Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » ROMAN » Dr. Cornelia Păun Heinzel: ”Haremul” Partea ll

Dr. Cornelia Păun Heinzel: ”Haremul” Partea ll

-Da, dar comoție a făcut atunci când a văzut că femeia pe care a iubit-o și pe care a ajutat-o atât de mult, care nu ar fi fost ceea ce este fără el, își bate joc de el, îi înscenează şi îl șicanează, așa cum face oricărui venetic de profesor proaspăt venit în liceu. Că nu primeşti niciodată în cabinet profesorii noi veniți în liceu, Florico, cu excepția fetelor din haremul lui Bălălău! Adică faci ceea ce făcea și el, continuă lidera de sindicat.Atunci când a fost demis din postul de director, Bălălău a făcut prima comoție! Și nu ea a fost vinovată! Cănuță și Boicu au stat toata ziua la posturile de televiziune şi au dat interviuri la toate ziarele, înflorind cât puteau, toate întâmplările despre Bălălău. S-au folosit și de eleva îndrăgostită de Bălălău care avea ca diriginte chiar pe Cănuță. Dar la control nu pentru asta l-au destituit… l-au găsit că nu avea cvorum la consiliile profesorale făcute. ..

  • Florica se gândi se facă un control în corpul C al colegiului. Ieşi pe hol. Copiii de la clasele primare țipau şi fugeau pe hol. Florica îi linişti cu un urlet, cum învățase de la Bălălău :
  • Aici avea dreptate Madi. Singura experiență avută de Florica cu vreun bărbat era cea cu Bălălău . La altă școală nu mai fusese profesoară. Tot ceea ce făcea, învățase de la el. Era adevărat că atunci când se afla în situații inedite, nu știa ce să facă. Nu toate se potriveau și mai făcea uneori şi câteo prostie. Dar era directoare şi nimeni nu-i zicea nimic. Ea atât ştia – la controlul de la Minister, pe Bălălău l-au demis pentru că nu avea cvorum la Consiliile profesorale sau de administrație. Și asta a băgat rapid la cap. Nu, ea nu va greşi cu așa ceva! Trebuie să aibă cvorum şi va fi pe veci directoare! În rest putea să facă ce dorea! De fapt și Bălălău, câte ilegalități făcuse și nu pentru acelea a fost demis! Nici nu mai avea cine să fie director, că toți profesorii renumiți, cu grade didactice au plecat din colegiu, după demiterea lui Bălălău.
  • Dar liniştiti-vă odată, măi copii! Apoi alunecă pe o flegmă a unuia dintre aceştia. Femeia se prinse de zidul coridorului, să nu cadă.
  •            Elevii de-a opta își aruncau în cap, ca de obicei, unul la altul, cutiile de plastic cu    lapte, primite recent, împreună cu cornurile.
  • Florica, Florica! strigă unul să-i atenționeze. Se liniștiră toți imediat.- Doamna , doamna, știți că sunt și eu student, zise Gigel din clasa a lX-a de la SAM.
  • – Nu se poate Gigel . Tu n-ai bacalaureatul! îi zise Florica
  •      Florica era foarte supărată că în colegiu toți profesorii şi toți elevii îi spuneau pe numele mic, Florica. Mulți dintre ei nici măcar nu îi cunoşteau numele de familie… mai ales profesorii nou-veniți… şi bineînţeles elevii. Când era directoare adjunctă, sub aripa lui Bălălău, mai mergea să i se zică Florica, chiar îi plăcea, pentru că era ca o formulă de alint… alintul lui Bălălău. Aşa îi spunea el şi așa preluaseră şi ceilalți. Acum era însă directoare plină și ar fi dorit să i se spună doamna Ion. Dar nu reuşea să impună această adresare, oricât de mult se străduia. Ce se enerva, când vreun elev venea să caute pe d-na Florica. Îi făcea observație, dar a doua oară, tot așa îi spunea.
  • Doamna Directoare, se poate. Vărul meu lucrează în străinătate. Fiind în sesiune, mi-a lasat mie cursurile lui, mi-a spus ce să fac, să merg în locul lui la examen și ce pagini să copiez. Și am luat notă mai mare decât el! Ce o să se bucure când o veni!

Florica ieşi din corpul din față al clădirii şi ajunse în curte. Era pauză şi elevii se jucau. O adolescentă filiformă, cu figură de păpușică sărea cu spatele, în timp ce îşi tachina un coleg. Făcu doua sărituri în spate.

Pe ușa corpului C apăru d-nul Boicu. Impulsul elevei fiind atât de puternic, îl dădu pe jos pe profesor şi căzură unul peste altul. Câțiva elevi au râs cu poftă. Erau și din clasa la care Boicu le era diriginte. Restul, însă, nici nu au observat, în toată forfota şi agitația existent în pauză.

D-l Boicu se ridică şi se scutură de praf.

  • Ce faceți d-nul Boicu ? întrebă Florica convențional.

  • Trebuie să discutăm urgent! spuse Boicu. Ne-a sosit profesorul ăsta Andreescu, prea bine pregătit, cu gradul întâi, cu experiență, care lucrează continuu la proiecte internaționale. Noi nu avem nevoie de așa ceva. La noi este bun d-nul Tălpoiu.- Și ce propui Domnule Boicu? intrebă Florica.
  •      D-nul Tălpoiu, dormita de zor cu capul pe catedră, în sala de clasă goală, fără elevi.
  • Schimbăm profilul claselor și scoatem profilul corespunzător pregătirii lui Andreescu.
  • Dar domnule Boicu, am mai schimbat de două ori specializările claselor şi cataloagele, în cursul acestui an școlar, spuse Florica.Florica se gândi şi își aduse aminte că d-nul Bălălău a fost demis pentru lipsa cvorumului. “Dacă am cvorum, totul este în regulă“, deduse ea. “În rest pot să fac ce vreau. În raportul de demitere alte nereguli nu erau specificate. Și doar făcuse și altele mai mari! Deci celelalte le poate face și ea nestingherită în continuare. Doar oare ce mai este legal și ce nelegal ? Că eu nu știu, știu numai ce făcea Bălălău. Are dreptate d-nul Boicu, că mai bine o duc cu profesorii fără experiență, care nu au prea învățat la viața lor și și-au făcut rost cu bani de o diplomă de facultate. Au toți competența cea mai apreciată acum: aceea de a da șpagă – la facultate, pentru post. Ce fac la ore nu contează ! Nu trebuie să facă lecțiile prea grozave! De fapt, acesta era şi crezul lui Bălălău, ca manager, când a pus-o pe ea, Florica, directoare adjunctă și şefe de catedră pe colegele ei de generație. De profesorii cu experiență, cu grade didactice a scăpat urgent. Și aşa a condus cincisprezece ani fără probleme. A mai păstrat dintre cei bătrâni, pe cei care trăgeau mâța de coadă, fără aspirații și ambiții profesionale, care dormeau ca Tălpeanu. Boicu ăsta însă este permanent neliniştit. Ca profesor este mediocru, dar ce putea să învârtă el, cu maistrul Cănuță! Că doar ei sunt cei care l-au dat jos pe d-l Bălălău! Și nu numai pe el…ce scenarii diabolice puteau să regizeze! “.
  • Maria, o profesoară, nouă privi căminul din fața corpului C al clădirii şi-l întrebă pe domnul Țuiculiță, care se legăna pe picioare, încercând să nu cadă.
  • – Nu-i nimic! Noi trebuie să ne facem interesul! Că nu ne controlează nimeni ce facem! continuă Boicu.
  • Căminul a fost al liceului? întreba ea.
  • Da, îi răspunse domnul Țuiculiță. – D-nul Cănuță cunoaște povestea, ca e mai vechi pe-aicea. Întreabă-l pe el! spuse domnul Țuiculiță.
  • – Și de ce nu mai este? continuă tânăra.
  • Domnule Cănuță, de ce liceul nu mai are căminul? întrebă din nou, Maria.-    Dar pentru elevi nu era mai bine să existe căminul? Mulți dintre ei sunt de lângă București ? Fac naveta, continuă tânăra nedumerită.
  • – Un afacerist a vrut să-l cumpere ieftin. A dăruit directorilor liceului, câte un apartament cu câte trei camere la fiecare, răspunse bărbatul.
  • Ei! Fiecare cu interesul lui, că așa este astăzi! spuse apăsat Cănuță. Bălălău ăsta şi-a satisfăcut numai interésele personale! Pe o profesoară de la alt liceu a              nenorocit-o pe viaţă. A umblat cu ea și i-a luat toți banii! continuă el.
  • Păi cum i-a luat banii? întrebă mirată Maria.—————————————————————————————————-Barca de lemn părăsită, pe lac, te însoțea involuntar, instantaneu în epoci primordiale. Un grup de trestii, se unduiau lin în adierea vântului, alături de trei-patru exemplare timide de papură.
  • Florica nu era genul de om sensibil la natură. Nu era fermecată niciodată de vreun coltişor de natură. Nici măcar în sătucul său, unde existau locuri cu peisaje feerice, nu a fost mișcată de așa ceva. Simțămintele pe care ți le trezesc feeriile naturii sunt în funcție de receptor. Și totuși acum, când stătea pe bancă, privirile îi căzuseră pe oglinda lacului, acoperită de o constelație de nuferi cu marginile accentuate de nuanțe de roz dulce, ce se disipau spre centru, într-un alb strălucitor. Îi alunecă privirea spre nuferii înalți, de peste un metru, cu flori imense, cât floarea-soarelui, ce sorbeau cu lăcomie apa dătătoare de viață din adâncurile lacului spre care îi călăuzeau gândurile… ca apoi, dintre cristalele argintii de fluid, să poată visa, că apare zâna lacului, să-i îndeplinească dorințele. Pe frunza unui nufăr se răsfața la soare o broască țestoasă, cu carapace negru-albăstruie. Alta, cea mai zglobie dintre suratele ei, urca cu pașii lenți, pe rădăcinile unui copac. Un bărbat cu ten masliniu se repezi cu bucurie şi prinse broasca țestoasă. Câțiva copii de trei-patru ani, însoţiţi de părinții lor se adunară repede în jurul lui.
  • Florica plecă spre inspectorat. Pentru a ajunge la metrou, traversă parcul. Flori în culori portocalii, roșii și în toate nuanțele de roz, dispuse în straturi etajate se așterneau în fața ochilor obosiți ai Floricăi. Și deodată, femeia se simți slăbită. Se așeză pe banca cea mai apropiată, lângă o salcie plângătoare, chiar pe malul lacului. În jurul lacului, printre sălcii neobișnuit de înalte, cu crengi foarte lungi – care păreau de la distanță, frizuri, ca părul negreselor din unele triburi africane – străjuiau copacii din familia coniferelor, cu fructele tip conuri sferice și frunze minuscule de brad, ca ale bonsailor.
  • –  Foarte simplu, spuse cu patimă Cănuță. A pus-o pe femeie să-și scoată banii depuşi la bancă și i-a cheltuit.
  • E o broasca exotică, spuse negriciosul. Am văzut la magazinul de animale, astfel de broaște. Sunt foarte scumpe! spuse el încântat, gândindu-se cu poftă, ce mâncare va face din ea. Unii oameni le-au adus aici și le-au lăsat în lac !
  • Și eu am adus una, spuse o doamnă între două vârste.
  • Chiar este o țestoasă, mamă? întrebă curios un băiețel de vreo trei-patru ani, nevenindu-i să creadă, că există aceste ființe și în realitate, după ce le-a văzut numai în desene animate. Până atunci, credea că sunt ca zmeii, balaurii sau Făt–frumos.
  • Da, este o broască țestoasă! răspunse mama copilului.
  • Te rugăm, las-o liberă! Dă-i drumul în apă! se rugară copiii.
  • Da, este și ea o vietate, dă-i drumul, te rugăm, insistară și mamele copiilor, care se adunară în jurul broaștei. Rățuşte sălbatice, cu penaj în nuanțe de gri, presărat cu pene albastre și verzui și numeroși boboci drăgălași se adunară pe malul lacului. Săracii se speriară de şuvoaiele de apă, ce țâșneau vijelios din fântânile arteziene din mijlocul lacului. Stropii de apă argintii se răsfățau în bătaia razelor soarelui. Într-o anumită porțiune, Florica văzu culorile curcubeului printre picăturile din şuvoiul de apă al fântânii. Și deasupra lui, din aburii fragili se contura firav o mică sirenă. Florica se ridică şi ea de pe bancă. Parcă îi mai trecuse durerea. Se simțea acum şi ea, ca broscuța țestoasă, lipsită de apărare. Străbătu rapid bulevardul, până la metrou. Coborî scările şi intră în metrou. În față, o adolescentă mesteca gumă. Din când în când și-o scotea din gură, afară, cu mâna și sufla baloane mari de gumă. Alături, un tânăr o privea hulpav. Mesteca și el gumă. La prima stație, urcă o pereche de vreo cincizeci de ani. Amândoi mestecau şi ei cu poftă gumă. Femeia, cu aere de doamnă, suflă un balon și acesta se sparse și i se lipise grețos de față. Se urcară încă doi băieți, şi ei mâncători de gumă. La următoarea stație urcă un grup de femei de patruzeci-cincizeci de ani, ce păreau colege de serviciu. Mestecau şi ele cu zel gumă. În fața sa, un grup de tineri merge atât de încet, de parcă picioarele le-ar fi fost împletite. Încercă să-I depășească. Nicio șansă. “,Vrei nu vrei, trebuie să te sincronizezi cu mersul lor de melc“, gândi femeia.În sfârșit reuși cu convoiul să ajungă la ieșire. Ajunsese la Piața Romană.          Încercă un ritm alert pentru a străbate parcul de lângă Inspectorat. Cu cât se apropia mai mult de acesta însă, picioarele parcă i se împleticeau, ritmul pașilor săi scădea vertiginous. Trebuia să vorbească cu angajații inspectoratului. Ce frică îi era Floricăi de acest lucru! Chiar și cu secretarele nu putea vorbi! La inspectorat nu putea să converseze nici măcar cu portarul sau cu femeia de serviciu. Limba i se împleticea, gura i se zăvorea. Din cauza aceasta îl trimetea întotdeauna pe maistrul Cănuță. Cănuță nu are trac. El poate vorbi cu curaj, cu oricine. Până și numirea ca directoare, tot Cănuță i-a luat-o.Femeia intră pe poartă, se apropie încet de uşa secretariatului şi deschise cu sfială uşa. Sunetele de abia îi ieşeau din gură.
  • Când era adjuncta lui Bălălău acesta rezolva totul. Bărbatul nu avea niciodată trac și nu-i era frică de nimeni și de nimic . Acum , de când nu mai e el, o mai ajută domnul Cănuță. Dar astăzi Cănuță era ocupat. S-a dus la firma sa, să-și rezolve nişte probleme apărute urgent! “Ce i-o fi venit și lui Cănuță tocmai acum! Acum când trebuia să ducă aceasta adresă, la inspectorat“, gândi Florica.  “Ĩn realitate nu mi este frică. La profesorii de toate vârstele urlu, țip şi îi dău afară neținând cont de nimic. Și îi critic în Consiliile Profesorale fără niciun motiv! Pentru orice nimic! Ce-mi mai place să-mi bat joc şi să umileasc pe câte unul care se crede tare deştept! Nu mai pot eu de inteligența vreunuia! Eu sunt cea care stabilesc acum cine este inteligent și cine nu este! Cu inteligența nu mai faci nimic în ziua de astăzi! Nici cu cinstea! Eu sunt directoare şi nu dau doi bani pe muncă, pe inteligență şi pe altele de acest fel! Ce proști sunt unii, să mai şi muncească în ziua de azi! Pentru mine, cei mai buni sunt profesorii care nici nu vin să-și facă orele! Eu sunt factorul de decizie și așa am decis! Nimeni nu poate să conteste acest lucru! Iar în Consiliul de Administrație, fostele iubite ale lui Bălălău aprobă toate, deciziile mele“, gândea Florica.
  • – Băieților, ce faceți, că nici să mergeți nu știți! le țipă un bătrânel jovial. Merg eu mai repede ca voi!
  • Florica privi oamenii aflaţi pe băncile din fața sa şi aproape o pufni râsul. Toți molfăiau această miraculoasă, elastică invenție, în ritmul mecanismului bielă-manivelă, aflat la osiile vagoanelor de tren și metrou. Parcă se şi sincronizaseră, în ritmul de mișcare al fălcilor. Constată apoi necăjită că între firele de păr, i se agăță puternic, o gumă de mestecat. “O fi scuipat-o unul dintre consumatori“, gândi ea.
  • Pe aleea parcului străbătut, au apărut sculpturi în lemn, reprezentând oameni. “Uite şi unul care seamană perfect cu domnul Cănuță,“ își spuse Florica când ajunse lângă aparatele de gimnastică, recent montate în parc şi o pufni râsul, gândindu-se ce-ar zice Cănuță de asemănare. “Parcă îi pozase sculptorului care concepuse chipul în lemn, stilizat, dar tocmai aspectul acesta îl făcea să semene mai mult cu el. “ Niște copii trăgeau de ele de mama focului, să le rupă. “Oare cât vor rezista?“ se gândi Florica.
  • Două namile de bărbați, vânjoși şi mușchiuloşi păzeau cu strășnicie liniștita imensitate acvatică, de parcă în străfundurile sale ar fi sălăşluit cine știe ce comoară prețioasă. “Ce buni ar fi fost la săpat și arat la mine-n sat, să o ajute puțin pe mămuca“ , gândi Florica. “Ce păcat că aşa mândrețe de bărbați, să stea cât e ziulica de lungă, să se zgâiască la lac și asta să le fie singura ocupație! Oricum este mai bine decât cazul tinerelului frumușel, îmbrăcat în costum de cocoș, care făcea reclamă în faţa unei case de schimb valutar. Oare acestor oameni le place ce fac? Că mie taaare mult îmi place să fiu directoare! O să lupt cât pot să fiu pe viață! O să țin cu dinții de funcţie, cu toată ființa mea! Nu o să las să existe niciun contracandidat în liceu! Pe toți care ar avea vreo șansă, îi voi termina definitiv! “.
  • Bărbatul renunță la broască cu regret.“Nu am nicio șansă să o iau. S-a dus festinul meu“, gândi.el. “Mi-am făcuse visuri degeaba! Am avut ghinion că am găsit-o tocmai la ora, când se plimbau copiii. Eee… dacă aş fi singur…dar, poate voi avea noroc altă dată! “.
  • Poftiți, doamna directoare! îi spuse tare şi cu jovialitate secretara, o blondă rotofeie, cu trăsături dure, masculine, aflată aproape de vârsta pensionării. Aceasta este aprobarea semnată de domnul Inspector General!.
  • Mulțumesc! îngăimă Florica cu teamă și luă foaia bucuroasă. “Ce directoare grozavă sunt! Am obținut pentru liceu aprobarea de scurtare a programului pe timp de iarnă!.Păcat că a venit deja primăvara și nu mai se poate beneficia de program decât luna aceasta. A trecut iarna. Dar tot realizare este! Trebuie să fac urgent un Consiliu Profesoral, să aduc la cunoștință tuturor ce-am obținut eu. Să știe orice profesor din liceu, că altă directoare mai bună ca mine nu mai găsesc niciunde!“.
  •            ………………………………………………………………………………..                       Veni și ziua înmormântării. Profesori, elevi, cunoscuți mergeau să-l conducă pe Bălălău pe ultimul drum. Un grup de fete din colegiu țipau și plângeau zgomotos:
  • Bălălău, te iubim!

Fostele iubite erau însă cu fețele încremenite, ca de piatră. Nu se citea nimic pe figurile lor. Doar fața soției lui Bălălău era transfigurată de durere.

                Preotul ținu o cuvântare. De la liceu niciuna dintre fostele iubite, niciuna din directoare, nu cuvântă nimic! Nici măcar profesorii ce-i erau prieteni și pe care-i ajutase mereu, nu au încercat să țină o cuvântare.

                Ca om străin, te impresiona decesul tragic al bărbatului, chiar dacă nu îți era apropiat. Era de neînțeles însă reacția fostelor iubite. Numai Dumnezeu știa ce gândeau acestea. Și mai ales ce simțea Florica !

Din noaptea aceea, Florica nu mai dormi liniștită. Imaginea lui Bălălău îi apărea necontenit în fața ochilor.  Coşmarurile erau interminabile…

 

Capitolul 3

Vacanţa de vară

 

Și iată că a venit vacanța. Colegiul a rămas gol şi trist fără vocile elevilor. Doar Florica a rămas visătoare în clădire. Era directoarea Colegiului. “Ce norocoasă era și cu ce sacrificiu ajunsese în acest post! Dar nimic nu a fost în zadar. Numai dacă n-ar fi murit Bălălău! “, gândi ea. Imaginea lui o urmărea permanent, zi si noapte. Poate tocmai de aceea hotărâse să-și petreacă vacanța în liceu, urmărind lucrările de renovare. Astfel, Bălălău i se părea mai aproape de ea ca oricând. Și pentru că el plecase déjà din lumea celor vii, Florica parcă uitase toate supărările, toate relele care el i le făcuse cât trăise. Începea și postul Sfintei Marii şi Florica credea că acum avea ocazia să-și spele păcatele față de el.

Toți profesorii plecaseră în vacanță. În colegiu rămaseră numai angajații ce fac parte din personalul auxiliar .

Carmen venea de la supermarket încărcată. Trecu prin fața colegiului şi o văzu pe Florica la geam, vorbind la telefon. Unul dintre muncitori , instalatorul  liceului ieși din clădire şi coborî scările. O salută şi se oferi să o ajute să-i ducă cumpărăturile.

  • Dar ce faceți, nu sunteți în concediu ? întrebă Carmen.
  •      –  Am fost câteva zile la mare, dar m-a chemat doamna Florica la școală. Noroc ca am ținut închis mobilul câteva zile, că nu mai aveam concediu deloc.
  • Dar ce este atât de urgent ? întrebă Anca.
  • Nu este nimic important, dar Florica nu vrea să fie singură cu lucrătorii firmei de construcții, ce renovează clădirile colegiului, răspunse bărbatul.           Ora era târzie, dar femeia nu putea închide ochii. Imaginea lui Bălălău îi venea mereu in minte. Ce fericită era cu el ! De ce trebuia să moară? Ea l-a ştiut întotdeauna un om tare. Nu-i era frică de nimic! Cum de tocmai el, făcuse comoție cerebrală! Numai pentru că-l umilise ea puțin. Ea, de fapt își bătea joc totdeauna de toți profesorii foarte buni! Îi dădea afară din birou, și-i mai și alerga bătând din picior. Și toți îi răbdau cu stoicism umilințele. “Dar ce drăguț a fost Bălălău! “, se gândi Florica . Deschise fereastra la apartament. Cântecul suav al greierilor pătrundea cu intensitate, în fiecare coltişor. Din toate direcțiile, melodiile pătrundeau cu intensității diferite, cu sunete stereo, de parcă cineva ar fi montat un sistem home cinema. În față, ce peisaj straniu! Imaginile rustice, verdeața tufelor și copăceilor, cântecul suav al greierilor,        – care te răscolea cu intensitate în oricare coltişor te-ai fi aflat – combinate cu blocurile cenuşii şi reci de beton, cu maşinile de toate mărcile şi de toate culorile… şii felinarul – cu lumina portocaliu-gălbuie de la fereastră, cu forma tronconică, cu margini, ca ale unei pălării ciudate – ce pare desprins din Bucureștiul începutului de secol, transpus în prezentul dur. Sistemul de alarmă al unei maşini, declanșat accidental străpunge concertul neîntrerupt al greierilor. Vântul legăna suav fructele roșii-portocalii ale corcoduşului din dreptul ferestrei. Felinarul străvechi apărea şi dispărea dintre frunzele tremurânde în dansul vântului… tot peisajul acesta, în răcoarea nopții, parcă o mai liniştise pe Florica. Parcă tot răul întâmplat se dizolva în neant… trebuia să se gândească acum că este directoare ! Mare directoare !          Florica se trezi în toiul nopţii. Inima îi bătea cu putere. Il visase pe Bălălău . Nu-și mai amintea ce anume visase. Doar imaginea lui îi rămăsese, atât de reală ! Și atingerea lui ! Parcă ar mai fi încă cuibărită în brațele lui puternice, care o înconjurau. Somnul îi trecuse. Dar de ce era atât de întuneric? Se ridică şi privi pe fereastră. Era probabil o pană de curent…totul era cufundat în negură, doar razele luminoase ale câtorva faruri de autoturisme, parcate, tăiau misterios întunericul compact. Ce artificiale erau fasciculele! Până acum nu sesizase acest lucru. Lumina gălbuie a felinarelor, fiind mai puternică, le înghițea de parcă nu ar fi existat! Dar acum, când au rămas singure, puteau fi admirate în liniște. Cât de ireal părea totul! Parcă ar fost într-un film science-fiction! Un țipăt ascuțit de felină al unei pisici agitate străpunse cântecul neîntrerupt al greierilor. “Cât de mult seamănă, în puterea nopții, cu cel al suratelor sale sălbatice din aceeași familie! “, gândi Florica.       Capitolul 4Destituirea       Florica dădea disperată telefoane. “Cum să vină un profesor renumit, prea bine pregătit în colegiu? Ce, să-i ia ei locul? “. Florica se gândi că o să stea toata ziua la Inspectorat și n-o să-l lase să-și ia postul aici.
  •          Doamna Nuți Curcă intră vijelios.
  •  
  •  
  •      Un huruit şters de avioane se suprapuse peste concertul greierilor. “Cum nişte ființe atât de mici, pot cânta atât de tare ! Și cum de nu obosesc! “ gândi femeia și își aduse aminte de copilărie, de miriștea de lângă casa părintească, unde se juca adesea…apoi adormi.
  •          Florica ajunse târziu acasă, ca de obicei.
  • S-au dat numirile de directori, la inspectorat !

“Cum de a uitat Florica? “, se gândi ea. A fost ocupată cu profesorul acela prea bine pregătit, s-a dus să-i bage strâmbe la Inspectorat, să nu mai vină aici și a uitat de numirea ei ca director.

  • Știi… continuă Nuți. Nu te supăra, dar a fost numit altcineva ca director plin.
  •      Cum? încremeni Florica. Este cumva o glumă?
  •      Nu dragă, vine pe post o inspectoare, care a fost restructurată, spuse Nuți.
  •        Nu se poate! exclamă Florica. Și toata munca mea? Cât am luptat ultimele săptămâni, să nu vină ăsta prea bine pregătit, în liceu! Și alții ca el! Câte am făcut eu pentru colegiul ăsta… postul e al meu… pentru totdeauna! Nu se poate să vină altă persoană pe posyul de director!Epilog
  •      – Nici eu nu știu dacă o să mai fiu! Ieri a fost numirea mea și astăzi a dispărut. Trebuie din nou să trag sforile …mai trebuie să dau ceva șpagă. S-a dus Cănuță să intervină, să mă pună din nou pe post. Poate rezolvă el ceva…că are pile. Nu a fost degeaba turnător la Securitate… Și noi am activat, că de asta suntem directoare, dar nu așa ca el…
  • Ce faci Florica? o întrebară în cor Nuţi şi Madi.
  • Merg să-l caut pe Bălălău! Trebuie să-l anunţ ceva! spuse Florica.    Femeile rămaseră ca trăznite.     –     Da, da! îi răspunse Nuţi. Tu nu vezi?     –     Lasă, că nu-i nicio problemă! spuse Nuți optimistă. Așa o să fie sigur din nou        numită directoare, o să vedeți voi, la anul! Așa cum este acum, este mai bună                Trecu un an. Florica era mare directoare.de colegiu și uitase cu totul de Bălălău. Parcă nici nu a existat vreodată. Iar colegele ei, profesoare, fostele iubite ale directorului, nici ele nu-și mai aminteau nimic..
  • Iar previziunile Elenei s-au adeverit curând. Citind povestirea, superiorilor le-a plăcut atȃt de mult, ȉncȃt în anii următori Florica a fost numită inspectoare, să numească şi să controleze chiar ea directorii în post.
  •        pentru postul acesta! Chiar poate fi promovată inspectoare!
  •      –     Cred că era de aşteptat! Oare putem să o ajutăm cumva? murmură Madi.
  • –    Ce s-a întâmplat? întrebă Madi. Chiar a….
  • –    Pe cine? întrebă Madi, nevenind să-i creadă urechilor, cele auzite.