Oamenii ne privesc uneori
cu gene încețoșate îi scriu
suntem siguri că ne vor binele
vor mereu să le răspundem la întrebări
așa nu mai merge
mi se strigă mereu mereu
mă întorc în același loc
cu bagajele gata pregătite
aștept trenul
se aude chiar
șuieratul lui ca un plânset nocturn
păsările sufletului
au inimile amuțite
cât de mult te-am iubit
îi scriu
omului de hârtie
o scrisoare umezită
cu lacrimi deșarte
îmi întorc trupul
pe dos
mă privesc
de la mare distanță
numai așa te pot eu iubi
hârtia scârțâie
sub palmele mele
continui să scriu
sufletul lui se închircește
se închircește de
nu-i mai pot vedea sfârșitul și eu
continui să scriu
învăț din limba pietrelor
dorina neculce
îmi schimb cuvintele din 7 în 7 ani,
abandonez un alfabet uitat,
învăț din limba pietrelor
dacă-mi dai voie
mă îmbrac în piele de șopârlă
să-ți cânt un cântec înstelat
cu ochii strânși
și gura încleștată
mi-adun chiar palmele
în semn de rugăciune
vibrează inima
doar la ta chemare
se destramă norii
și-ți desenez pe ape conturul
unei lumi uitate
la margine de țărm
acolo unde amantele așteaptă
împietrite-n gesturi indecente
și se întețește fumul
tras în piept de obosiții mateloți
privesc lumina
de pe ultima treaptă a Turnului Babel,
gândesc secvențial,
legănându-mi picioarele
în ritmul răgușit al tobelor
mă sperii ca un spirit
dosit să-ți fure ochii
să-ți vadă dincolo de gânduri
un trup ce nu a fost al tău
și cerul se mărește
deasupra noastră
ca o cupolă de catedrală
păzită de oastea îngerilor
coborâți cu tolbe pline de săgeți
și în ecouri angeline pier
mult așteptatele cuvinte
Poemul împăcărilor cu Cerul
Îţi scriu pe-o lacrimă de cer: Iubire!
Chiar glasul, azi, îmi este mai sonor,
Dar vine ploaia-n gânduri, iară,
Și îneacă în adâncuri al meu zbor.
Îţi scriu pe-o aripă de stea: Iertare!
Și fruntea vreau să ţi-o ating,
Dar steaua ta alunecă în mare,
Iar eu am obosit să te mai strig.
Îți scriu pe foaia albă, veche,
Răvașe arse, pline de fior,
Dar vântul suflă-n literele mele,
Și mă ascund sub umbra unui nor.
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..