Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » MAGIC » Gheorghe Vicol: BĂTRÂNUL PĂDURAR

Gheorghe Vicol: BĂTRÂNUL PĂDURAR

Pe sub poale de pădure
Merge-un moş cu barba albă,
Paşii lui pe-ntinsuri pure
Lasă urme ca o salbă.
Ciorile, ca nişte semne
Răspândite-s pe zăpadă;
Moşul duce-un braţ de lemne,
Parcă-i scos dintr-o baladă!
Urlă lupii. Nu se teme!
Simte gerul cum îl taie,
Ştie că-n puţină vreme
Va avea cald în odaie.
Pe umăr c-o puşcă veche,
La brâu şi-a înfipt securea,
Are cuşma pe-o ureche,
Iar în inimă … pădurea!