaliste, ci atrage doar atenția asupra problemelor de amănunt, care ar putea conduce la evitarea unor asemenea fapte pe viitor.  Ele se constituie într-un semnal de alarmă pentru a educa și preveni întâmplări simulare. Demersul lui este aidoma al lui Julius Fucik: „Oameni, eu v-am iubit, vegheați!”

         Multe din personaje sunt nevinovate. Ele sunt prinse în vârtejul halucinant al unui sistem juridic imperfect, cum este cazul lui Gabriel ( Amurgul surâsului) sau intră într-o conjunctură ilegală, cultivată și proliferată în exces de sistemul social existent, cum se întâmplă, din păcate, cu  Puiu Apostolescu (La răscruce). Societatea se mulțumește să dea vina pe educație. Oare, doar educația este inculpabilă?    Societatea, familia și ereditatea nu au rolul lor bine statuat în evoluția unui individ? În alte condiții, Tomiță ar fi devenit criminal, Bebe Sinescu, Ludmila Apostolescu, Lucica Șchiopu ar fi avut aceeași evoluție degradantă? Cu siguranță, că nu!

         Există și o categorie a inocenților, a celor animați de simțul dreptății, a celor năpăstuiți pe nedrept. Gabriel și Sorina întruchipează latura angelică din tabăra protagoniștilor nuvelelor, așa cum Mitică și Nora par a fi familia ideală, neputincioasă în fața erupțiilor aberante ale fiului lor.

Câteva nuvele se desprind de tematica generală a volumului. „Un răgaz nesemnificativ” reprezintă o fațetă discutabilă a unui transplant de inimă. Problematica iscată este deosebit de complexă. Scriitorul eludează, cu bună știință, latura morală și o consideră nesemnificativă în acest proces. Latura psihologică și cea a interrelațiilor umane sunt tratate cu multă pricepere. Ovidiu îl iubește pe Mihai, pentru că iubește inima prietenei lui. Părinții lui îl acceptă cu toată dragostea. Oamenii de rând nu vor înțelege niciodată relația lor.

         O abordare aparte este și în „Călătorie inversată”. Într-o viziune fantastică inedită, un om face trecerea prin existența lumească în sens invers. Melanjul dintre real și fantastic are loc pe un fond profund realist. Finalul conduce spre ideea unei halucinații posibile. Implicațiile sunt totuși destul de profunde. Poți renunța atât de ușor la un copil pentru înfățișarea lui nepotrivită? Întoarcerea în timp nu ar fi un bun prilej de meditație și de revenire la firesc?

         Observăm, ca și la operele anterioare ale autorului, o puternică forță de sugestie. Titlul nuvelelor este formulat în așa fel, încât să reflecte, în mare măsură, conținutul nuvelei. „Un răgaz nesemnificativ” e de fapt un terminus implacabil care nu poate fi prelungit. „Amurgul surâsului” este stingerea luminii și speranței celor ce au îndrăznit să mai spere. „La răscruce” este dilema de opțiune în viață căreia îi suntem supuși cu toții. „Călătorie inversată” poate fi un drum refăcut în sens invers, pentru a se corecta erorile inițiale, iar„În ceață” este mediul în care se află cei mai mulți dintre oameni, debusolați de oferta socială existentă.

         Fiecare nuvelă este un eșafod de reflecție, de atitudine și implicare. Solicitarea este imperativă. Dacă nu luăm atitudine acum , atunci, când?

         Indiferent de subiectul lor, nuvelele reprezintă o reflectare a vieții din societatea contemporană,  o contribuție majoră la dezvoltarea genului și o consolidare a prestigiului unui scriitor contemporan valoros.

Prof. Veturia Adina Colceag

10/01/2016