Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » LUCA CIPOLLA – VERSURI/ VERSI

LUCA CIPOLLA – VERSURI/ VERSI

Una candela

Tremo all’idea della porta,

credo di non poterti più sollevare

ma almeno

non fingo più di mangiar mosche

nel sogno del padre..

sai, a volte

manco di rispetto

ad ogni stato di coscienza

quando leggo nel tuo volto

la sofferenza,

tu sei una flebile candela

che più si spegne

più in me accende luce.

O lumânare

Tremur la ideea porții,

cred că nu mai pot să te ridic

dar cel puțin

nu mai simulez că mănânc muşte

în visul tatălui..

câteodată, să ştii,

lipsesc de respect

la fiecare stare de conştiinţă

când citesc în chipul tău

suferinţa,

tu eşti o lumânare slabă

ce cu cât se stinge  

cu atât în mine aprinde lumina.

Viva particella

Mi butto nella mischia

dimentico della Tua presenza

e rimango solo..

uno shock elettrico affligge le mie vene,

scende una lacrima

ma nella polvere poi

un raggio di sole

ricorda ch’io pure son viva particella

eternamente custodita e non pigiata

tra le Tue dita

piene di luminoso amore

così

non mi posso trattenere dal lasciarmi

cadere sul cuscino di piume

d’un lieve respiro

e dall’addormentarmi

poco a poco,

poco a poco..

Grazie.

O particulă vie

M-arunc în luptă

uitând de prezenţa Ta

şi rămân singur..

un şoc electric mâhneşte vinele mele,

coboară o lacrimă 

dar în praf mai târziu

o rază de soare

îmi aminteşte că şi eu sunt o particulă vie

veşnic ocrotită şi nestrivită

între degetele Tale

pline de iubire luminoasă

astfel încât

nu mă pot abţine să nu mă las

căzut pe perna de pene

a unei răsuflări moi

şi să nu adorm

puţin câte puţin,

puţin câte puţin..

Mulţumesc.

Il folle

Qual seme di mela

disgiunto

dalla polpa,

viso d’aquila tersicorèo

è il folle,

acqua pura,

vive nella sua stanza

anni addietro,

pigramente ucciso

da ricordi assassini.

Nebunul

Ca pe un sâmbure de măr

detaşat

din pulpă,

chip de vultur al Terpsihorei

e nebunul,

apă curată,

locuieşte în odaia lui 

cu ani în urmă,

leneş omorât

de amintiri ucigaşe.

Madre permeata di gioia (Anandamayi Ma)

Prima di venire al mondo

ero la stessa,

da bimba pure

e divenni donna..

sempre la stessa.

Lo specchio

chiaramente

rimandava i miei silenzi

così stavate a bocca aperta

ed imperturbabile io,

cosciente che

se tutto è Atman

nessun’arma può trafiggere l’anima,

né parola o confine tra me e voi

– che mai siam nati

e mai periremo –

può separarci dall’io perenne

del soffio vitale

che ci accomuna.

Mama plină de beatitudine (Anandamayi Ma)

Înainte de a veni pe lume

eram aceeaşi,

când eram copilă de asemenea

şi am devenit femeie..

tot aceeaşi.

Oglinda

clar

înapoia tăcerile mele

astfel rămâneaţi cu gura deschisă

şi imperturbabilă eu,

conştientă că

fiindcă totul e Atman

nici o armă nu poate străpunge sufletul,    

nici un cuvânt sau hotar între mine şi voi

– ce niciodată nu ne-am născut

şi niciodată nu vom pieri –

nu ne poate despărţi de eul veşnic

al suflului vital

care ne uneşte.

LUCA CIPOLLA