Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » INTERVIU » MARIN IFRIM – Din istoria Teatrului „George Ciprian”: Radu Panamarenco: „Ştii, eu mai joc şi câte un poker, sunt tot felul de îndeletniciri în ceea ce priveşte cartea”…

MARIN IFRIM – Din istoria Teatrului „George Ciprian”: Radu Panamarenco: „Ştii, eu mai joc şi câte un poker, sunt tot felul de îndeletniciri în ceea ce priveşte cartea”…

Dintre toţi marii actori în preajma cărora am avut ocazia să muncesc în teatru, cel mai apropiat de tehnicieni a fost, categoric, regretatul Radu Panamarenco. Cât timp era pe scenă, în culise, cei care nu l-ar fi cunoscut îl puteau oricând confunda cu un maşinist oarecare, chiar dacă figura sa unică arăta cu totul altceva. O  figură de om. Se lua peste picior cu muncitorii, îi ironiza pe colegii săi actori, sclipea în rolul său de om „hâtru”. Uman, plin de poante, mereu pus pe şotii, aducea cu el veselia în culise. Juca teatru până şi-n cele mai mici împrejurări cotidiene. Acest dialog, publicat acum 20 de ani, în ziarul „Muntenia” din 19 noiembrie 1996, l-a iritat pe Paul Ioachim, directorul teatrului. Doar câteva minute. Timpul a dovedit că Radu Panamarenco nu a avut dreptate, dovadă că, după teatrul buzoian au mai apărut încă două teatre de proiecte. Ca să nu mai spun că, în prezent, în comparaţie cu anii de început dar şi cu alte instituţii de profil din provincie, activitatea teatrului nostru este mult mai densă şi mai complexă. Timpul a avut răbdare…

 Marin Ifrim

Marin Ifrim: Domnule Radu Panamarenco, inaugurarea unui teatru este un lucru rarisim…

Radu Panamarenco: Foarte important, domnule.

  1. I. : M-ar interesa dacă aţi mai participat la un asemenea eveniment şi ce impact a avut asupra dumneavoastră inaugurarea teatrului buzoian.
  2. P. : De fapt,eu mi-am început cariera ca actor cu prilejul înfiinţării unei secţii române la teatrul din Târgu-Mureş, în anul 1962. Era foarte frumos, era foarte plăcut. Aici mi se pare că s-a făcut o treabă pe care publicul buzoian o aştepta cu mare bucurie un public pe care l-am testat cu ocazia mai multor spectacole. Buzoienii meritau să aibă acest teatru. Eu, poate că o să supere pe mine directorul teatrului, domnul Paul Ioachim, dar eu văd o continuitate a acestui teatru numai în clipa în care o să aibă şi trupă proprie. Nu se poate ca un oraş care are teatru şi spectatori minunaţi să nu se bucure şi de actori pe care să îi vadă în fiecare zi pe stradă, uite, acesta este actorul nostru. Sigur că-i bine să vii cu vedete din Bucureşti, dar cred că ar fi bine ca şi forurile locale să dea teatrului cel puţin 3-4 apartamente, vreo 2-3 garsoniere de serviciu, nu să le dea de tot actorilor respectivi, ci doar pentru perioada cât stau la Buzău. Asta este părerea mea.
  3. I. : În acest caz, cum receptaţi „formula teatru de proiecte”?
  4. P. : După părerea mea, noi nu am ajuns la un grad de civilizaţie extraordinar, ca să zicem că nu mai avem nevoie de teatru. Avem nevoie de teatru, avem nevoie de carte şi de multe altele. Sigur că teatrul este necesar, însă nu ştiu care va fi situaţia din moment ce totul depinde de bani, de sponsori. Îmi este teamă că, la un moment dat, statul o să aloce o sumă de bani mult mai mici pentru teatru şi atunci vor veni tot felul de sponsori din ăştia care, probabil, nici n-o să-i intereseze serios teatrul. Ei o să zică, dau nişte bani acolo…şi, am impresia, totul se va face pe bisericuţe. Dar să sperăm că nu va fi aşa. Asta este marea mea îngrijorare vizavi de teatru. Sunt o serie întreagă de actori care cred că dacă trupele vor fi micşorate – şi ca număr de trupe şi ca număr de angajaţi – , actorii ceilalţi , care vor rămâne, vor căpăta mai mulţi bani. Eu nu vreau să cred treaba asta pentru că, statul o să-şi dea un buget şi după primul an bugetul nu mai poate fi acelaşi, pentru că trupa s-a micşorat. Şi atunci tot la nişte salarii de mizerie se ajunge. După părerea mea, teatrul trebuie să rămână aşa cum este, pentru că eu consider că cine s-a apucat să facă meseria asta o face din dragoste, din plăcere. Ca dovadă, salariile noastre sunt foarte mici în comparaţie cu ale colegilor noştri din străinătate şi vreau să vă spun că nici în străinătate actorii de teatru nu sunt formidabili. Sunt nişte vârfuri aşa, care joacă prin filme, ăştia sunt cei care, chipurile, sunt vedete, că filmul face vedetele. La noi au început să facă 4-5 filme şi să aducă tot timpul problema asta politică. Las-o dracului, că nu mai interesează pe nimeni. Fă nişte filme, fă nişte spectacole de suflet, să-i intereseze pe oameni, să vină să râdă, să plângă…
  5. I. : În afară de teatru, ce alte pasiuni are domnul Radu Panamarenco?

R.P. : În afară de teatru, păi ce alte pasiuni să am. Am multe pasiuni. Îmi place foarte mult să asist la o cursă de hipodrom – asta pentru că discuţia este legată şi de piesa „Omul cu mârţoaga”. Am fost un mare admirator al cailor, mi-au plăcut întotdeauna. Îmi plac plimbările în aer liber, nu trebuie să facem acum caz de lecturi, că mulţi dintre colegi ar spune, vai ce-mi place să citesc. Fiecare citeşte la vremea lui. Sigur că mai pun mâna din când în când pe o carte sau pe câte 32 de cărţi, ştii, eu mai joc şi câte un poker, sunt tot felul de îndeletniciri în ceea ce priveşte cartea, aşa că nu trebuie s-o facem curat pe intelectualii.

  1. I.: În cariera dumneavoastră v-aţi ataşat în mod special de vreun rol?
  2. P. : Ehe, sigur că am avut mai multe roluri. Chiar vorbeam acum, venind încoace spre Buzău, am, avut roluri bune: tatăl copiilor – în „Omul care aduce ploaia” – , în „Patima roşie”, Chiriac – în „O noapte furtunoasă” etc. Am jucat în multe roluri frumoase. În momentul de faţă joc într-o piesă pusă în scenă de regizoarea Beatrice Bleonţ: „Opera de trei parale”, unde interpretez rolul şefului cerşetorilor. Spectacolul se bucură de un succes remarcabil, deja suntem la al optulea spectacol. Cred că va fi un spectacol cu carieră internaţională şi mă bucur că pot să mă duc peste tot în străinătate.