Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » DORINA NECULCE… Aici, vocea Americii!

DORINA NECULCE… Aici, vocea Americii!

motto: ,,Fac parte din copilăria mea ca dintr-o țară.,,-Antoine de Saint-Exupery

e duminică. e o zi frumoasă, ca o gură proaspătă de rai.

scriu

pentru cine scriu? nu îmi place să mă întreb prea des. nici nu îmi place să mi se pună întrebarea:

-și ce câștigi din asta? pentru cine pierzi timpul?

pentru tine, dragă cititorule! pentru tine cel de dincolo de ecran, cel care socotești că aceste rânduri, scrise într-o fantastică zi de primăvară, merită popasul tău.

timpul, titan cu aripi de granit, nu încetează să mă poarte prin locurile dragi ale copilăriei mele și o văd aievea pe mama, rămasă vădană de tânără, mereu revoltată împotriva autorităților, mereu nesupusă ,,regulilor regimului comunist,,.

de când a plecat tata spre cele veșnice, ea nu încetează să aștepte o ,,prefacere,,. poate o nouă viață în care copiii ei să nu se chinuie dând cota de lână, obligatorie, sau să muncească două parcele, muncă peste puteri a unei femei singure, dar ambiția de a face normă dublă la CAP o ajută să uite că e singură. scrâșnea din dinți și mergea mai departe.

chiar dacă oamenii din sat priveau cu batjocoră spre cizmele ei bărbătești de gumă, pline de noroi galben, pentru mine a fost un model de femeie prea încercată de soartă care și-a dus copiii atât de departe cât au reușit ei să meargă.

mi-o amintesc revoltată împotriva omului care colecta lâna. în fiecare gospodărie se numărau oile și țăranului i se punea o cotă pe care trebuia să o dea obligatoriu la ,,stat,,.

mama ocolea mereu îndeplinirea acestei datorii și ca un moromete încăpățânat mă trimitea pe mine să îl înfrunt pe vatamanu, verișor de-al tatălui meu, de altfel, care striga destul de tare ca să audă și mama, pe care o și zărea cu ochii minții, ascunsă în dosul perdelelor:

-nu-i acasă? eeeii, lasă că o să vadă țața lența ce înseamnă să se pună cu mine. o să o pun în discuția de partid și o să dea dublu. așa să știe, striga el cu ochii bulbucați de nervi că a bătut drumul tocmai din tătărășeni fără nici un rezultat. o să mă roage ea să îi primesc și ei cota și atunci o să o trimit să o judece partidu`.

asta mama nu putea trece cu vederea și ieșea, cu mâinile în șolduri, pusă pe harță.

-da de ce să mă dai pe mâna partidulu`, măi? pe cine am omorât eu? că atunci când trăia bădii-tu nică te ducea unde vroiai și unde nu vroiai tu, cu căruța. era mereu pe coclauri cu tini… amu ți-o fi mai bine să cari lâna în spate? nu ți-i rușine la obraz că am o casă de copchii de crescut. cu ce să îi învelesc, dacă nu am din ce face un oghial?…cu ce să îi îmbrac, dacă nu am din ce le face o mănușă?…nerușinatule!! câte oi ai pus la cotă?

-am pus 8, știu că mata ai vreo 20…

-20? da`dacă îs babe ca mine…tu di ci să mi le pui la cotă? mă vezi prea bogată?

-țață lență, toți oamenii spun că ai oile cele mai bune. de ce îți bați mata joc de mine? de ce nu ești ca toată lumea?

aici mama își pierdea cumpătul:

-ca toată lumea, zici? ca toată lumea? da` oare, lumea-i ca mine? lumea trăiește în câmpul aista, singură, cu patru copchii? ea vezi-ți de treabă și nu mai veni la casa mea…

-vin de nevoie, nu de plăcere. ce mare plăcere a; avea să mă cert cu mata, toată ziua…

și omul pleca amețit.

când treceam pe la poarta lui, ziceam de nevoie ,,bună ziua,, și priveam cu frica, să nu își amintească de cearta cu mama. el venea glonț spre poartă și ne întreba dacă nu suntem de la Neculcea și dacă nu cumva suntem de-ai lui țața lența. să vină repede să aducă ea cota în spate dacă nu a vrut să o dea când a fost el.

cred că a venit și așa-zisa revoluție și mama tot nu și-a îndeplinit pe deplin datoriile față de stat.

dar acum mi-o amintesc, așa, ca pe o conspiratoare împotriva regimului comunist.

după ce ascultam împreună cu vecinii emisiunea ,,preferata,, începea emisiunea vocea americii și mama învârtea butonul radioului până prindea postul.

NE INSTRUIA, pe noi, copiii, să nu spunem nimănui că ascultăm vocea americii.

-ardă-i-ar focu` să îi ardă, că ne-au luat tot. și caii și vaca și s-au războit cu moș Palade și l-au chinuit să semneze că dă tot pământul. nu a semnat săracul moșu`, da`pământul tot i l-au luat. amu` mai vine și ăsta să îi dau cota. nu-i dau nimica să mă taie. na! dacă asta vrea să facă.

tresăream cu toții când auzeam vocea aceea interzisă și ascultam ,,ecoul,, venit din eter ca pe o binecuvântare de la Dumnezeu. ascultam tăcuți, cu capul plecat în pământ, cu o oarecare vină pornită din rărunchi:

-aici, vocea americii! bună seara, români!!! este ora 20:00, ora româniei. ascultați ,,vocea americii,,.

apoi aceeași voce, ușor bruiată de emițătoarele de bruiaj ale securității transmitea mesaje încurațatoare:

-viața românilor s-a înrăutățit. ceaușescu își înfometează propriul popor. serviciile de securitate fac arestari la domiciliul oamenilor simpli care nu vor să se supună regimului. români nu sunteți singuri, suntem alături de voi și vocea voastră se face din ce în ce mai mult ascultată.

amețitoare aceste ,,vești,, care ne dădeau o fărâmă de speranță.

-lența e nebună, zicea mătușa butnărița, sora mamei…o să vină ,,aceia cu șapcă, fa, nebuno și o să te lege…o să îți ia copchii statu`.

dar mamei nu i-a păsat, a ascultat vocea americii și a sperat că noi vom scăpa din întinderea aceea gloduroasă de ape și mâl.

trist e faptul că m-am întors după aproape 20 de ani prin locurile natale și satul a încremenit în timp.

nimeni nu a ridicat un deget să pietruiască măcar drumul de 3-4 km care leagă neculcea de tătărășeni.

nimeni nu a amplasat măcar o plăcuță prin care să anunțe cum se numește satul, poreclit în fel și chip: ba Neculce, ba Niculcea, ba Neculcea.

peste perdeaua timpului s-a lăsat uitarea.

undeva, dincolo de lume, un sat oropsit ascultă o,, voce,, care ar putea să îi aducă, de peste timp, liniște și aceeași uitare.

-aici, vocea americii…locul unde parcă  nu s-a întâmplat nimic…

Dorina Neculce