Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Dorina Neculce: Poezii la ceas târziu

Dorina Neculce: Poezii la ceas târziu

de singurătate

 

singurătatea-i o bătrână uscată
învelită în haine cernite
mă împrumută uneori
cu lacrimi curate
îmi cere să îi acopăr
ochiul de pasăre
zic :-ia, neîmblânzito!
(o ademenesc pe drumul pieirii
cu miresme edulcorate)
E-uri nocive îi străbat sufletul pierdut
și sunt gata să îmi dezbrac
pielea sticloasă cât
să-mi petrec umărul uitat
prin apa sfințită a oglinzilor

 

 

să nu mă plângi, Ely!

mâna mea o să se decojească

pentru încă o rugăciune

în templul umbrelor

se va face iarăși frig.

-să nu mă plângi!

doar bate-mi cuie la

capăt de gânduri

ca să te mai pot aprinde

când îți suflu în aripi

e timpul tău pentru un ultim salt

până la cer n-am să îți mai uit numele

aruncat haotic pe nourii de plumb

și nici mâinile tale moi care îmi sapă

adânc în primăvara asta a crucilor de lemn,

ascunse. la mine în coaste

e un gol fără de margini.

-să nu mă plângi! zic

doar lasă-mă-n ferestre

acolo unde s-au copt gutuile

prea mult am să te strig

în toate limbile uitate

și templul o să îți redeschidă calea

treaptă cu treaptă genunchii tăi

vor învăța să zboare

-să nu mă plângi,

când trupul meu o să

se decojească felie cu felie

ca o puzderie de umbre!

 

poetul de hârtie

 

taie cu o sabie

de lemn inima cerului

scapără stropul

de amnar.

poetul  răscolește

cu aripa stinsă

în palma mea

răsar miile de umbre și

umbrele-mi stinse îi

dezgroapă chemarea

cu o mână pironită

în cer ascut

limba ruginită

a orologiului mut.

(și-n ochiul meu ninge,

și palma-i îmi plânge.

mi-e trupul de lut,

mi-e aripa sânge

de n-am mai știut)

 

Dorina Neculce


Etichete:

Despre Dorina NECULCE

scriitor