Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » URFET SACHIR: Eu și drumul meu către poezie …

URFET SACHIR: Eu și drumul meu către poezie …

Eu și drumul meu către poezie …

Urfet Şachir

Mangalia, 2015

în cochilia pe care o vezi

se-ascunde un suflet

plin duioşie şi farmec

sensibil şi deosebit de trist.

Am văzut lumina vieţii ȋntr-o frumoasă noapte de mai, clară, cu luna pe cer zȃmbind și milioane de stele  strălucind mai frumos ca niciodată, ȋngȃnȃndu-și razele ca ȋntr-un dans de ȋndrăgostiţi. Fiind duminică noaptea spre luni, strada era ȋnţesată de lumea care se ȋntorcea veselă și ȋn chiote de la balul organizat de Căminul Cultural al comunei, atmosfera fiind ȋncărcată de emoţie și bucurie. Sub acest firmament stelar și prin lumea gălăgioasă , o femeie ȋși făcea loc, cu chiu, cu vai, ca să ajungă la dispensarul din comună, o frumoasă clădire cu arhitectură veche și două nivele,  care avea și o casă de nașteri și maternitate. Era mama, iar eu mă hotărȃsem să-mi ȋncep viaţa la ȋnceput de săptămȃnă și chiar de la primele ore ale ei. Viaţa mea, ȋnsă, nu a fost mereu o dulce primăvară ca cea ȋn care m-am născut, dar nici nu pot a mă plȃnge, ci doar Ȋi mulţumesc Bunului Dumnezeu  pentru tot ce mi-a oferit și m-a ajutat să găsesc ȋnţelepciunea ȋn ceea ce am pătimit. Am trăit ȋntr-o familie de condiţie medie, din care nu mi-a lipsit nimic mai mult decȃt altora, dar cine nu era modest ȋn vremurile de tristă amintire?! Tatăl meu, cu origini nobile, pierduse aproape toată averea lăsată de strămoșii lui, fiind nevoit să se angajeze la stat la un salariu mic. Mama, fiică de ţărani ȋnstăriţi care trăiau din roadele pămȃntului lor, pierduse și ea zestrea de pămȃnt de la părinţii ei, fiind nevoită să lucreze și ea la stat pe un salariu mic.

De cȃnd mă știu, am adorat natura cu toate splendorile ei și, adesea, mă plimbam ȋmpreună cu un grup mare de copii din comună, ȋn pădurile din ȋmprejurimi, ȋn satele din jur și chiar ȋn grădina casei mele, o grădină imensă, contemplȃnd tot ceea ce mă ȋnconjura și rămȃneam uimită chiar și de tremurul unui firicel de iarbă, nefiind vreo urmă a adierii vȃntului; ȋmi dădea senzaţia că tot ceea ce ne ȋnconjoară  este viu și trăim unii pentru alţii și nu numai pentru noi ȋnșine.

Universul cărţilor m-a fascinat de mică, mintea mea zburda ȋntrebȃndu-se, curioasă, ce mistere ar putea ascunde ele dincolo de imagini și de acele semne pe care le puteau desluși doar cunoscătorii. Așa stȃnd lucrurile, am ȋnvăţat a scrie și citi cu mult ȋnainte de ȋnceperea școlii, iar după ce am stăpȃnit cititul și scrisul, am intrat ȋn taina cărţilor de care nu m-am mai despărţit.

Ȋmi amintesc unele ȋncercări naive prin anii copilăriei, prin 1972-1973, cȃnd mă ȋntrebam deja ce rost am pe lume, ȋnsă, din cauza timidităţii excesive nu le-am arătat  și nu le-am citit nimănui. Multe au rămas pierdute ȋn tunelul timpului. După doi- trei ani, am ȋnceput să scriu ceva mai mult, din care am păstrat cȃteva, la imboldul că pot aduce alinare sufletului omenesc și reda bucuria de a trăi.

Nu am o tradiţie literară, iar darul de a scrie ȋși are rădăcinile la bunicul matern care avea și o voce superbă și era un bun povestitor oral, inspirȃndu-se din viaţa satului sau trăirile proprii. Şi avea ce să povestească, el fiind și, neoficial, hoge al satului, dar care deja ȋși făcuse un  renume și ȋn alte zone, datorită vocii sale și stăpȃnirii obiceiurilor și tradiţiilor religioase, fiind din ce ȋn ce mai solicitat. Ȋn acele  vremuri se povestea mult, se citea mult, se cȃnta și se dansa ȋn orele de răgaz, căci se și muncea mult, iar oamenii comunicau ȋntre ei ca ȋntr-o mare familie unde domnea bunătatea și ȋnţelegerea. Eu eram absorbită de toate acestea și ȋmi plăcea să observ și să contemplu cu admiraţie cȃtă putere de ȋndurare puteau avea niște bieţi oameni răpuși de vicisitudinile vieţii, trecȃnd peste toate cu joc și voie bună, așa că, am căutat ȋn poezia populară  izvorul unei inspiraţii care constituie, după părerea mea, baza lirismului și oglindește sufletul nostru adevărat, căci folclorul este dătător de cultură. Așa am deprins arta naraţiunii, pe buze mi se scurgea o adevărată  arhitectură lirică, rimată, nepremeditată, rămȃnȃnd eu, ȋnsămi, uimită.  Atunci am conștientizat ȋnclinarea mea către vers, fiind fermecată de ȋnsuși cuvȃntul poezie care mă rupea din viaţa cotidiană și ȋmi dădea aripi să zbor către un univers magic: universul poeziei.

În prezent locuiesc în zona de coastă a Mării Negre, în municipiul Mangalia, județul Constanța, acolo unde miresme dulci vin pe aripi de briză din locul unde cerul coboară pe mare și se îngemănează într-un singur cuvȃnt: poezie. Se pare că soarta mi-a ghidat pașii pe meleaguri cu multă hrană pentru suflet, de când m-am născut și până în prezent. Nu pot decît să-i mulțumesc!

Valurile mării aduc la mal crȃmpeie de suflet pe care le așază pe nisipul vieții, urme ale pașilor ce au trecut cȃndva pe aici și au lăsat mărturii pentru cei ce vin mai tȃrziu.

Autoarea