Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » ATITUDINI » Liviu JIANU: LA CRUCEA DE PIATRĂ

Liviu JIANU: LA CRUCEA DE PIATRĂ

Eu sunt foarte curios dacă toată lumea în ţara asta lucrează pe gratis. Dacă este aşa, înseamnă că am ajuns în comunismul deplin. Lucrează fiecare ce, cât, şi unde doreşte, şi primeşte ceea ce pofteşte. Mă rog, unii mai egal decât alţii.

Dar…

Sunt elementele care contrazic această seducătoare teorie. De pildă, de dimineaţă, în avancronica sâmbetei morţilor, drept în faţă, dincolo de mormântul tatălui, bunicilor şi mătuşii mele, se căsca o groapă largă, adâncă, flancată, de-a stânga, şi de-a dreapta, de două mormane mari, şi proaspete, de pământ, de o roabă, cu unelte, în ea, ba, şi de o funie groasă, de spânzurătoare, aruncată cu generozitate la mine, pe terasă.

Erau întrunite, chiar, elemente să cred că nu de o îngropare era vorba, ci – desigur – de o înviere. Mă întrebam, chiar, cine va ieşi din groapă, cum va decurge discuţia, sau – cine mă va invita, să intru eu, acolo, să văd cum e. Cum să fie. Parcă dacă te băga cineva cu forţa, în groapă, mai poţi să comentezi. O rabzi şi pe asta. De mort, de viu – nici nu prea mai contează. Doar să fii împăcat, cu toată lumea, în general. Ţi-ai făcut datoria de serviabil, total.

Nu ieşea nimeni din groapă. Aşa că bag de seamă alt element catastrofal. Deasupra, de un metru şi mai bine de beton, poate chiar mai bine de jumate, era turnat un monument falnic. Lat. Încăpător. Însă – noul aşteptat, o bunicuţă, Maria, nonagenara, care a plecat tocmai de ziua bisecta a lui Marin Sorescu, să îi vadă, poată, şi ea, o piesă de teatru, pe gratis, că în fiecare zi a comunismului nostru, de astăzi – nu avusese locul prevăzut, acolo. Aşa că s-au excavat manual – cum altfel – vreo 4 – 5 mc de pământ, de nişte stahanovişti comunişti merituoşi, că nu erau să se excaveze singuri.

Ca să i se facă loc. La subsol. În pământ gol. Să fi fost dorinţa decedatei? Nu ştim. Şi nu ne hazardăm. A cunoaşte. Paradoxul construcţiilor comuniste faraonice. De ieri, mâine, şi astăzi. Protejate de tot felul de mâini care au pus mâna pe tot felul de drepturi de autor.

Ce ştim este că ne este milă de gropari. Or fi lucrat pe gratis? Dacă da, înseamnă că au ajuns şi ei, în comunismul cu faţă umană. Ca din toate marile bănci ale lumii, plouă peste ei, cu bani, de sus, şi de jos, cu marfa: o nonagenară, cu pretenţii, la subsol, este o raritate. O caznă. Dar să vedeţi oameni tineri… văduve… văduvi… copii… pe capete… Şi maratonişti care nu ajung nici măcar să ia o gură de aer din subsolul patriei, măcar… la pensie…

Acum, spre seară, primesc o bătaie fermă în geam… Dacă nu scrisesem nimic pe gratis… Primiţi cu lumina? Să citim? Cât consumaţi?

Primim…

Dar…

Nu se vede prin plastic…

Înţelegem…

Plasticul s-a opacizat în atâţia ani…

Altă dandana…

Alt material…

Tot pe gratis…

Alte manopere…

Tot pe gratis…

Alte citiri…

Tot pe gratis…

Că până acum nu s-a văzut nimica…

Curat dezvoltare durabila, pe termen infinit, în comunismul deplin, al zilelor noastre paradisiace, dintotdeuauna…

Totul, pe gratis…

Totul, cu zâmbetul pe buze…

Totul, de plăcere…

Totul, numai o bucurie, şi o mângâiere…

Dar cum rezolvăm cu citirea?

Păi, sunaţi dv.

Unde?

La nouă dă-ne nouă.

Iar?

De ce nu sunaţi dv.?

Dv. Sunteţi proprietarul.

A….

Adică:

Toate gratuităţile sunt suportate de proprietar.

Tot ce oferă comunismul deplin, din ziua de azi, e suportat de mine, săracul.

Care nici nu mai ştiu dacă, şi cât – o să am o pensie.

Să mai scriu şi carte, din ea.

Nu vi se pare bătaia de joc a comunismului deplin, prea a dracului?

Dar ştiţi cum e în comunismul deplin.

Dacă faci gât,

Rămâi în beznă.

Totuşi… când primeşti bomboane cu mentă, seara, de la o iubită pe a cărei lista eşti pe undeva, pe la poziţia 1042… plus un scandal monstru, că ai băut o cutie de cidru, care – de fapt – era destinată altui tânăr vlăstar al viitorului luminos al patriei… şi îi mai faci o reconstituire, ca să îi demonstrezi, că Ciulei, săracul… Parcă îmi lasa şi acum, gura… Apă…

Cu deosebit respect,

Liviu-Florian JIANU

3 martie 2016

Craiova