Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Domnica VĂRZARU: LA CEAS DE VECERNII (POEME)

Domnica VĂRZARU: LA CEAS DE VECERNII (POEME)

LA CEAS DE VECERNII

La ceas de vecernii se sting trandafiri.

Petalele curg vânturate.

Mă bucur de crezul a noi zămisliri

Din apele tulburi de multe păcate.

La ceas de vecernii un dangăt dulceag

Mă cheamă s-aprind lumânări pentru vise

Se strâng ne-mpliniri şi trec peste prag

În casa luminii cu geamuri deschise.

La ceas de vecernii cuvântul şoptit

Se-ntoarce-ncărcat de miresme alpine.

În casa sunt îngeri şi sfinţii-au sosit

E noapte, e cald şi e bine.

AM CURS

Am curs în nădejdi frumos colorate

Şi-n clipa ce trece a curs dor din EU.

Am curs şi în lacrimi fierbinţi, înnodate,

Prelinse pe cupa oftatului greu.

Am vrut să ajung la apa cea mare

Şi perle să iau din adâncul ocean.

Să duc celor dragi zăplaz în uitare

Şi eu să-mi hrănesc doinitul alean.

La lacrimi nu vreau să pot avea rând.

Nădejdea s-a dus la alţii-n portiţă.

Secată de sevă, adânc mă scufund

În umbra cea deasă, sub bolta de viţă.

EU NU SCRIU CU CREIONUL

Eu nu scriu cu creionul,

Ci cu fugarul suflet

Ce într-o zi de toamnă

În mine s-a născut.

Eu nu scriu pe hirtie

Ci scriu pe lumea vie,

Ce este cum s-a vrut.

Eu nu rostesc cuvinte.

Eu  doar silabisesc

Noian de sentimente

Ce s-au oprit şi cresc

În mine, mai departe.

Şi uneori în noapte

Le-mbrac în ritm şi rime,

Când muza cea cuminte

Mai bate-n geam la mine.

Dar nu scriu cu creionul

Şi nu scriu

Cu picături de suflet

Am scris şi voi mai scrie.

MAI GÂNDESC ADESEA

Roibul plin de zile şi de nopţi cu stele

Fuge pe câmpie-n vântul vălmăşit.

Pasul i se-nalţă pe poteci cu iele.

Strâng suflarea-i blândă-n pumnul căuşit.

Mai adun acolo colbul de pe valuri

Framântat de viaţă-n timpul tumultuos

Şi adulmec gânduri risipite-n maluri

De trăire-n pace şi în mult frumos.

Taie-n ritmuri timpul, scuturând copite,

Şi se duce… duce-n lumile de veac…

În căuşul palmei nu mai văd ispite.

Tot ce mi se-arată spune ca să tac.

Mai gândesc adesea ca, pierzând povara,

Roibul meu ce are coama dusă-n vânt,

Să îl leg în ceruri de o stea anume

Dragă vieţii mele, pusă-ntr-un cuvânt.

GÂND TREMURAT

Un şuier de vânt răzbate prin poduri,

Un gând tremurat apare-ntre uşi.

Pe fire de viaţă preapline de noduri

Aleargă un EU mereu bătăuş

Şi fuge şi fuge prin văi şi pe dealuri,

Pe ape, pe munţi, pe vaste câmpii,

Ducând spre-nplinire mai vechi idealuri

Născute din vise sau gânduri târzii.

……………………………………..

Un dangăt de timp răsună în zări

Când miezul de noapte îmi cântă la nai,

Iar gândul din uşi îmi pune-ntrebări:

Ce zile-ai trăit?  Ce zile mai ai ?

AM PUS IN CUVINTE CE-AM PUS ŞI-N CULORI…

Am pus în cuvinte şi-n multe culori

IUBIREA-mbrăcată în rochie pură

Şi-adânci rădăcini din ceea ce sunt

Stau bine înfipte în cer şi-n pământ,

Când crengile vieţii se-nvârt ca o dură.

Am pus în cuvinte şi-n mii de culori

DUREREA din lacrimi fără măsură.

Tulpina-mi în zbuciumul vieţii curgând

Rezistă prin anii ce-n grabă-şi dau rând,

Când crengile vieţii se-nvârt ca o dură.

Am pus în cuvinte şi-n mii de culori

NĂDEJDEA din ceruri aflată-n Scriptură.

Azi, frunze-arămii din ceea ce sunt

Compun simfonii cu-al toamnei cuvânt,

Când crengile vieţii se-nvârt ca o dură.

Am pus în cuvinte şi-n multe culori

Chiar URA-nvelită-n poeme de zgură.

Din vârfuri de ramuri se scutură flori

Şi-mi picură-n suflet parfum şi candori,

Când crengile vieţii se-nvârt ca o dură.

ÎNTOARCE-TE, ROMÂNE!

O raniţă ţesută din griji nenumărate

A tot purtat românul, de când se ştie, -n spate.

Grija de ţara-ntreagă, hotar nestrămutat,

Şi grija să rodească ogorul cel arat.

El se simţea părtaş risipei fără stavili

Împărtăşind credinţa, izvor din multe pravili.

Dar astăzi văd românul, de viaţă, mult schimbat;

De glia ţării sfinte prea mult s-a-ndepărtat.

Se simte ca şi cum n-ar mai avea nimic –

Nici hora, nici credinţa, nici dorul cel mai mic.

Întoarce-te române cu faţa la apus!

Citeşte slova scrisă de toţi cei ce s-au dus!

Găseşte chibzuinţa şi multele puteri:

Ţară s-avem şi mâine nu numai azi şi ieri!

———————————————————-

Domnica VĂRZARU

Petroşiţa, Dâmboviţa

21 februarie 2016