Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » GEORGE PETROVAI: Infobaladă

GEORGE PETROVAI: Infobaladă

Oricare om în felul lui

vrea să citească-n viitor,

deşi acest segment de timp

este-ncifrat de Creator.

Netaină-i numai pentru El,

Cel care toate le-a făcut –

fiind un permanent Prezent,

El e la modul absolut!

Nemuritorii-s zămisliţi

de vrerea Lui atemporală,

divin amestec de lumină

şi dragoste spirituală,

ce-i pentru timpul fragmentat

un existent de neatins;

dar viitorul se deschide

doar Unicului necuprins…

De fapt, ar fi de vreun folos

pentru sărmanul muritor

să ştie scrisul timpului

ca să citească-n viitor,

când el, cu-atâtea mărturii,

ştie trecutul neştiind,

dovadă că istoria

se tot rescrie scotocind?!

Nefericirea sa supremă

ar fi să ştie ce va fi:

Când suferinţa-l va-ncerca

şi-avanul ceas când va muri…

Mai bine-aşa, la mâna sorţii

ba cu iubire, ba cu ură,

lăsând în grija Domnului

a timpului cimilitură.

Cu-acest principiu sănătos

pentru condiţia umană,

n-au fost şi nu vor fi de-acord

toţi inspiraţii cu prihană:

Prezicători şi ghicitori

(în palmă, cărţi, cafea, ţigară)

se străduiesc să tălmăcească

a timpului vorbă neclară.

Futurologii vin şi ei

cu un pospai de-argumentare,

cum c-omenirea îşi urmează

al ei traseu spre progresare,

fapt pentru care, vrând-nevrând,

din stadiul postindustrial

musai se trece mai apoi

la stadiul info-cultural.

Iar statu-atuncea va marşa

pe informaţii şi cultură –

un fel de sân al lui Avram

faţă de-a noastră făcătură,

unde cultura-i siluită

de agramaţi şi falşii culţi,

iar informaţia-i minciună

pentru strunirea celor mulţi.

Atâta doar că n-or fi state

în acel stadiu de-avansaţi,

ci numai statul mondial

cu robii săi teleghidaţi.

Sighetu Marmaţiei,                                                      George PETROVAI

17 ian. 2016