- Multe s-ar putea drege în lume, de ne-am drege pe noi înşine.
- Faţada lumii e frumoasă, dosul ei, o necuviinţă şi un blestem.
- Mulţi deştepţi ştiu cum s-ar putea îndrepta lumea, puţini îşi pun osul la treabă.
- Trăim într-o lume plină de mizerii în care căutăm poezia. Şi, culmea, adesea o găsim.
- Cât de poliglot trebuie să fie Cel de Sus ca să priceapă toate bâiguielile pământenilor?
- Plăcerile costă totdeauna mai mult decât fac. Dar cine se uită la preţ? Doar un… nătăfleţ.
- Evenimentul pe care-l aştepţi cu nerăbdare are cea mai lungă cale.
- Lumea nu e aşa cum o prezintă scepticii. E mult mai dezolantă.
- Ceea ce azi e nou, mâine-i vechi, poimâine… străvechi.
- Trecători în această lume de zgură, ne încărcăm, în loc de iubire, cu tone de ură.
- Locul cel mai sigur pe pământ este… sub pământ.
- Suntem înfometaţi după adevăr, precum Adam şi Eva fost-au după… măr.
- Văzută de sus, lumea pare un cor, ce cântă pe mii de voci, căci n-are dirijor.
- Motoarele ne propulsează înainte, iar gazele ne întorc înapoi.
- Evreul, şi la bine şi la rău, spune: va fi bine! E o premoniţie sau o amăgire?
- Pământul e un conglomerat de inerţii. Şi totuşi se-nvârte.
- Nu istoria se repetă, ci erorile ei.
- Totul în lumea asta are un preţ. Chiar şi găinaţul din coteţ.
- Dumnezeu e primul regizor al comediei umane.
- Într-o lume în care nimic nu e curat, a spăla rufele în familie e şi inutil. Și păcat
- Cum să caracterizezi această lume în care sublimul şi absurdul convieţuiesc ca doi frați gemeni.
- Într-o lume unde totul se vinde și se cumpără pe bani, o conştiinţă face doar câțiva gologani.
- Suntem în aşteptarea unei lumi mai bune, clopotul ei tace, poate goarna să ne sune?
——————
Harry ROSS
12 ianuarie 2016
Israel