Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TEATRU » MARIN IFRIM: Victor Radovici – „Copiii vin la teatru cu sufletul curat”

MARIN IFRIM: Victor Radovici – „Copiii vin la teatru cu sufletul curat”

Victor Radovici a fost unul dintre cei mai interesanţi colaboratori ai Teatrului „George Ciprian”. El a fost şi unul dintre entuziaştii care au fondat Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Între 1960 şi 1964 a jucat la Teatrul „Toma Caragiu. Din 1964 se dedică teatrului pentru copii, ca actor şi ca regizor. În 1984 devine director adjunct artistic la Teatrul „Ion Creangă”. După 1990 i se alătură lui Ion Lucian, la nou înfiinţatul Teatru „Excelsior”, ca director adjunct, unde a jucat şi regizat zeci de spectacole. De pe scena acestui teatru, pe 8 ianuarie 2013, avea să fie dus direct la spital, unde, în aceeaşi zi, şi-a dat obştescul sfârşit. La Buzău, l-am văzut în zeci de reprezentaţii, jucând alături de studenţii său de la Facultatea de Arte a Universităţii „Hyperion”.  Avea un comportament colegial şi aristocratic, în acelaşi timp, un amestec de camaraderie condimentată cu tuşe inefabile de profesionalism la limita unei blânde intransigenţe. Iubea enorm copiii. Nu degeaba a făcut echipă cu marele Ion Lucian. La doi ani după înfiinţarea teatrului buzoian, între două repetiţii, am reuşit să purtăm o scurtă discuţie referitoare la teatrul pentru copii, publicată în ziarul „Muntenia” (nr. 1084 din 20-26 iunie şi 1086 din 4-10 iulie 1998 ), dialog pe care, pentru excepţionalul mesaj în timp al marelui actor şi profesor, îl reluăm aici, acum, în preajma aniversării a două decenii de existenţă a primului teatru buzoian profesionist.  Ocazie cu care, constat cu sinceră satisfacţie, nici actuala conducere a Teatrului „George Ciprian” nu a abandonat ideea şi nici pragmatismul de a îndrepta spre copii o parte importantă din activitatea sa. Dimpotrivă!

                                                                                                         Marin Ifrim

 

Reporter: Domnule Victor Radovici, ce vă spune formula „teatru de proiecte”, formulă pusă în practică aici, la teatrul buzoian „George Ciprian”?

Victor Radovici: Eu cred că este o formulă viabilă, mai cu seamă pentru un oraş de provincie. În cariera mea, jucând şi la Piatra Neamţ, şi la Ploieşti, am observat că, de regulă, cât ar fi de frumos un succes, se epuizează în 15-20 de spectacole pe plan local. Pentru că există şi o mentalitate din asta, ciudată, oamenii vin mai repede să vadă, să zicem, un teatru din Bucureşti, decât teatrul local, care poate scoate producţii foarte bune cu forţe proprii. Fiind un teatru de proiect, sigur că vă puteţi permite să invitaţi o serie întreagă de actori, există şi o fluctuaţie de nume care poate să excite spectatorul, în sensul frumos al cuvântului. Revenind la ideea pe care a avut-o conducerea teatrului buzoian, de a…oferi şi copiilor piese, vă pot spune că eu am bucuria să joc pentru copii vreo 35 de ani. Am experienţă în teatru pentru copii, pentru că am fost vreo 25 de ani director şi actor la Teatrul „Ion Creangă”, pe urmă, de vreo 10 ani, sunt actor şi director artistic la Teatrul „Excelsior”, două teatre cu profile pentru copii. Ori, copiii sunt cei mai cinstiţi spectatori. Ei nu vin cu idei preconcepute, ca adultul, care are o serie întreagă de informaţii despre fenomenul teatral la care vine, că a citit presa înainte, că a citit o serie întreagă de cronici. Copilul vine cu curăţenia lui sufletească să asiste la ce i se propune ca spectacol şi, dacă-i place, stă şi participă la spectacol, dacă nu-i place ce se joacă, îşi vede de-ale lui, şi atunci este o catastrofă. Din nefericire, bântuie acum în ţara noastră aceşti impresari fantomă, care au apărut peste noapte în economia asta de piaţă pe care o traversăm cu toţii, care pervertesc gustul copiilor, şi asta e foarte trist, căci vin cu spectacole improvizate, cu aşa-zisele şuşanele, care de multe ori sunt de proastă calitate şi revoltă chiar pe profesori, că-n fond copiii sunt aduşi de profesori. Dacă profesorii constată că au luat odată, cum se spune, cacialma, văzând un spectacol submediocru, atunci te lupţi şi cu mentalitatea lor de a-i readuce, când faci un spectacol de calitate,înapoi către teatrul pentru copii.

Rep.: „Cocoşelul neascultător” este o piesă foarte bună. Se pot oferi copiilor şi alte piese la fel de bune?

  1. R. : Se joacă şi „Alba ca zăpada”, Pinochio”, „Cenuşăreasa”, sunt multe piese pentru copiii. În perspectivă, în funcţie de conducerea teatrului, dacă doreşte să continue acest experiment, cum hotărăsc dânşii să facă programul repertorial, programul teatrului, dar micii spectatori sunt viitorii spectatori adulţi de mai târziu.

Rep.: Apropo de trupa care joacă în „Cocoşelul neascultător”. Am înţeles că actorii sunt încă studenţi, ce perspective credeţi că au?

V.R. : Printre altele, eu sunt şi profesor universitar la Facultatea „Hyperion” din Bucureşti, condusă de domnul director Geo Saizescu,o facultate foarte serioasă, în care domnul Geo Saizescu a reuşit să aducă o serie întreagă de profesori de certă valoare,iar eu am făcut acest experiment cu studenţii mei şi rezultatul cred că este bun, este frumos. Privesc în perspectivă şi formarea lor ca viitori actori cu multă seriozitate, cu multă grijă, pentru că este şi satisfacţia mea profesională şi personală de a avea bucurii peste câţiva ani, când ei se vor împărţi în diverse teatre, în diverse oraşe, să zic, uite, el mi-a fost student sau să mă bucur de rezultatele lor de mai târziu.

Rep.: Marian Râlea ar putea avea concurenţă din partea unor actori tineri…

V.R.: Sigur că da. Marian Râlea este un actor foarte bun, dar a fost într-o conjunctură favorabilă într-o televiziune.

Rep.: Copiii se ataşează de actor, de personaje…

V.R.: Televiziunea are acest rol important în viaţa oricărui actor, îl face vedetă mai repede decât bănuieşti, în sensul că televiziunea intră în casa fiecărui om, e prezent în permanenţă, dar sigur că emisiunile de televiziune diferă faţă de spectacolele propriu-zise. Acolo ai o serie întreagă de elemente ajutătoare, de unghiuri de filmare, de punere în valoare. Pe când, aici este contactul direct cu copiii…

MARIN IFRIM