Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Pop Stelu… socotindu-se cu timpul…

Pop Stelu… socotindu-se cu timpul…

un drum de străbătut…

 

un drum mai am de străbătut

din plinul drumului de început

mai lasă-mă,

un bob zăbavă,

să-mi oglindesc  chipul tăcut

în umbra ta…

în urma ta…

Adastă timp,

rămâi o vreme printre runele sufletului meu,

te-aștept cu fiecare clipă,

să mă închin ție, precum unui zeu,

mai  dăm răgaz de o iubire, două-

să-ți fie îngăduința singur țel,

când plouă cu Pleiade’n Univers,

vei înțelege din zboru-ți al meu zel,

rămâi cu mine o vreme,

mai am de primenit al tău harnașament,

și de trasat pe nebuloase un drum,

un  drum…traseu dement…

un drum mai am de străbătut,

din plinul drumului  de început,

mai lasă-mă,

un bob zăbavă,

să-mi oglindesc  chipul tăcut

în urma ta…

în umbra ta…

și… uite așa…

 mai  ninge alene
norii creionează cerului ultimile gene
fulgi rari de nea
îmi mângâie ochii în ultim sărut rece de catifea
iarna’mi sulfă prin buzunare
colna’i goală
lemnele’s cenușă și fum
raftul camării’i gol
vinul din beci se prelinge’n bemol
(ecou scrijelit pe grinda spânzurata’n pod
acolo lângă cel de’al doispezecelea nod)
ostenit de’atâta iernat
țin ison vinului-Mare Domn!
dau samă paharului gol
doinind a dor și jele
cinstind memoria iubirilor mele
celor tăcute și nerostite
înrudite cu cele rostite și neprimite
și…
uite așa mă aghezmuiesc cu sârg
de dragul voracelui dor nebun
ce încă își caută sens și rost
trecerii prin celest…

 mă socotesc  cu timpul…

 

adeseori mă rătăcesc pe drum, fac pașii înapoi,
dar drumul capăta altă formă, alt sens…

(ceva legat de acele ceasornicului din turnul timp,

un timp pe care, nevoit de spațiu,

îl parcurg într-un ritm prea alert prea nebun)

ostenit de atâta drum  de străbătut…
încerc să mă opresc,
hodină să-mi găsesc,
cu greu mă sprijin de secundele ce-și mai caută rost
în tumultul de clipe ce le știu pe de rost,
doar visul efemer
mă mai face să sper,
într-o clipă de răgaz,
când zâmbetul mi-a împietrit pe obraz,
fac haz de necaz și mă ridic,
știind că acolo la orizont înaripat stă un dric,
caut să mă tocmesc cu un gropar,
să-mi sape groapă sub un des umbrar,
la umbră de falnic nuc,
când vine vremea să mă duc …
ce folos de sex, iubire, de elan…
când toate vin înșiruite pe platan,
și-apoi întipărite în firman…

 firmanul, eu, și bunul dric
ne socotim cu timpul pe nimic.

Pop Stelu