Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » GEORGE TERZIU: POEME

GEORGE TERZIU: POEME

POEM DE ZIUA MEA

 

Profundul violoncel al nopţii

Azvârle întunecata sa jubilare departe, peste zare.

Imaginea de ceaţă a lucrurilor îşi dizolvă formele

În fluviul de lumină albastră

Muzeul de artă tresare sub paşii poetului

Picturile curg înapoi în pensule

Imaginile fug pe câmpuri răzleţe

Împiedicându-se de fluturi călători

Personajele principale ţin discursuri despre

Vreme

Şi despre căderea în păcatul picturii,

Autorii fug speriaţi de moartea criticii.

Dar nu, nu acesta e poemul căderii mele,

Am ceva pentru voi, prieteni din toată lumea,

O sărbătoare de iunie sub care mă nasc

Aseară m-am întâlnit cu mine și arătam obosit

Dacă am noroc voi muri de o boală celebră, nouă

Şi se va vorbi de ea la televizor.

 

CATEDRALA

 

Pe câmpul timpanului se va construi o catedrală

Picturile vor curge maestuos pe pereţi

Judecata de apoi va trece prin sala unde

Credincioșii se vor așeza cuminţi să primească smoală

Dacă e din mâna Domnului cu plăcere

Totul va fi dominat de legea cadrului

Şi a perspectivei hieratice

În centru Hristos va domina axial

Peste gândurile noastre nespuse, firești

Culegând nebunia spirituală

Nebunia veșnică, nu cea trecătoare

Subtila cunoaștere a dogmelor va fi centrul

De unde izvorăște prostia ca un fluviu de foc

Din când în când va veni un înger cu apă,

Cu bere și mici cu muștar

Vom mânca graţios micii și pâinea

Orice vine din mâna domnului e spirit și taină

Chiar și plictiseala, chiar și sexul neprotejat

Pe câmpul timpanului catedrala râde subţire

Clopotele sunt doar pentru iniţiaţi.

Hei, tu, cel care nu știi cu ce se mănâncă astea

Fii fericit, gândul tău colorat

A ajuns până la Domnul

Şi încă mult mai departe…

 

 

 

LINIA IMAGINARĂ

 

Când am tras acea linie imaginară

Toţi câinii din oraș au început să latre

Toate bunicile au încremenit cu nepoţii de mână

La birtul din colţ zeii au ieșit plictisiţi la o bere

Puteam să le stric infernul cu linia mea imaginară

Sau să-i fac să se iubească nebun

Dar ceea ce trebuie să se întâmple se întâmplă

Așa că dimineaţa asta e o dimineaţă tristă

Banală, plictisită, nici măcar nu merge la școală

E vacanţă și totul e asemenea vacanţei

Singura preocupare sunt fenomenele normale

Cum ar fi privitul în ochii minţii

Şi mersul pe catalige

Pentru a analiza lumea de sus

Când am tras acea linie imaginară nici nu am știut

Că doamnele visează la iubirea veșnică,

Când ești copil te uiţi după fetiţe

Când ești bătrân te uiţi după doamne-doamne,

Pentru o doamnă am oprit odată apele și munţii

Am oprit poeţii și criticii literari

Am oprit câinii să latre

Ea m-a lăsat să-i pup mâna

Care brusc s-a ofilit și doamna a murit curând

Toate femeile sărutate de mine se ofilesc

Apoi se întristează și mor devreme

 

 

PRIETENILOR

 

Mă numesc George Terziu

Atât

În fiecare zi mă leg cu sentimentele voastre de gât

Cred că dacă vă dau bere o să fie mai bine

Ca în filmul acela Un om și un câine

Amintirea voastră am pus-o în rama din piept

Ca să-mi fie aproape atunci când v-aștept

Vă asigur de toată dragostea mea

Şi-o să vă dau locul lângă mine, pe stea

Vom călători prin spaţii deschise

Mai aproape de cer și de vise

Mă numesc George Terziu

Atât

În fiecare zi mă leg cu sentimentele voastre de gât

 

 

 

EMINESCU MEU

 

Mă gândesc la Eminescu

La un Eminescu care mănâncă și bea

Nu ca la o iluzie, ci ca la

Un om simplu visând la o stea

Niciodată nu vin la el cu mâna goală

Îi aduc slănină și ceapă

Îl doare o mână și capul îl doare

În vreme ce bea niște apă

Voi muri, îmi spune șoptit, voi muri

Îmi vor face statui și evenimente

Apoi vor merge cu sentimentul de turmă

Cu mare fast să se-mbete

Au nevoie de mine, ca de aerul nopţii

Dacă mori devii ideal

Îmi șoptea Eminescu, în vreme ce ploaia

Cădea peste noi, ca un val..

Într-o zi a plecat departe, departe

Într-un alt spaţiu terestru

Prietenii mă cheamă să bem o pălincă

Căci a murit Eminescu

 

 

FANTEZIE CU TINE

 

Te voi bea dimineaţa la prânz şi seara

Ca-ntr-un ritual numai de mine ştiut

Voi fi stomacul tău şi buzele tale

Îţi voi fi degete şi floarea din păr

Nu te mişca, te rog, îţi iubesc nemişcarea

În care mă scald, cu care pictez,

Pensula-ochi îmi linge culorile din palmă

Cu tine mă spăl de politica naţională

Aşteaptă-mă încă puţin, voi veni

Sunt trenul uitat într-o singură gară

Iar dacă nu,voi trimite nebunul din mine

Să-ţi răscolească fluturii din păr

 

 

TRANSHUMANȚA

 

Ce frumoasă e nebunia trecerii gri

Ce amestecată e toamna căderii nebune

Eu îi dau iubitei mele compoate cu prune

Şi ne jucăm de-a fi, a nu fi

Nu știu de ce o cheamă Liliana

Când firesc mă pierd în ochii ei de seară

Apoi o îndop cu pizza și fluturi

Peste care rad ciocolată amară

Uneori ne jucăm de-a tristul poet

Un joc calm ca poemele verii

Stelele cad din lumea tăcerii

Şi din cădere nasc flori violet

Mâncăm când se poate și ne lasă iubirea

Chiar acum pune sentimente la copt

Am o iubită nefiresc de cochetă

Şi o râvnesc toţi poeții din Olt

 

 

GEORGE TERZIU