Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » VIRGINIA BOGDAN: A doua moarte, Eugen Ovidiu Chirovici, Rao, Bucureşti, 2006, 188 p.

VIRGINIA BOGDAN: A doua moarte, Eugen Ovidiu Chirovici, Rao, Bucureşti, 2006, 188 p.

„ Manuscrisul din Dummstein” este pretextul unei incursiuni, cu aparenţe romantice, în istoria Evului Mediu englez şi francez.

Acesta este secolul în care încep să circule legendele Sfîntului Graal.

Dacă la sfîrşitul cărţii aflăm că „ evident, povestea călugărului Martin şi-a Mayei este o ficţiune”, tot după spusele autorului, strădaniile sale s-au manifestat pentru reproducerea credinţelor care „ formau paradigma mentală a oamenilor din acele vremuri”. Şi a reuşit, cu prisossinţă.

Trama pasiunii călugărului Martin pentru prea frumoasa Maya oferă posibilitatea, foarte abil exploatată de narator, de a ne prezenta ritualuri de iniţiere inchizitorială dar, şi mai sigur, cele preluate de Opus Dei şi alchimia Iniţiaţilor.

Căci există un întreg „ arsenal” de însemne şi tehnici relevante.

Cruzimea inchizitorilor nu este atenuată de declaratele metode obiective de anchetă, nici de explicaţiile lămuritoare ale practicilor reale în speţă.

Personajul central, călugărul Martin, s-a născut într-o zi specială, a Înălţării, în al cincilea an ( mîna cu cinci degete ca principiu activ) de domnie a contelui Wernher, ca fiu al cavalerului (casta războinicilor şi a preoţilor, aşadar!) Rudolf din Manu şi al femeii Edith, cu un defect care l-ar fi putut marca deja într-o postură de iniţiere: cu un picior întors sub el.

O previziune sumbră, întîlnirea cu propria-i moarte, îl ajută în hotărîrea de a „ muri lumii” şi a se călugări. Prima moarte, deci!

Un episod „ lumesc”: regele tuturor germanilor, Henric, excomunicat, se duce la papă, care-l ţine „ desculţ” şi cu „ funia de gît”, între altele; războinicii se pregătesc de luptă şi beau „ comme un templier”.

Mănăstirea!

Locul de refugiu. Centrul Suprem. La 13 primăveri îmbracă rasa de novice. Spaţializarea timpului („ la vreo două suliţe de mers”) şi temporalizarea spaţiului ( „ la doar o zi de mers de-a lungul rîului”). Nu puteau lipsi culorile din această rezolvare a quadraturii cercului, proprie Iniţiaţilor. Rubedo. Albedo. „ Cu pieptarele în roşu şi alb, culorile casei de Filkenstein”. Nigredo. Starea de război însăşi, precum şi calul ( semnul Inteligenţei- Madona Intelligentia, Văduva din care se revendică întreaga creaţie!) pe care apare cavalerul Wolfgang din Eschen.

Piramida!

„ Zidurile interioare, precum şi cele exterioare, formau aproximativ un pătrat ( Curtea Veche), din care castelul ocupa jumătatea unei laturi, pînă la unghi. Iar (…) ultimul refugiu era Turnul Cavalerilor, clădit pe o înălţime, în aşa fel încît, dacă cineva (…)” ( p. 90, s.n.).

Cu Muntele, Satya- loka sau „ locul adevărului” ( Satya-Yoga= Vîrsta de Aur-), ca spaţiu al Iniţierii, ne aflăm în perioada originară a cunoaşterii umanităţii. Cînd adevărul era integral accesibil tuturor.

Continuăm. Echerul. Cercul. Tronul, ca Centru. Pînă şi pe scutul ( Athanorul) cavalerului Wolfgang din Eschen se aflau „ trei turnuri aşezate-n triunghi, aurii pe fond roşu. Erau cinci la număr, ca şi cavalerii din Filkenstein, (…)”.

Alternează pagini demne de un roman poliţist, scene de o brutală realitate, patetice.

Nefericita Maya, acuzată de vrăjitorie, se autocondamnă, mărturisindu-şi păcatele atunci cînd nimeni, cu atît mai puţin călugărul Martin, nu se mai aştepta. Se afla deja pe rugul pregătit pentru arderea ei.

Nefericitul călugăr Martin, care încerca să o absolve, şi care nu îndrăznise să-i mărturisească salvatorulte iubesc”, este „ neputincios” în faţa destinului.

Ciudată, stîngace, romantică, bovarică încheiere?!

„ iar cel ce-a rostit aceste cuvinte şi le-a simţit, negreşit nu va trece prin a doua moarte, a sufletului, după cum stă mărturie în Sfintele Scripturi. Iar cel de le-a rostit şi le-a simţit, viu va fi pentru vecie, pînă la sfîrşitul timpului şi după aceea”.

Nicidecum!

Moartea se produce. Acestă a doua moarte, faţă de cosmos, urmată de a treia naştere ( resurecţia) şi nu este incompatibilă cu veşnicia sufletului! Este chiar „condiţia” contopirii cu Spiritul şi cu Iubirea.

Pentru că mutaţia, fixarea volatilului aici se produce, în această ardere pe rug. Este intrarea în Imperiul Sacru, sacrificiul fiind comandat de inchiziţie care acţiona sub „ imperiul” sacrului, rugul servind drept axă.

Aşadar, titlul cărţii este extrem de bine motivat. Sub scutul Iubirii şi al eternităţii ei- Piatra unghiulară care închide şi deschide grota-, Marele Mister al Resurecţiei este prezent. Magnus Opus.

Maya, iluzia visului de început al romanului, este desigur mai aproape de această ultimă interpretare. Nici nu s-ar fi putut altfel.

O subtilă asimilare a filosofiei budiste şi doctrina celor patru ( număr perfect în realitate terestră) adevăruri; „ calea” care duce la „ suprimarea” „cauzei” „ durerii”!

Căci, deşi aparţinînd sistemului panteist al unei filosofii brahmanice şi ortodoxe, acest cuvînt nu face parte din terminologia budistă, unde pare a desemna mai ales o putere magică, perversă, puterea de a face minuni, aplicată răului şi folosit împotriva adevărului, decît fantasmagoria lumii exterioare. „ Virtuţi” în care, personajul excelează, prin excelenţa autorului.

Maya este ” responsabilă” de originea şi sfîrşitul lucrurilor, Vidul şi Nirvana”. Cerc al transmigrării pus în mişcare de ignoranţă. Karma ( actul), cauzat de ignoranţă a devenit cauza şi ocazia lui Samsara; Karma şi nu Brahma este creatorul lumii. Înainte de care era Vidul ( Sounyata). Dacă fiecare dintre fiinţele lumii ar distruge karma şi Samsara ( actele şi transmigraţia) ar rămîne tot Vidul. La începutul şi la sfîrşitul lucrurilor. Iată adevărata fiinţă. Vidul ( numit cu 18 nume) pare a fi „ posibilitatea existenţei”. Nu este neantul absolut din care nu ar putea ieşi ( ex nihilo nihil). Nici existenţa, pentru că nici o fiinţă nu este determinată. Este o posibilitate de a fi pe care o mişcare oarecare ( ignoranţa?) o poate realiza. Vidul se confundă cu Nirvana care nu este, pentru o fiinţă determinată, decît intarea în vid.

De ideea pe care ne-o facem despre vid depinde aceea pe care ne-o facem despre Nirvana. Să fie aneantizarea pur şi simplu? Să fie menţinerea existenţei, dar în ce grad? Şcolile au discutat şi au dat soluţii diferite. Poate nici nu există doar una absolută. Dar cu cît se apropie Nirvana de aneantizare şi vidul de neant, cu atît ne apropiem de adevărata soluţie.

Aşa să se explice iubirea ataşată de cruzime? Iubirea ataşată de durere?!!!

Virginia Bogdan


Etichete: