Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TRADIȚII » DRAGOBETE » GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: MITOLOGIA DACULUI DRAGOBETE-Sântion de primăvară; Ioan-Dragobete

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: MITOLOGIA DACULUI DRAGOBETE-Sântion de primăvară; Ioan-Dragobete

        În Calendarul creştin al Bisericii Ortodoxe la 24 Februarie este sărbătorită: întâia şi a doua aflare a capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan-vărul şi Naşul de Botez al Domnului Iisus Hristos. 

         În tradiţia străbună Ziua de 24 Februarie îşi deschide fereastra spre zorii Primăverii, spre miracolul înmuguririi, spre zâmbetul renaşterii naturii, Sărbătoare care-şi cântă Imnul fertilităţii, numită încă din săptămâna Creaţiei: Dragobetele sau Drăgostiţele.

În lumina protostrăbună viţa lui Io-an, Io-na, Io-va= Io sunt!, eu sunt! îşi au rădăcina în Dragoş= cel drag sau Dragomir= dragul minunat, dragul păcii.

         În această Zi, oameni şi păsări, cu binecuvântarea şi ocrotirea Prinţesei-zeiţe geto-dace a fecundităţii Dochia, îşi caută perechea convieţuirii, punând anul deja început sub semnul rodirii.

          Ion Creangă, humuleşteanul nostru de aur spune că din această zi păsările încep să cânte. Unele tradiţii susţin că Dragobetele are 4 zile de sărbătoare: 24 şi 28 Februarie, 1 şi 25 Martie. (Antoaneta Olteanu-Calendarele Poporului Român. Ed. Paideia, Bucureşti, 2001)

        Dragobetele- Sărbătoarea care pregăteşte începutul Primăverii, al vieţii naturii, respectiv al oamenilor, vine din adâncul milenar al istoriei semnificând Logodna vieţii, însoţirea, trăirea, comuniunea a tot ce e frumos, armonios, plin de splendoare şi strălucire.

        Făcând anagrama termenului Dragobete obţinem cuvântul Dobrogea. Dobrogea/ Dragobeo=ţinut drag şi frumos. Deci Dobrogea este Ţara Soarelui, a Dragobetelui, Casa primului Adam.    Adamclisi =omul din pământ roşu, din argilă.

         Adamclisi este Edenul CreaţieiGrădina bucuriei, a frumosului în diversitate şi spirit numită şi Paradis. După prăbuşirea moral-religioasă în istorie a Omului, respectiv a Edenului şi om şi cosmos este re-creat, graţie Întrupării Fiului lui Dumnezeu-Logosul, iar Noul Eden este refăcut şi ctitorit de Fecioara Maria-Crăiasa Cerului şi a Pământului, în locul celui vechi în aceeaşi Vatră a Daciei nemuritoare, prin harul Duhului Sfânt, denumit Grădina Maicii Domnului.

         Unele tradiţii rezervă această Zi de 24 Februarie doar oamenilor şi păsărilor. Altele îi acordă un sens mai larg, al tuturor vietăţilor, fiinţelor sau persoanelor care se pregătesc pentru viaţa de cuplu, de familie, numită şi Logodna tuturor celor create, a însurătăţirii fetelor şi înfrăţirii băieţilor sub binecuvântarea Zianului, Dragobetelui.

 

          Dragobetele este o întruchipare mitică a unui Prinţ frumos şi drag. Termenul paleodac, Dragobete: <<drag-betel>>, înseamnă: veşnic îndrăgostit sau tânărul drag prins în mrejele frumosului.

 

          Tinerii şi tinerele, Zianii şi Zienele (Zânele) îmbrăcaţi în portul popular de sărbătoare, dis de dimineaţă se strângeau pe dealurile din preajma satului, în cete de vârstă. Fetele culegeau împreună primele flori, ghioceii care vestesc plecarea Iernii şi sosirea Primăverii. De cealaltă parte flăcăii adunau lemne uscate, vreascuri pregătind locurile pentru aprinderea mai multor focuri, în jurul cărora se aşezau povestind şi glumind pe seama tinerelor ce se împodobeau cu flori. Către prânz se cobora alergând toţi şi fetele şi băieţii în chiote şi strigături. Fiecare tânăr alerga după cea care îi era dragă pentru a o prinde şi a o săruta în văzul  tuturor, simbolizând într-un fel logodna lor în acel an. Dacă cei doi erau fideli urma cununia religioasă. Când o tânără era alergată de doi băieţi sau de trei, ea se lăsa prinsă de cel pe care-l plăcea, fără supărarea celorlalţi. Această alergare seamănă cu dansul sau zborul păsărilor care se împerechează.

   De aceea ziua Dragobetelui se numeşte: Ziua Îndrăgostiţilor şi a Păsărilor care-şi caută perechea sau Ziua celor nepereche (ca ei nu sunt nimeni de îndrăgostiţi…) şi Ziua celor pereche (a păsărilor…).

       În unele părţi precum cea a Ţării Mehedinţului, alergarea băieţilor după fete se mai numeşte şi Ziua zburătorilor ori zburare, zburătorire. (c. f. Mitologia Română, op. cit. p. 338)

        În satul meu natal, Bârsoiu al comunei Stoileşti-Vâlcea, dacă ziua Dragobetelui era în timpul săptămânii de şcoală, atunci aşteptam cu nerăbdare recreaţia pentru a le alerga pe fete, a le prinde, a le ridica şi strânge în braţe şi a le săruta. Eu, în pauză alergam după fetele de la alte clase… Pe colegele de clasă le alergam după pauză, printre bănci, până venea învăţătorul sau profesorul, care mă punea la colţ într-un picior. Colegii care se încumeta să râdă de mine îmi luau imediat locul, aşa că scăpam repede de pedeapsă. Era şi la noi tradiţia frăţiilor de cruce între băieţi prieteni, camarazi.

 

          Dacă ziua de Dragobete cădea la sfârşit de săptămână, ne organizam cu fetele şi băieţii din satul-cătun şi mergeam pe dealul Rubarului de lângă mine, eu stând la circa 500-600 m de pădurea cea mare a Satului. Noi băieţii făceam focul, iar fetele culegeau flori şi cântau. Veneau apoi în jurul focului nostru, ascultând glumele şi povestioarele spuse cu umor picant. Eu eram amfitrionul momentelor de haz cu care încântam asistenţa îmbujorată.

         Tot de Dragobete se făceau însurăţirile între fete şi înfrăţirile între băieţi, mai rar între băieţi şi fete. Petru Caraman analizând cei doi termeni se referă la un anumit tip de fraternitate rituală: cel al frăţiei de cruce şi cel al surorii de cruce.

 

          Înfrăţirea sau însurăţirea, au o istorie riguroasă, sacră. Ceremonia ritului se desfăşura în cete de băieţi şi fete curaţi sufleteşte şi în aceleaşi costume tradiţionale: „În faţa cetei, partenerii îşi zgârâiau braţul stâng cu semnul crucii, până la sângerare, se amesteca sângele suprapunându-se zgârâieturile sângerânde una peste alta şi reciproc îşi sugeau sângele cei înfrăţiţi. Aşa se declarau băieţii fârtaţi şi fetele surate. Urmau îmbrăţişarea şi juruinţa reciprocă de sinceritate şi întrajutorare până la moarte. Când unul dintre cei înfrăţiţi murea, celălalt trebuia dezlegat, adică desfrăţit sau dessurăţit la mormântul fratelui decedat şi înfrăţit cu alt partener, în alt loc, cât mai departe de mormânt. Cei ce se înfrăţeau sau se însurăţeau dădeau un ospăţ pentru prietenii lor, care se legau între ei să se înfrăţească şi ei la rândul lor cât mai curând posibil. Fraternitatea rituală de tipul înfrăţirii şi însurăţirii a fost un rit străvechi la traco-dacii nord-dunăreni, cât şi la traco-dacii sud-dunăreni (moesi, odrisi şi iliri). ” (Petru Caraman-Sur l’origine thraco-illiriene de la fraternisation rituelle chez les Roumains. Bucureşti, 1980, p. 215-217)

 

        Prinţul Dragobete, spune o legendă mai veche era fiul Prinţesei Dochia-moştenitoarea Marelui rege Decebal. El apare sub înfăţişarea unui Făt-Frumos, înalt, tânăr, bun, puternic, curajos, fidel, răbdător, scânteietor care inspira încredere şi dragoste aprinzând fiorul şi dorul tuturor Fecioarelor şi Femeilor care-l admirau.

   Cele mai frumoase expresii care răsar pe plaiul vieţii româneşti sunt: dragul mamei!, draga mea! sau dragul meu!

 

    Prima rămâne sublimă şi veşnică. Celelalte îşi pierd farmecul în perioada de tranziţie, când se trece de la Cupidon la contabilitate: facturi, rate / dobânzi, cuponul de pensie, etc…

 

       Dragoş este expresia modernă a anticului Dragobete.

     Dragoş este aşadar Voievodul Dragostei la Dacoromâni.

      Îndrăgostiţii adună toate calităţile din lume, pentru a le oferi cu drag fiecare celuilalt, ca o armonie a fericirii, ca o graţie mirifică.

      Dragobetele este nimbat de strălucirea bucuriei exaltată  în contemplaţie în care arde permanent flacăra vieţii alesei sale.

 Dragobetele se reflectă pe cerul Dochiei ca o lumină profetică. 

    Varianta feminină a DragobeteluiZian este Drăgaica-Sânzienele, sărbătoare ce are loc pe 24 Iunie, de naşterea Sf. Ioan Botezătorul, deci tot sub ocrotirea aceluiaşi Sfânt-Înaintemergător.

   Drăgaica mai este numele unui dans vechi popular, de-o vârstă cu dacii, dar şi denumirea unei plante erbacee, de cca. 1m. înălţime, cu flori mici, aurii şi o mireasmă îmbătătoare de zână.

   Omonime şi toponime descendente din traco-dacul Dragobete:

   Drag-voievod maramureşan, din sec. XIV.

   Dragalina, Ion (1860-1916), născut în Caransebeş, general de armată şi erou-martir al primului război mondial.

   Dragfifamilie nobilă transilvană descentă din voievodul Dragoş.

   Dragomir-Pârcălabul cetăţii Dâmboviţa în sec. XIV. A purtat o victorie decisivă asupra voievodului transilvan care invadase Ţara Românească cu scopul de a instaura suzeranitatea maghiară.

   Dragoş-voievod maramureşan din sec. XIV, primul descălecător  al Moldovei, cu capitala la Baia, remarcat prin înfrângerea tătarilor.

   Dragalinacomună în judeţul Ialomiţa.

   Dragodanacomună în judeţul Dâmboviţa.

   Dragomireşti-comune în judeţele Dâmboviţa, Maramureş, Neamţ, Vaslui.

   Dragomireşti-Vale– comună în judeţul Ilfov.

   Dragomirna, mănăstire-fortăreaţă în Eparhia Sucevei, ctitorită de Mitropolitul Anastasie Crimca marele logofăt Lupu Stroici la 1608, căreia i se adaugăşi turnul-clopotniţă la 1627, folosită şi temniţă pentru deţinuţii politici-verzi, sub Carol II, Antonescu şi comunişti.

   DragomirnaDealul, în Nordul podişului Sucevei.

   Dragonul-constelaţie din emisfera boreală situată între Ursa Mare şi Ursa Mică.

   Dragoslavele-comună în judeţul Argeş pe Dâmboviţa.

   DragoşVodă, comună în judeţul Ialomiţa.

   Dragu-comună în judeţul Sălaj.

   Drăgan-râu, afluent stâng al Crişului Repede, la Ciucea, izvorăşte din Munţii Vlădeasa.

   Drăganu-comună în judeţul Argeş.

   Drăgăneşti-comune în judeţele: Galaţi, Bihor, Prahova,    Neamţ.

   DrăgăneştiOlt, oraş în judeţul Olt.

   Drăgăneşti De Vede,comună în judeţul Teleorman.

   Drăgăneşti-Vlaşca, comună în judeţul Teleorman.

   Drăgăşani-oraş al judeţului Vâlcea, celebru prin Vinul de Drăgăşani şi prin luptele pandurilor lui Tudor Vladimirescu în viile Drăgăşanilor.

   Drăgeşti-comună în judeţul Bihor.

   Drăghiceni-comună suburbană oraşului Caracal-Olt.

   Drăgoeşti-comune în judeţele Ilfov şi Vâlcea.

  Drăgoiasa-depresiune intramontană tectono-vulcanică,pe versantul de Est al masivului Călimani.

   Drăgoieşti-comună în judeţul Suceava.

   Drăgoteşti-comune în judeţele Dolj şi Gorj.

   Drăguşeni-comune în judeţele Botoşani, Galaţi şi Suceava.

   Drăguţeşti-comună suburbană în municipiul Târgu Jiu.

   (Mic Dicţionar Enciclopedic, Ed. Enciclopediei Române-1972)

  Această Zi, corespunde următoarelor zodii: Vărsător în Zodiacul european, Pinului în Zodiacul arborical, Peştilor în Zodiacul arab şi Perlei în Zodiacul indian. (Dorian Green-Zodiac Universal. Ed. Vremea, Bucureşti, 1998)

   Pinul este simbol al veşniciei, fiind cel mai căutat material pentru construcţia Templelor şintoiste. În artă, Pinul semnifică forţa vitală, iar în literatură erosul, fidelitatea, consecvenţa, răbdarea, demnitatea. Conul de pin apare în ritul cultelor lui Dionysos şi al Cibelei. (Jean Chevalier/ Alain Gheerbrant-Dicţionar de Simboluri,vol. 3, Ed. Artemis, Bucureşti, 1995)  

   Mari bucurii tuturor Dragobeţilor, în mod expres tuturor Ionilor şi în mod special Dragobetelui de Vâlcea, Ion Măldărăscu!

 

            GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU


Etichete: