Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » EUGEN ONISCU: PAȘI SPRE ABIS ( 3 )

EUGEN ONISCU: PAȘI SPRE ABIS ( 3 )

,,Bine,” spuse el. Iar Vladimir intuind într-o clipă totul o salută pe Sofia și îi spuse lui Mihai că îl așteaptă la bac, știa toată povestea lor de la Mihai. ,,Vreau să știi Mihai că nu mai am de a face cu Viorel cam din perioada când ai plecat tu, am rupt cu el la scurt timp după ce ai plecat m-am îmbolnăvit am avut mari probleme cu ficatul din cauza băuturii, acum nu mai beau. Am stat mult în spital acolo în salon am întălnit o doamnă tare de treabă care ma ajutat să mă reabilitez iar după ce am ieșit din spital ma angajat să am grijă de mama ei și de o casă bătrănească de asemenea am vorbit și pentru tine să vii cu mine acolo să locuim din nou împreună au grădină, vie mare te vor plăti să îngrijești de tot pe afară prin curte sunt oameni de treabă m-au ajutat mult Mihai, dar să știi mi-a fost dor de tine,” spuse Sofia.

Deși Mihai se bucura mult în adâncul lui îi făcea plăcere să se uite la Sofia să îi audă glasul mai ales că acum era din nou curată îngrijită îi amintea de tinerețea lor, de toate clipele frumoase petrecute împreună, însă în același timp orgoliul său teribil îl chinuia. Auzea două voci în interiorul său ca și cum în el s-ar fi luptat doi oameni unul îi spunea: ,,Oprește-te din viața ta de vagabond și întoarcete cu Sofia doar ai tânjit după ea în tot acest timp nu vezi că și ea se topește de dorul tău e doar tovarășa ta de viață.”

Însă cea dea doua voce îi spunea: ,,Nu știi ce ți-a făcut a fost amanta lui Viorel nu o crede și acum se întâlnesc pe ascuns te-a făcut de rușine cum poți să ierți tu așa ceva scuipo în față și pleacă.” În acele momente în Mihai se dădu o luptă și birui cel deal doilea om cel plin de mândrie și de faptul că el cel puțin fusese cândva cineva și nu putea ierta așa ceva spuse pe un ton aspru: ,,Mai bine pleacă din fața mea nu am uitat ce mi-ai făcut, de fapt cine știe câți ai mai avut în tot acest timp.” Sofia se înroși puțin la față Mihai cunoștea acea expresie a feței ei era mai frumoasă atunci când se enerva apoi ea spuse:

,,Cum poți să-mi vorbești așa Mihai cine crezi că iești ia spune-mi de două ori în toată viața noastră de căsnicie m-ai înșelat ai venit mi-ai mărturisit totul și te-am iertat. Am înțeles că ai băut și că într-un moment de nebunie ai făcut tot ce ai făcut iar eu gândeștete la toate circumstațele în care eram când am greșit cu Viorel ma afectat mult faptul că am pierdut casa o femeie să știi suferă mult mai mult atunci când își pierde casa ei. Iar faptul că noi ne-am transformat în niște oameni dependenți de băuturi alcoolice e vina noastră doar știi că noi nu am fost așa și nu am gândid vreodată că vom ajunge așa, te-am căutat Mihai în tot acest timp cunoștințe comune îmi tot spuneau că te-au văzut prost îmbrăcat cu oameni rău famați am suferit mult pentru tine Mihai m-am rugat lui Dumnezeu să fim iar împreună m-am temut să nu ți se întâmple ceva rău. Vino te rog cu mine acum avem nevoie unul de altul.”

,,Destul nu mai continua veziți de drumul tău și lasă-mă în pace nu pot să trec cu vederea peste tot ce mi-ai făcut,” spuse Mihai și îi întoarse spatele pornind cu pași apăsați spre bac. Auzi în urma sa vocea Sofiei: ,,Numi fă asta Mihai ai nevoie de ajutor te vei prăpădi trăind așa, dacă te răzgândești vino pe strada Dianei numărul 127.” Deși îi părea rău pentrucă îi întorsese spatele Mihai porni spre bac, mai ales îl durea faptul că simțese în glasul Sofiei ultima dată când el îi întorsese spatele iar ea îl strigase o grijă duioasă ca a unei mame și își aduse aminte de mama lui și de momentele când în copilărie era bătut la joacă de băieți sau chiar de tatăl lui, iar în momentele când era zdrobit cel mai tare mama sa îl căuta și îl mângăia spunându-i să nu fie supărat că aceste probleme sunt mici iar într-o zi el va fi mare și va trăi cu onoare între oameni, ea doar pentru așa ceva îl educă, chipul soției sale în acele clipe îi amintea mult de mama sa.

Mihai îi simțea pe cei doi oameni din el luptându-se teribil o voce îi spunea: ,,Dute repede caută și mergi pe strada Dianei numărul 127 începe o viață nouă încă e posibil doar ști că și tu ia-i fost necredincios iar ea niciodată până la incidentul cu Viorel, iartă așa cum și tu ai fost iertat de altfel este șansa ta de a ieși din stradă acum e timpul vine în curând iarna va fi tot mai greu de supraviețuit.” Însă cealaltă voce suna necruțător: ,,Tu ești bărbat nu ceda în fața ei nu vezi că vrea de fapt ca tu să îi cazi în genunghi tu poți cucerii alte femei nu te lăsa înduioșat.”

Și de moment în Mihai birui acel om teribil de orgolios ce era de fapt o latură întunecată a caracterului său, se întălni cu Vladimir în fața bacului, acesta nu îi spuse nimic ci doar îl privi, Mihai tăcu și el era vădit frământat în depărtare se auzi un vapor ce-și făcea anunțată intrarea în port, pescărușii croncâneau pe lăngă ei zburând când aproape de apă sau așezându-se pe balustrada bacului la orizont se vedea celălalt mal al Dunării și parte din sat iar dincolo deasuprea satului cerul infinit albastru ce atrăgea spre visare. Erau amândoi cufundați în tăcere întălnirea cu Sofia stărnise și în Vladimir amintiri nostalgice de demult, bacul pornii lin spre celălalt mal.

Pe la jumătatea Dunării Vladimir rupse tăcerea spunând: ,,Te văd tare abătut Mihai.” ,,Închipuieți că după tot ce mi-a făcut vrea să ne împăcăm,” îi răspunse Mihai. ,,Asta înseamnă că te iubește mult,” spuse surăzând Vladimir. ,,Îți arde de glume, i-aș fi dat niște palme acolo în stradă,” zise Mihai vrând să apară cât mai bărbat în fața lui Vladimir.

Vladimir privi puțin Dunărea la orizont apoi spuse: ,,Mihai e o femeie frumoasă lipoveancă ca și mine tu iești român însă să știi că noi care avem ceva sânge rusesc trăim totul intens, voi românii deși sunteți minunați în unele aspecte ale vieți sunteți diferiți față de noi. Eu în locul tău aș cumpăni mai bine situația of, dacă ai stii tu cum e Valeria fosta mea soție dură, rece, fără pic de duioșie feminină atunci când se raportează la mine numai ce o auzi că zice: ,,Ai mers câțiva ani bine în căsnicie apoi ma-i făcut de răs așa că valea am de crescut copii ți-ai cerut viață de vagabond atunci trăiește ca atare.” Dar pe tine te cheamă înapoi iar tu refuzi e adevărat ți-a greșit dar tu ai împins lucrurile până acolo administrând prost totul mă refer la faptul că ai garantat cu apartamentul, apoi căderea ta în patima băuturii.”

Nu mai putu continua Mihai îl întrerupse furios spunând: ,,Asta-i bună acum mă scoți tot pe mine vinovat nu mai lipsește decât să mă duc eu să-i cer iertare, și mai lasă-mă în pace cu simțirile voastre rusești că m-am săturat de așa ceva.” Vladimir continuă: ,,Tu eșiti un om cu calități însă ai și unele mari defecte, mă refer în mod special la orgoliul tău ce e foarte mare, eu doar ți-am dat un sfat prietenesc mai bine tăceam însă am considerat ca un tovarăș de suferință îmi pot permite. Am avut grijă de tine în tot acest timp de când te-am întălnit în stradă și te-am învățat unele reguli ale supraviețuirii, iar acum îți spun împacăte cu Sofia calcăți în picioare orgoliul tău e spre binele tău.”

Însă Mihai izbucnii din nou: ,,Astai bună acum îmi ești și dădacă și sfătuitor ia te uită ce binefăcător mi-am găsit eu. Lasămă mai bine în pace nu știu ce mă face să îți spun toate aceste lucruri, iar tu care văd că ești un mare filozof te întreb te-ai fi împăcat cu ea dacă ți-ar fi făcut ce mi-a făcut mie, haide să te văd acum ce zici?” Vladimir tăcu puțin privind cu ochii săi albaștri în zare unde Dunărea părea că se unește cu cerul, fața sa în acele momente avea o expresie foarte suferindă și serioasă după un timp spuse:

,, Am cinci ani decând m-am despărțit de familie iar doi ani decând trăiesc mai mult în stradă. La început am avut o gazdă însă nu a fost zi să numi plăngă inima în mine după locul meu și casa care cu mâinile mele am făcut-o și am pierduto la proces în favoarea nevestei și a copiilor deși puteam să fac recurs poate mi-ar fi dat și mie o cameră însă dintr-un impuls de generozitate am lăsat totul copiilor. Însă sufăr complit mie dor de familia mea, acum mă ascund de ei să nu mă vadă în ce hal am ajuns și beau ca să uit de toată nenorocirea mea. Iar la tine vine femeia asta a ta și vrea să se împace cu tine iar tu îmi spui că ești jignit și nu poți ierta și mă întrebi ce aș face eu categoric m-aș împăca, însă îți spun coboară de pe cataligele orgoliului tău, de altfel ce motive mai ai acum să-ți menții orgoliul ăsta atât de distrugător al tău.” Se așternu tăcerea între ei bacul se apropia de mal iar când ajunsese la mal, porniră spre acea casă în care se adăposteau împreună cu alți vagabonzi.

Zilele treceau cu repeciziciune una după alta se termină și campania porumbului era tot mai rece afară se apropia iarna erau deja în luna Noiembrie. Într-o seară Vladimir venii puțin amețit de băutură fusese toată ziua plecat în oraș îl chemă pe Mihai deoparte și îi spuse: ,,Îmi pare rău dar vestea ce am să ți-o dau e cam tristă pentru tine eu am intrat într-o echipă de docheri plec la Constanța voi munci cu contract însă să nu crezi că te-am uitat am insistat și pentru tine însă nu am putut să te introduc în grup deși le-am promis bani nu mai aveau nevoie decât de un om iar cel ce organizează grupul mă cunoaște și știe cum muncesc și pe mine m-a luat greu a trebuit să promit că voi bea moderat ca să nu îl fac de râs, venind încoace m-am tot gândit la tine și la ce tu mi-ai povestit după ce ne-am certat puțin pe bac că ar fi posibilitatea ca să locuiești acolo la bătrâna aceea cu Sofia mi-am zis doar Dumnezeu rânduiește în așa fel lucrurile pentru ca tu să te împaci cu Sofia. Înțelege ce-ți spun dute pentru că vine iarna și va fi tot mai greu de trăit așa ca noi.” Mihai îi răspunse: ,,Nu mă întorc eu la ea nicidecum.” Văzândul așa de hotărăt Vladimir îl lăsă în pace.

Adoua zi Vladimir își luă rămas bun de la Mihai și de la ceilalți vagabonzi și plecă. Iar pentru Mihai începu calvarul pentru că frigul se întețea bani nu mai avea decât puțini iar iarna numai găsea cu ziua de muncă. Iar într-o seară se întâmplă un incident neplăcut doi vagabonzi ce locuiau în acea casă după o ceartă înverșunată unul scoase un cuțit și îl înjunghie pe celălalt din cauza strigătelor celui înjunghiat vecinii chemară poliția. Iar Mihai fu luat de poliție se făcu o anchetă însă după două zile fu eliberat interzicânduise să se mai întoarcă în acea casă.

Zilele erau tot mai grele pentru el era frig și mai mult de atât căzu și zăpada luna noiembrie se apropia de sfârșit iar lui îi era tot mai greu să supraviețuiască și să se strecoare noaptea prin anumite subsoluri ca să poată dormi printre oamenii străzii. Într-o seară însă ajunsese dârmat de tot de vicisitudinile vieții pe care el o ducea ca om al străzi avea de câteva zile febră, era răcit terminase toți bani simțea că nu mai putea, înainta în acea seară printre trecătorii de pe stradă cu sentimentul că ia venit sfârșitul avea frisoane când de friguri intense când valuri de febră îi inunda corpul aproape că nici geanta de voiaș nu și-o mai putea ține în spate se clătina la tot pasul ningea cu fulgi mari iar zăpada se așternea din abundență peste tot. Atunci îi veniră în minte cuvintele lui Vladimir ce i le spuse cu o seară înainte de plecarea acestuia spre Constanța și avu convingerea interioară că dacă nu se duce la Sofia va muri în acea noapte.

Înțelesese că era ultima lui șansă de a mai rămâne în viață, porni spre acea adresă ce nici el nu își explica cum de-i rămăsese atât de bine imprimată în memorie. Mergea greoi însă ajunse într-un târziu la adresă se opri în fața casei, totul pe acea stradă era pustiu nici un trecător, nici macar un câine, din hornurile caselor ieșea fum iar după luminile de la geamuri se vedea că oamenii erau în case la gura sobei. Privi stelele ce străluceau pălind a ger, stând în fața porții cumpănii puțin încă odată dacă să intre sau nu însă instinctul său de supraviețuire unit cu dorul său după Sofia învinse tot acel orgoliu monstruos din adâncul ființei lui.

Deschise poarta un câine legat în lanț ieși din cușcă lătrând răgușit de câteva ori apoi se retrase înapoi în cușcă el înaintă spre ușa casei la unul din geamurile luminate prin perdea desluși silueta Sofiei trebăluind prin casă nu auzise câinele lătrând și atunci Mihai se opri din nou în loc și acolo înțelese un lucru ce până atunci nu îl înțelesese niciodată atât de clar și anume faptul că era foarte legat de Sofia prin faptul că îi fusese tovarășe de viață atâțea ani de zile mai mult de atât îi fusese ca o mamă ce avusese grijă de el în toți acești ani de căsnicie și bineînțeles soție alături de care se simțise ca un bărbat împlinit până ce începuse alunecușul la vale pe panta băuturii avea impresia că toată viața lui era întrețesută cu a ei și era imposibil să rupă acele legături ale lui cu Sofia și se hotără cu bucurie chiar uitând în acele momente și de gripa ce îl chinuia teribil să bată în ușă și bătu cu putere de câteva ori, câteva clipe se făcu tăcere apoi se aprinse un bec în fața casei și ușa de la intrare se deschise iar în prag apăru Sofia îmbrăcată într-un halat gros de casă albastru.

Iar Mihai o privi și fulgerător își aduse aminte de ziua când era mireasă în biserică era mult de atunci o revăzu cu ochii minții înaltă, blondă, îmbrăcată în alb strălucind de frumusețe feminină cu acei ochi albaștri frumoși, cu acel zâmbet al unei femei tinere ce începea să descopere dragostea, toată acea scurtă amintire a lui Mihai fu întreruptă de vocea Sofiei: ,,Mihai cum e posibil cei cu tine cum de ai ajuns în halul ăsta haide intră repede în casă?” ,,Sofia am nevoie de tine de ajutorul tău altfel mă prăpădesc în noaptea asta,” nu erau cuvintele pe care ar fi vrut să le spună însă nu putu rosti altceva și atunci simți că undeva în ființa lui dăduse o lovitură de moarte acelui eu plin de orgoliu al său.

Intră în casă Sofia îi luă de pe umăr geanta sa de voiaj în cameră focul ardea în sobă și se simțea miros de supă de pasăre. ,,Bătrăna doarme acum mâine am să te prezint acum stai jos să-ți aduc mâncare, dar tremuri tot ai febră îți fac un ceai apoi să-ți aduc niște paracetamol.” Mihai avea impresia lângă acel foc alături de Sofia că ajunsese acasă înțelegea că pentru el locul unde era ea însemna de fapt acasă în acele clipe îi dădea dreptate în mod absolut lui Vladimir. ,,A trebuit să străbat tot acest drum prin viață printre oamenii străzii ca să înțeleg cât sunt de legat de Sofia iar Vladimir dacă Dumnezeu nu mi lar fi scos în cale adevărul este că nu supraviețuiam el a fost ca o călăuză pentru mine ba mai mult m-a ocrotit,” gândi Mihai.

Sofia aduse pâine, ceai pusese de asemenea o oală mare cu apă pe sobă pentru ca Mihai să se poată bărberi și să facă baie. Iar în momentul când îi aduse o farfurie cu supă de pasăre Mihai stătea puțin aplecat deasupra mesei tremurând din cauza valurilor de friguri ce le simțea prin corp sorbind câte puțin ceai din cană se întoarse spre Sofia iar după ce ea puse farfuria pe masă îi prinse mâna dreaptă și o sărută făcându-i o plecăciune. ,,Mulțumesc sărut mâna,” spuse el. Prin acel gest Mihai se învinse pe el însuși acel teribil orgoliu al său simțea că a reușit să-l calce în picioare și în ciuda boli și a vicisitudinilor vieții pe care le îndurase în ultima vreme se simțea în acea clipă liber și mai mult de atât înțelegea valoarea soției sale care deși avea și ea defectele ei de asemenea avusese parte și de căderi teribile cel puțin a avut valoarea de se ridica și a o lua de la capăt atunci când pierduse totul.

De fapt ei erau doi naufragiați pe marele ocean al vieții ce fuseseră aruncați în mijlocul valurilor nemiloase de furtunile teribile ale vieții. Iar acum găsiseră o mică insulă în care se puteau pentru un timp adăpostii de furtunile puternice ce puteau face ravagii din viețile omenești. Și ce minunată era acea mică insulă Mihai îi simțea însemnătatea după ce locuise în condiții atât de precare printre acei oameni ai străzi, mai ales acum înțelegea atât de bine valoarea unei farfurii calde de mâncare, a unei băi, a uni pat curat în care putea să doarmă și mai presus de orice altceva înțelegea că toată acea experiență tristă prin care trecuse îl preschimbase într-un alt om. Iar acum era decis să nu mai facă greșeli ba mai mult să calculeze orice mișcare în viață ca la un joc de șah pentru că înțelesese că o mișcare greșită putea aduce consecințe nefaste. Două vieți se reuniseră din nou pentru a înfrunta împreună furtunile vieții hotârăți fiind să nu se mai prăbușească atât de jos cum o făcuseră în trecut.
Sfârșit