omul minimal
în sine şi în lume
aproape-n mod fatal
noi toţi ne întâlnim cu
omul minimal
dar mai puţini îl văd fiindcă
nu se-aşteaptă
ca omul minimal să stea
pe-aceeaşi treaptă
cu-o hienă cu-o maimuţă cu-n lup
sau c-un şacal
la fel ca ei el are şi viaţa lui secretă
la fel ca ei mănâncă la fel ca noi excretă
iar după cercetări profunde şi recente
el are – o fi având – ca noi şi sentimente
mârlirea şi plozirea e mai instinctuală
dar nu dă niciun semn că are vreo morală
chiar dacă stă-ntre noi (şi-n noi?)
nu cocoţat pe-o cracă
cu viscerală forţă el vrea să-şi satisfacă
întâi şi-ntâi de toate instinctele
primare
de nimeni de nimic nu-i pasă
şi nu-l doare
că pentru el desigur – cu poftă –
a constatat
că tot ce mişcă-n juru-i
nu e decât vânat
de-aceea viaţa lui e-o pândă
nesfârşită
şi tot ce e vânat e-o veşnică ispită
ucide cât pofteşte şi când se poate fură
înşeală escrochează când dă vreo lovitură
îşi ţine bine prada dar neputând
s-o-nghită –
el după-mprejurare corupe şi dă mită
astfel se poartă el – când aspru când duios –
cu cei mai slabi e dur cu durii îi generos
dar când găseşte-o breşă-i de-a dreptul
crunt viral
e bine niciodată să nu-i devii rival
atât deocamdată despre – omul minimal
dar noi să fim atenţi că poate fi mortal
voi spune mai puţine despre – OMUL MAXIMAL
probabil e ca tine ca toţi ceilalţi –
BANAL
dar are-n plus ceva ce-atârnă foarte greu:
bă are omenie şi-un pic de Dumnezeu
din el de te pătrunde o ţandără – un atom
eşti omul maximal eşti om adică OM!
declaraţie de dragoste
eu te iubesc iubire colosală
că tu ai fost şi eşti fenomenală
pe longitudini şi pe latitudini
mi-ai dat şi îndoieli şi certitudini
şi-atâtea-ai biruit vicisitudini
tu ai trecut prin vămi ai dat şi vamă
ai rupt şi lanţuri şi ai spart cătuşă
ţi-ai vindecat în timp rană cu rană
şi-ai înviat din propria-ţi cenuşă
eu te iubesc iubire colosală
chiar dacă fiii tăi te lasă goală
chiar dacă unii-ţi zic că eşti penală
şi-ţi e umilă starea socială
chiar dacă aci pe glia ta iubita
te umilesc corupţia şi mita
iar hoţii criminalii se-nmulţesc
eu te iubesc tu ai să-nvingi eu te iubesc
eu te iubesc nespus tu ai să-nvingi
când unii au să creadă că te stingi
sub vifore năpraznice şi ger
tu vei sui ca soarele pe cer
căci fiii ţi-or veni din pribegie
şi vor clădi o nouă Românie
aşa cum azi doar o visează poate
istoria-ţi va merge iar pe roate
cu tine mai prosperă mai departe
iar eu te voi iubi şi peste moarte
şi-am să-mi îmbrac cămaşa de ţărână
ţărâna mea din glia mea română
şi-am să mă-mbrac în nouri şi-n zăpezi
şi te-oi iubi şi când te îniernezi
am să mă-mbrac şi-n flori de primăvară
şi-am să te iubesc iubită ţară
şi pentru cei ce poate te uitară
cu dorul meu nestins de România
am să le spăl cât pot nemernicia
P.S. copii mai mulți fac tot cei mai săraci
că ei iubesc mai mult iubesc în draci
iubesc profund ci nu-şi fac doar damblaua
ei viaţa o iubesc ci nu paraua
iar ţara pentru ei nu-i doar pământ şi roci
ei nu-i iubesc pe hoţi şi pe escroci
ci nu-i acceptă nici pe dobitoci
vetustă
o stai aşa floriane
că nu-mi miroase-a
bine
ce suflete putori ce suflete
meschine
mi se zburleşte părul mă scutură
fiori
ce suflete meschine ce suflete
putori
păi ăştia mai sunt oameni
îşi fac din furt blazoane
cu-n ochi stau la cucoane cu altul
la plocoane
visează zi şi noapte şi glorii şi palate
moşii nemărginite averi nemăsurate
prin furturi adunate corupţie şi mită –
nu mai e a noastră ţara bolnavă
sărăcită
dar nici a lor nu mai e c-aproape
sută-n sută
e târguită prost şi ieftin e vândută
de nişte terchea-berchea
care-n amiaza mare
mereu şi fără frică ne umblă-n
buzunare
ne fură şi ne mint şi mai neruşinaţi
iar noi prostimea toată din deal şi până-n vale
ca nişte idioţi drogaţi hipnotizaţi
aplaudăm şi credem lichelele penale
ci nu-i luăm de moţ nu spunem stop!
lichea
de ce-ţi bagi mă tu laba când vrei
în punga mea
şi poc şi dă-i cu legea ci nu
cu liturghia
pe jumătate viaţă să-nfunde puşcăria
nu doar cum se întâmplă
pe câte-un an sau doi
bă hoţule să-i zicem dă banii
înapoi
tu stai puţin acolo ca într-un pension
şi-atunci când eşti afară mai furi un
milion
sau zece poate-o sută şi furi de te speteşti
mai intri-n pension mai stai te odihneşti
ne mai înjuri pe noi pe guvernanți
i-njuri
pe urmă ieşi afară şi mai al dracu’
furi
am învăţat şi noi această
strategie
dar cine să te-nchidă pe viaţă-n
puşcărie
că-astfel ar fi OK
dar toată lumea ştie
de nu te scapi de hoţi nu scapi
nici de hoţie
corupţia la fel – aşa-i părerea mea
de-i termini pe corupţi să vezi cum scapi
de ea
cu judecata blândă sau unsă
cu parale
în veci nu vor pieri lichelele penale
că până nu zmulgi răul cu tot cu
rădăcină
justiţia rămâne o taină fără cină
corupţii criminalii ne vor forţa
iar uşa
justiţia din nou le-o zdrăngăni cătuşa
dar ei i-or râde-n nas: adio balabustă
vezi c-ai ajuns nu justă ci vetustă
P.S. aşa de-nvăţătură ce v-aş propune eu –
ba am văzut o dată că m-aprobară unii –
pentru urmaşii noştri să facem un muzeu
în care să-i expunem pe-aleşii naţiunii
care-au ajuns corupţi şi hoţi şi criminali
şi vânzători de ţară şi bestiali penali
urnirea
eu voi pleca – probabil în curând –
şi-mi pare rău c-am să vă las plângând
că nu aveţi prea multe nu aveţi
păi ce să vă mai spun eu măi băieţi
că voi nici nu munciţi ca lumea nici nu beţi
n-aveţi nici vână să vă revoltaţi
că sunteţi urgisiţi manipulaţi
de hoţi de măscărici şi de rahaţi
păi eu ştiam că-aşa o să păţiţi
de când strigaţi pe străzi înnebuniți
că voi munciţi atât, voi nu gândiţi
urlaţi ca nişte lupi, nişte şacali:
să moară bieţii intelectuali
nu politrucii mincinoşi spurcați
că ei îs şi cinstiţi şi democraţi
lipsea în marşul vostru doar fanfara
când promiteaţi: noi nu ne vindem ţara!
azi cei ce vă-ndemnau: strigaţi de zor!
au şi trecut-o-n conturile lor
că de, ei toţi sunt oameni din popor
şi ţin cu el că doar cu cin’ să ţină
iar tu-i pupai pe râtul de porcină
eu sunt uimit: te mint pe mai departe
şi văd că îi urmezi până la moarte
de ce mai plângi de ce îi mai iubeşti
îţi dau aşa mai popular un sfat:
închide-i bă pe urmă să-i jeleşti
că ei te-au sărăcit te-au devastat!
P.S. eu pentru tine nu mai spun vreo rugă
că m-ai convins: îţi place să fii slugă
iar sufletul sărmanu-n mine turbă
de milă de revoltă şi de scârbă
majoritatea aceea
eu te iubesc și fără explicații
în lungi tăceri şi triste meditaţii
când râd şi-s zgomotos tu-mi ceri tăcerea
atunci mi-ascund tristeţile durerea –
dar ce dureri dureri cotidiene
nu ştiu dacă mai am în sânge vene –
pardon voiam să zic în vene sânge –
bă n-aud bine – ori numai mi se pare
că ţara noastră-ndurerată plânge
că e prădată-n propriile-i hotare
de bogăţii de-onoare e prădată
de unii ce n-au mamă şi n-au tată –
părinţii lângă ei nu mai au loc
au fost uitaţi zac singuri într-un bloc
copiii lor – şi nu de azi de ieri –
aleargă-nebuniţi după averi
deschid noi conturi strâng precum hârciogii
şi fură bă şi latră ca buldogii
sau mârâie doar răguşit şi gros
şi-ntorc toată politica pe dos –
ei fac în ţară totul şi desfac
nu le mai vin nici legile de hac
abia – abia mai pot să îi agaţe
şi legile sunt bă acum mai hoaţe
pedepsele sunt mici şi suspendate
păi d-aia fură toţi pe săturate
iar puşcăria-i adevăr nu zvon
chiar tinde să devină pension
corupţia spun toţi că e de vină –
eu cred că pentru unii e divină
tu îi alegi iar ei ţi-arată dosul
cine-i ales în frunte la bucate?
coruptul hoţul laşul mincinosul
de cine bă? păi de majoritate
ştiţi voi de cine nu-mi mai este milă?
de-acea MAJORITATE imbecilă
majoritate ce se vrea cocoană
dar stă cu mâna-ntinsă la pomană
– majoritate – aşa precum o ştii
de laşi neisprăviţi pomanagii
– majoritatea – aceea persiflantă
dezonorată şi dezonorantă
majoritatea asta foarte mare
mi-a pus nenorocirea în spinare
şi-o duc aşa precum o duc destui
păi nu? majorităţii te supui
dar eu o întrebare vreau să pun
nu s-ar putea găsi ceva mai bun?
să-mi spună nişte oameni mai deştepţi:
nu bă majoritatea n-ascultă de-nţelepţi
ea nu pricepe gându-nalt ales
şi dă cu bâta-n propriul interes
FLORIAN SAIOC
Tg. Jiu, Gorj