Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » LIA FILOTEIA RUSE : PRINTRE FULGI DE ZAPADĂ

LIA FILOTEIA RUSE : PRINTRE FULGI DE ZAPADĂ

S-aşternea iarna… Pacea creştea violetă.

Ne târam paşii în ţârâitul flămândului frig

Pe pârtia rece în straturi de cretă.

De bucurie îmi venea să strig!

Fluturii ne-nsoţeau ca-ntr-un joc,

Când mă priveai inima mea  bătea-ntr-un ceas grăbit,

Era ger, iar noi simţeam că stăm lângă foc,

Ardea, în ochii tăi, un licărit…

În dansul fulgilor, mi-aducea bucurie,

Gândul că eram împreună pe-ntinderea albă.

Ne primenea promoroaca argintie

Înşirată pe crengi ca o salbă.

Privirile ni s-aprindeau într-o lumină.

Treceau clipe colorate, pe sănii, de-atâta dor,

Eram sfioasă dar, mă credeai regină

Păstrându-mă, ca sens al unui zbor…

Simţeam că sunt un fulg care pluteşte în rai.

Când umbra-ţi m-atingea mă  topeam ca zapada în soare,

Sângele alerga ca sălbaticii cai

Puşi la  sanie în sărbătoare.

Zurgălăii cântau dulce,..ceva răsuna :

-O doină de iarnă îngheţată, de tăcută nea-,

În care sufletul, uşor, îşi revărsa

Peste iarnă toată fericirea sa…

 

LIA FILOTEIA RUSE, Laval-Montreal, Canada