Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TABLETA » Sergiu GĂBUREAC: TABLETA DE WEEKEND (140) – ŞPAGA

Sergiu GĂBUREAC: TABLETA DE WEEKEND (140) – ŞPAGA

Avertisment! Tableta  poate crea un disconfort accentuat!

– Săru’ mâna, domnu’ doctor!

– Bine ai venit, lele Safta! Ce mai faci?

– Apăi, domnu’ doctor, ca babele! Când mai bini, când mai rău! Da, ce bini aţi făcut că aţi venit! Că, de când s-a-nchis Dispensarul, greu să mai ajungă vreun doctor pe-aici. Noroc cu matale! De un an, ştii cum aştept să vină joia? Mă rog tot timpul să-ţi dea Dumnezeu sănătate!

– Hai, lele Safta, să vedem cum stai cu inima!?

– Apăi, cum să stau? Când mai aşa, când mai aşa! Ştii că mi l-o lăsat Maria pe cel mic la mine, de când o plecat în Italia. Şi ştiii cum sunt ăştia mici! Le fierbe sângele în vini! Da, mă descurc, mulţumesc lui Dumnezeu! Ei, cum îi?

– Cum să fie, lele Safta!? E bine, numai că mai odihneşte şi mata nu mai alerga tot timpul!

– Apăi, cum să nu alergi? Da, ştii că Ileana lui Postolachi a fost la oraş, la raze? De atunci se simte mult mai bine.

– !!!!!!!!!!!!

– Da, nici spatele n-o mai doare aşa rău! N-ai putea să aduci un aparat de acela şi la noi?

– Lelea Safta, nu ştiu cum să-ţi spun! Razele sunt pentru altceva! Un aparat de ăla e scump rău de tot. Uite, ai aici nişte buline, le iei la fel ca pe celelalte! Hai, că ne mai vedem altădată! Este lume multă la uşă!

– Lasă-i să aştepte! Am dreptul la un sfert de oră, aşa că să mai aştepte! Uite  ţi-am adus nişte lapte!

– Lele Safta, mă omori, nu ai înţeles că nu mai e voie să umbli cu şpaga? Te rog să iei sticla de aici!

– Auzi, domnu’ doctor, eu nu mă iau după ăştia! Când vreau să dau şpagă, apăi dau şpagă! Să fie clar! Că mata meriţi, nu eşti ca cel de la Voineşti, care se uită numai după bani!

– Lele Safta, mai încet! Nu te supăra, nu pot să primesc!

– Aha, vrei să mă enervezi? Să fac tensiune! Aşa aţi ajuns? V-aţi boierit! Ăştia fură cu miliardul şi mata te moftureşti! Nu vă mai place laptele meu!?

– Ba da, e foarte bun! Uite, cum facem! Uite banii ăştia şi suntem chit!

– Cuuuum, adică, mata îmi dai şpagă! Apăi, ce-ai făcut mata pentru mini? Nimic. Şi-mi dai şi 40.000 peste preţul normal. Ce-o să zică oamenii?

– Lele Safta, nu te supăra a trecut sfertul de oră!

– Uite, cum facem, domnu’ doctor! De patru lei îmi mai iei o dată tensiunea!

P.S.  Prostituţia politică a atins cote inimaginabile.

*

Toate bune!?!

Ai nevoie de o informaţie?

Mică, mică? O rezolvăm împreună.

Trimite mai departe! Să se vadă! Ne-am eliberat de frică!

————————————————-

Sergiu GĂBUREC

http://blogulluigabu.blogspot.ro

http://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3         

gsm_as@yahoo.com

Tel. 0731 936 615

Bucureşti

sâmbătă, 6 februarie 2016