Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XV(2016), nr. 320(16 – 29 Februarie)

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XV(2016), nr. 320(16 – 29 Februarie)

Dragii mei enoriași!

               Europa, Europa!

                Zeci de ani, românii au privit cu jind peste gard la frații lor vest-europeni. Mulți au încercat să facă imposibilul ca să ajungă acolo. Au recurs la tot felul de soluții riscante, și-au asumat pericole mari, sperând că, poate-poate, norocul le va surâde vreodată și vor ajunge și ei în ,,raiul” european. Mulți au fost înghițiți de apele Dunării, mulți au fost împușcați, ori li s-a pierdut urma prin cine știe ce pușcării. Speranța nu i-a părăsit însă niciodată.

                A venit 1989 și a renăscut credința că s-a îndurat Dumnezeu și de noi. S-au dărâmat ziduri, s-au demolat garduri, s-au deschis granițe și românii s-au împrăștiat în lume cu o bucurie greu de înțeles pentru cel care n-a trăit o jumătate de veac lipsit de libertate. Din păcate, dezamăgirile au venit repede. Am fost confundați mereu cu țiganii și cu cerșetorii, am fost considerați mereu rudele sărace, am rămas mereu cu mâinile întinse pe la porțile ,,fraților” europeni. Un tânăr îmi povestea, că a umblat trei luni în zece țări europene și doar într-o zi a găsit de lucru. În rest, a trăit din cerșit! Cum auzeau că este român, îl dădeau afară pe poartă, fără să mai comenteze! Salariile cele mai mici, angajările ,,la negru” și altele asemenea au fost destinate românilor. Răbdători din fire, românii s-au mulțumit și cu mult și cu puțin, sperând că într-o bună zi va răsări soarele și pe ulița lor. Ne-au plecat tinerii din sate și orașe, a rămas o populație îmbătrânită și tot mai bolnavă. Așa numiții investitori străini, în cârdășie cu atâția nemernici locali, s-au năpustit asupra bogățiilor țării, precum corbii pe cadavru, smulgând ce-au putut, cât mai repede și cât mai ieftin. Ni s-a dus pe râpă economia țării, fie că a fost vorba de industrie, fie de agricultură, fie de alte forme de activitate. ,,Frații” europeni și nu numai ei, ne-au umplut satele și orașele de magazine cu toate minunile aduse de aiurea, împănate cu chimicale și otrăvuri de tot felul. Produsele autohtone, atâtea câte au mai fost nu și-au găsit loc pe rafturi, în marile magazine, iar în piețe o adevărată mafie de interlopi au eliminat pe micii producători.

             De pe o zi pe alta, Europa se dovedește a nu fi cea pe care o speram să fie. Am descoperit în inima acestui colos de peste o jumătate de miliard de locuitori putregaiuri greu de vindecat. O decădere morală cum nu ne-am putut imagina se tolănea la umbra așa-ziselor ,,drepturi ale omului”. Am fost oameni săraci, jecmăniți din generație în generație de mai marii zilei, de marile imperii din jur. Ne-au luat bogățiile solului și ale subsolului, ne-au luat bucate, vite, bani, copii, dar nu au reușit să ne ia sufletul. Rareori se întâmpla ca cineva să ,,se turcească”, să treacă în altă lege, în altă credință. Românii adevărați se comportau asemenea lui Brâncoveanu și nici moartea nu-i îndupleca să-și vândă sufletul. Ne-am ridicat biserici și mânăstiri, am plâns și ne-am rugat în fața sfintelor icoane și L-am avut pe Dumnezeu de ajutor la vremuri de primejdii și de încercare.

            Europa dovedește cu prisosință că nu ne vrea doar ca vacă de muls, ca piață de desfacere, ci  vrea să ne transforme în cifre statistice, fără personalitate, fără istorie, fără conștiință de neam, fără religie, fără Dumnezeu. Europa dovedește cu prisosință, că-i trebuie și sufletul nostru. Cu o nerușinare greu de imaginat cu câteva decenii în urmă, Europa promovează tot ce e mai scârbos și mai josnic în comportamentul uman. Toate eculubrațiile, aberațiile și apucăturile morbide, bolnăvicioase, ale unor indivizi fără rușine de oameni și fără Dumnezeu ne sunt băgate pe gât ca ,,drepturi ale omului”. Aceștia au ,,drepturi”, pe care ni le impun în Constituție, dar majoritatea, milioanele de cetățeni creștini, nu sunt observați, nu sunt luați în seamă, nici ei, nici modul lor de comportare, de gândire și simțire. Sunt atacate instituții fundamentale, precum Familia și Biserica, în școală se introduc discipline care nu au nimic comun cu morala creștină, sufletul copiilor noștri este pervertit cu tot felul de păcate frumos ambalate. Nu s-a pomenit în țara noastră, în comportamentul părinților, moșilor și strămoșilor noștri, să se vorbească ori să se practice homosexualitatea, pedofilia, necrofilia(relațiile sexuale cu morți), căsătoriile între persoane de același sex și alte aberații de felul acesta. Sub pretextul ,,modernității”, ,,libertății”, ,,drepturilor”, se face din bătrânul continent o adevărată Sodomă a timpului nostru. În vremea aceasta, islamismul ocupă, treptat dar sigur, bucată cu bucată din bătrânul continent. Nesiguranța este prezentă la tot pasul. Moartea îți suflă în spinare, fie că te duci într-un magazin, într-o instituție publică, într-un mijloc de transport, pe stradă. Cei peste 60 milioane de musulmani din Europa sunt gata să se transforme în bombe, gata să distrugă cât mai mult și cât mai mulți dintre ghiauri(nemusulmani),

    Nu este aceasta Europa, pe care noi, românii, am visat-o, am dorit-o, am iubit-o! Am crezut că este Europa marilor scriitori, poeți, artiști, oameni de știință, Europa marilor universități și academii, Europa hărniciei și omeniei, a belșugului, Europa fraților noștri creștini. Ușor-ușor, ne dăm seama că Europa de azi nu este decât o babă sclerozată, incapabilă de a gestiona problemele grave cu care se confruntă. Păcat! Dumnezeu i-a dat o șansă istorică, dar se dovedește că nu o merită! Când se va trezi la realitate, va fi prea târziu!

*

Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, mai spicuim un fragment:

,,VÂRSTELE IUBIRII- VÂRSTELE DESĂVÂRŞIRII.  Sf. Isaac Şirul a numit desăvârşirea o prăpastie de smerenie; dar tot aşa de bine putea să zică şi despre iubire, legând-o de numele desăvârşirii. Căci iubirea a coborât pe Dumnezeu din Ceruri să se facă om, – şi nu este smerenie mai mare ca aceea a locui Dumnezeu în oameni, din iubire. Deci, acestea-s semnele celor locuiţi de Dumnezeu: un nesfârşit de dragoste şi o prăpastie de smerenie. Căci: ,,Cine zice că petrece întru El, dator este precum Acela a umblat, şi el aşa să umble”. Iar dragostea în Duhul lui Hristos, în trei vârste se vede: în iubirea aproapelui ca pe tine însuţi; în iubirea mai mult ca pe tine însuţi – iubirea de vrăjmaşi; în iubirea ca jertfa pentru oameni.

             Până la măsura iubirii de vrăjmaşi sunt datori să ajungă toţi creştinii, care au de gând să se mântuiască; pe când la vârsta a treia a iubirii foarte puţini ajung. Cei desăvârşiţi fiind o încrucişare a lui Dumnezeu şi a firii omeneşti, şi, răsfrângându-se Dumnezeu cu limpezimea cea mai mare în firea omenească, iar firea omenească în Dumnezeu, pe ei îi dor durerile şi păcatele oamenilor, la o măsură dumnezeiască nebănuită. De aceea vor să se jertfească pentru ei, vor să fie osândiţi în locul acelora, ca oamenii, fraţii lor, să ia iertare. Aşa a fost Sf. Apostol Pavel. Aceşti fii ai Tatălui vin în lume spre aceeaşi soartă spre care a venit Cel Unul Născut Fiul lui Dumnezeu. Aceştia toţi se învoiesc să-I urmeze cărarea întreagă.

              Pe Iisus, iubirea L-a făcut să moară, iubirea I-a dat biruinţa asupra morţii. Iubirea e singura putere care învinge moartea. Iar pentru noi, forţa care ne pătrunde în chip zguduitor şi ne hotărăşte să-I dăm viaţa noastră toată, nu e cuvântul Lui, ci Jertfa Lui. Aceasta e iubirea desăvârşită, iubirea ca jertfă: pârjolul care aprinde lumea, cutremură porţile iadului şi stârneşte împotrivă-şi toată vâlvătaia de ură, sau ispita a doua prin durere. Iar cel ce iubeşte aşa, se ţine într-o linişte mai presus de fire, căci: ,,Mintea lui unindu-se cu Dumnezeu şi petrecând în El, prin rugăciune şi dragoste se face înţeleaptă, bună, puternică, iubitoare de oameni, milostivă, îndelung răbdătoare şi, simplu vorbind, poartă în sine aproape toate însuşirile dumnezeieşti.” De aceea, nu-şi pierde cumpătul, dacă-l vor părăsi prietenii la ceas de prigoană şi i se vor face protivnici şi-1 vor huli şi-1 vor osândi ca pe un înşelător, chiar cei din casa lui. Mintea şi toată fiinţa lui ajunsă simplă, va putea trece şi proba cea mai grea când, în viforul de ură al protivnicilor, îl va părăsi şi Dumnezeu, arătându-i gustul iadului şi lăsându-1 în mâinile păcătoşilor, ca să se arate că nici urgia răului nu-1 va putea desface din dragostea lui Dumnezeu!

              Acesta e focul celei mai mari nevoinţe prin care au să treacă cei ce ajung desăvârşirea, că Dumnezeu Însuşi se ascunde din faţa lor şi se prăvălesc asupra lor puhoaie de ură, căutând cum să-i înghită. Dar de dragostea lui Dumnezeu nimic nu-i mai desface: nici suferinţa, nici îngerii, nici viaţa, nici moartea, nici iadul, de care se dovedesc mai presus, căci desăvârşirea dragostei nu mai are pe acestea îngrădire şi hotar. Toată această slăvită cale stă sub povaţa Bisericii, ca una ce ne-a născut de sus a doua oară şi nimeni din cei ce se întorc Acasă nu se răzleţeşte de ea. Căci prin Biserică ne-am născut fiii lui Dumnezeu şi acum avem pe Hristos în parte după darul fiecăruia. Întreg e doar în Biserică, adică în obştea Sa văzută şi nevăzută: iar de la înviere şi zidirea din nou a lumii, Hristos va fi totul în toate, desăvârşirea neavând hotar. In Biserică se nasc de sus şi cresc pe pământ, câştigând în războaie, oamenii mai presus de fire, sau dumnezeii după Dar.”

*

               In Memoriam: Prof. Vasile Prescure. Am aflat zilele acestea, cu multă părere de rău, că s-a stins cel ce mi-a fost profesor în seminar, Vasile Prescure. Mi-a predat de-a lungul anilor Catehismul, Dogmatica, Filozofia, Psihologia și Logica. Era originar de undeva din părțile Făgărașilor, satul Boholț. Era necăsătorit, la vârsta de 40-45 ani. Când îl vedeai, credeai că este întruchiparea lui Domnul Trandafir al lui Sadoveanu. Era foarte grijuliu față de aspectul lui exterior, de haine, încălțăminte, față, păr. Nu era vorba de eleganță, ci de o curățenie și ordine duse până la extreme. Pantofii îi erau întotdeauna lustruiți, oglindă, hainele curate, călcate, nu neapărat noi. Umbla proaspăt bărbierit, tuns scurt, pieptănat, cu părul dat pe spate. Mâinile și le ținea mereu la piept, parcă la o permanentă rugăciune. Călca grijuliu, ca o pisicuță pe un teren murdar, ferindu-se să nu-și păteze  lăbuțele. Era nelipsit de la slujbe. Ședea în picioare tot timpul slujbei, cu capul plecat și mâinile adunate la piept, doar din când în când își ridica privirea, când se auzea vreun zgomot sau vreo șoaptă. Nu l-am auzit citind rugăciuni sau cântând la strană.

              La clasă își dădea  splendoarea sa. Ne dicta lecțiile, fiindcă nu aveam manuale. Notițele sale erau judicios întocmite, pe calapodul lecțiilor model, cu multe informații bine structurate. Era mulțumit și dădea note mari, dacă îi reproduceai textul predat. Nu încuraja prea mult gândirea elevului, ci mai mult memoria, socotind că suntem la vârsta acumulărilor. De îndată ce-i mai rămânea timp din ora de curs, ori în zilele când era de serviciu pe școală, ori în cazul în care lipsea un alt profesor și dânsul fiind liber în ora aceea venea să-l înlocuiască, ne ținea meditații. Ne vorbea de lecturile sale, de cărțile românești și străine, pe care le citise în ultima vreme, de articolele din revistele teologice. Avea un fel al său de a capta atenția și-l ascultau chiar și cei mai puțin interesați de problemele respective. În orele acelea de meditații ne cerea să-i punem întrebări și fiecare răspuns devenea un curs, o lecție de amploare, o revărsare a prea plinului său sufletesc și intelectual. Filozofia și istoria filozofiei erau temele lui preferate. Niciodată, însă, nu ne-a vorbit despre marxism, despre materialismul istoric și dialectic. Când vreunul care făcuse și liceul îl ruga să ne facă o comparație între aceste sisteme și religie, sau, pur și simplu, să ne vorbească despre ele, spunea șoptit, ridicând degetul arătător spre cer: ,, – Toate la timpul potrivit! Acum încă nu a sosit vremea să vorbim despre ele!” Peste mulți ani de la absolvirea seminarului, după 1989, l-am întrebat de ce evita să ne vorbească despre aceste subiecte. A răspuns fără ezitare: ,, – De frică, măi, copii! Până seara aș fi fost arestat. Credeți că noi nu eram conștienți, că printre voi se află și turnători?”

           Din meditațiile ținute de Domnul Profesor Vasile Prescure, ,,nea Vasile”, cum îi spuneam noi, elevii, am învățat mai multă teologie, filozofie, logică și psihologie decât în toate școlile prin care am trecut. Când am văzut, mai târziu, cursuri de psihologie, de logică sau de filozofie, am rămas uimit. Cât de frumoase și ușor de însușit erau domeniile acestea sub îndrumarea profesorului meu și cât de încurcate, de savante și de neînțeles erau în acele cursuri. Nu numai despre aceste domenii ne vorbea Profesorul, ci despre viață, despre familie, despre dragoste. A fost ca o binecuvântare pentru elevii seminarului, fiindcă ne-a descoperit frumusețile Teologiei mai mult decât oricare alt profesor și ne-a făcut să iubim Preoția. Spusele lui erau legate  de faptele sale, de viața sa, ci nu erau doar vorbe în vânt.

             Domnul Prescure era de o probitate morală rară. Nu i-ar fi putut nimeni reproșa ceva în această privință. Un coleg al meu își făcea socotelile către sfârșitul anului: ,,Lui nea Ilie i-a dus mamița un miel de Paști,  lui Calu o dimigeană de țuică, cu nea Nicu a vorbit unchiu-meu, directorul de la bancă, numai de nea Vasile nu se poate apropia nimeni. La el trebuie să învăț!” Și în ultimele 2-3 luni ale anului școlar colegul meu învăța numai la obiectele predate de Domnul Prescure. La examenele de sfârșit de an, la aceste obiecte lua, cu chiu cu vai, notă de trecere, iar la celelalte lua 7-8. De! Inspirația!

           Domnul Profesor Prescure era zgârcit la scris. Făcuse masteratul în Teologie, apoi, dezamăgit, întrerupsese studiile. Spunea că nu găsea în acele forme de învățământ sâmburele Teologiei. Abia după 1989 și-a mai dat drumul în presă și a devenit unul dintre cei mai căutați autori teologi. A avut peste o mie de elevi, care au devenit preoți. În 1978 a fost hirotonit diacon la seminar, apoi în 1981 a fost tuns în monahism la Mânăstirea Lainici, iar în 1984 devine arhimandrit. După pensionarea de la seminar a devenit stareț la Mânăstirea Sadova, unde a rămas 17 ani, iar din 2010 s-a retras la Mânăstirea Prislop. Îl cunoscuse încă din copilărie pe Părintele Arsenie Boca, se spovedise adesea la dânsul și acum voia să fie cât mai aproape de el. A scris și o carte despre viața și opera Sfântului Ardealului. S-a stins în toamna târzie al lui 2015, și a fost înmormântat lângă Părintele Arsenie, așa cum își dorise toată viața ca să-i fie cât mai aproape.

            Dumnezeu să te ierte Părinte Vasile!

*

File de jurnal – 30 nov. 1981(Continuare):  ,,Rapidul a avut o staționare de trei sferturi de oră în Ciochiuța. Acolo am discutat cu un mecanic de locomotivă. Fusese trimis de la Roșiori de Vede ca să ia un tren de marfă de la Severin și să-l ducă la Videle. Cât s-a văitat omul acela de greutățile, pe care le întâmpină ceferiștii cu aprovizionarea, m-am îngrozit! Plecați săptămâni întregi de acasă, cu un salariu mediocru, raționalizarea alimentelor i-a lovit în plin, atât pe ei, cât și pe familiile lor. Întrebări de genul: ,,Ce mănânc eu?” sau ,,Ce mănâncă cei de-acasă?” erau repetat foarte des, obsedant. Mi-a vorbit apoi despre felul de funcționare a locomotivelor ,,Diesel”, despre sistemele de comunicare feroviare, despre organizarea muncii în C.F.R.

           Ajuns în Severin, am lăsat geamantanul și plasa cu bateria pentru mașină la ,,bagaje” și m-am dus la protoierie. Acolo era o cameră cu paturi și preoții rămași peste noapte în oraș se puteau adăposti în ea. Era trecut de ora 20 și totul era închis. Astfel, condamnarea pentru încă o noapte petrecută în gară era categorică. Am  trecut pe la restaurantul ,,Parc-Hotel” să mănânc ceva, căci îmi era tare foame. N-am avut ce comanda, cu excepția a șase mici cu muștar, o sticlă de apă minerală și pâine. Cu multă întârziere, mi le-a adus. Pe unde am umblat, n-am văzut încă asemenea chifle. Semănau cu prunele ciolane sau cu ruletele chinezești de un metru. Puteai foarte bine să mănânci una la o îmbucătură. La șase mici mi-a adus două asemenea chifle. Le-am înfulecat o dată cu primul mic. Mi-era foame și gura devine mai încăpătoare în astfel de împrejurări. I-am mai cerut ospătăriței pâine. Cu chiu, cu vai, mi-a mai adus încă două asemenea chifle. Felul cum mi-a pus farfurioara cu chiflele dinainte, mi-a amintit de mama când dă mâncare la câini! Am terminat și cele două chifle. Îmi mai rămăseseră trei mici. Am chemat-o pe ospătăriță din nou. Când i-am spus ce vreau, mi-a întors spatele și-a plecat. A mai apărut după aproape o jumătate de oră. Am mai așteptat și eu ce-am mai așteptat, dar, fiindcă foamea îmi dădea târcoale tot mai nerăbdătoare, am mâncat și micii rămași, fără pâine. Când a venit să-i fac plata, i-am spus: ,,- Domniță dragă, sunt profund nemulțumit de felul cum am fost servit în seara aceasta! Am umblat în multe locuri, am fost în multe restaurante, dar nicăieri nu mi-a condiționat consumul de pâine. Să știți că eu plătesc, nu cerșesc pâinea aceasta!” ,,- Să știi, domnu, di la mine, că trebuia să-ți aduc doar două chifle! Celelalte două ți le-am dat așa, di la mine! Asta-i legea, ăsta-i decretu! Cetește-le, dacă nu le știi și de altă dată să nu-mi mai spui mie că nu ești mulțumit de felul cum îmi fac eu serviciu! Mă mir cum nu le este rușine la unii să vorbească treburi de ăștea!”

            Nu mai aveam cuvinte. I-am achitat cei 30 lei, costul mâncării, pe care abia o pusesem pe-o măsea și am plecat. Nu știu dacă m-a cunoscut cineva acolo, dar simțeam că mă podidiseră lacrimile. Pentru prima dată în viață am simțit o umilire ca aceea, pentru prima dată m-am simțit cerșetor de pâine în propria mea țară!”

*

            Folclor din Mehedinți(LXXXI). Continuăm să prezentăm bocetul și ritualul înmormântării din nordul județului Mehedinți. În curtea bisericii, corul de bocitoare cântă:


,,Bucură-te, mănăstire,

Că frumos cucon îți vine!

Și nu vine cum se vine,

Îi tot legat și ferecat,

Tot pe scândură de brad.

Nu vine să vecuiască,

C-o plecat să putrezească!”

          Pe drumul de la cimitir se cântă(Inform. Ana I. Bârcea și Bărbuț P. Elena):


,,Bucură-te, cimitir,

Că-ți mai vine-un trandafir!

Că nu vine să-nflorească

Și vine să putrezească!

Roagă-mi-te roagă,

Iar de Duhul Sfânt

Să-ți dea cheia de argint,

Ca să descui la pământ.

La pământ când descuiași,

Ce văzuși, te-ntunecași.

Văzuși oameni spovediți,

Ca lumina-ntre doi sfinți;

Văzuși alți nespovediți,

Că-s bușteni negri, pârliți!”

          La cimitir se cântă ,,al țărânii”, în timp ce se fixează capacul coșciugului:


,,Pământe, pământe,

De-acum-nainte

Tu-i vei fi părinte!

Lucrați, lucrători, lucrați,

Pământul să mi-l călcați!

Să nu-l călcați așa greu,

Că-l călcați pe pieptul meu!

Lucrați, lucrători, lucrați

Și fereastră să-mi lăsați!

Să lăsați la drumul mare,

Ca să văd pe fiecare;

Și să văd nevasta mea,

Cum mă mai jelește ea!

Lucrați, lucrători, lucrați

Și fereastră să-mi lăsați,

Ca să ies la sărbători,

Să iau miroase de flori;

Să poată să-mi vină

Miros de tămâie,

Că de-acela-mi place mie!

          La Săliștea Izvernei, desfrățirea se face la mormânt, în cazul în care mortul a fost geamăn, zilatec sau lunatic cu cineva din cei prezenți la înmormântare. Fratele în viață intră în groapă, lângă sicriu, și cineva de pe marginea gropii îi întinde bățul sau nuiaua care a folosit drept măsură pentru facerea gropii. Acesta se prinde de celălalt capăt și iese afară, zicând celui ce l-a ajutat să iese: ,,- De azi înainte tu  să-mi fii frate!” Măsura este aruncată în mormânt și apoi se aruncă pământ peste coșciug. Bocitoarele cântă:


,,Vântul mare-a aburat,

Grei nouri s-or ridicat.

Și nu-s nourei de ploaie,

Ci e țărâna ușoară,

Că de sapă e săpată,

De lopată aruncată.

Lucrați, lucrători, lucrați,

Casa să mi-o astrucați!”

(Inform. Cocoteanu Sevastița).


          Când groapa  s-a umplut pe jumătate, se așează la capul mortului, în partea de apus a gropii, crucea și steagul. Se cântă ,,ale suliței”:


,,ʹNaltă sulicioară,

Apleacă-ți vârvările,

Să mă iau cu mâinile,

Să mă sui în vârful tău,

Să mă uit în satul meu.

Să văd pe ai mei de-acasă,

Când se-adună toți la masă!

Și să văd pe frații mei,

Cu ce foc mă jelesc ei!

Să văd surorile mele,

Cu ce foc mă jelesc ele!

Să văd pe părinții mei,

Cu ce jale mă plâng ei!

Nu mai suntem într-o casă,

Ca să stăm cu toți la masă,

Că de-acum am altă casă!”

           Cei ce au participat la înmormântare aruncă țărână pe mormânt, vrând să arate prin aceasta că ,,au rupt legăturile cu mortul”, pentru ca acesta ,,să nu se facă moroi”.

*

           Mârlănița și mârlanul. În săptămâna 21-27 februarie, Severinul a fost gazda unor manifestări culturale de excepție. După îndelungi strădanii, Domnul Primar Constantin Gherghe a reușit să redea Palatului Cultural ,,Theodor Costescu” splendoarea lui adevărată, ca templu al culturii și artei. În fiecare zi au fost manifestări care mai de care mai de prestigiu. Duminică a avut loc inaugurarea palatului, dezvelirea bustului ,,Th. Costescu”, inaugurarea cetății medievale din vecinătatea palatului, ediția a VII-a a Galei Premiilor de Excelență, expoziția Popa Popaʹs, recitalul actorului Virgil Ogășanu, concertul de gală al Orchestrei Filarmonicii ,,Oltenia” din Craiova. Luni au fost lansări de cărți, vernisajul unei expoziții de pictură, spectacolul ,,Don Giovanni”, susținut de Opera Română din Craiova. Marți ,,tânărul” actor Radu Beligan, la cei 97 de ani ai săi, a jucat în piesa ,,Egoistul”.  Miercuri a fost spectacolul de gală al Ansamblului Folcloric ,,Doina Gorjului” din Tg. Jiu, cu protagoniști de talia lui Petrică Mâțu-Stoian, Constantin Enceanu și alții. Joi a conferențiat actorul Dan Puric pe tema ,,Identitatea românească”. Ziua de Vineri a fost dedicată copiilor, care au putut vedea piesa ,,Vrăjitorul din Oz” jucată de Teatrul pentru copii ,,Colibri” din Craiova. Sâmbătă a fost încununarea acestei săptămâni-maraton, prin concertul susținut de inegalabilul Gheorghe Zamfir și formația sa.

            În toate acestea seri, sau cel puțin în cele în care am participat și eu, sala și balconul, cu cele peste 800 locuri, au fost arhipline. Cu îngăduința organizatorilor, au mai stat câte unii și în picioare pe margini. În fiecare seară au rămas la ușă zeci și zeci de oameni, care ar fi dorit să vadă spectacolele respective, dar capacitatea sălii nu a mai permis. Au venit și mulți sârbi la aceste spectacole. În serile în care am participat și eu, cu o mică excepție, publicul s-a comportat excelent, dovedind cu prisosință că este apt ca să perceapă fiorul artei adevărate.

           În 2 iun. 1995, publicam în ,,Datina” articolul Incultura la spectacol, în care criticam comportamentul unor indivizi, care participau la un concert de muzică populară și se manifestau zgomotos, prin tropăituri și prin fluierături. Între timp, lucrurile au mai evoluat, dar Incultura tot a fost prezentă. Fiica ei, Tropăitura, n-a mai venit anul acesta. Probabil a murit sau a plecat în străinătate, dar a venit Fluierătura cu doi frați gemeni: Mârlanul și Mârlănița. Aceștia și-au dovedit aptitudinile sâmbătă seară, la concertul lui Gheorghe Zamfir. Eram la balcon. Acolo găsisem un loc pe un scaun împrumutat de o supraveghetoare de sală. În mai multe rânduri, când majoritatea am aplaudat pe marele artist, Fluierătura și-a manifestat admirația… fluierând strident, ca un vardist în panică. În apropierea mea, însă, ședeau, pe scaune, Mârlănița și Mârlanul. În timp ce Gheorghe Zamfir își dădea sufletul pe scenă, ca să ne înfioare și pe noi de măreția folclorului românesc, Mârlănița a vizionat, pe telefon, de mai multe ori, un filmuleț ,,Mickey-Mouse”. Asta în timp ce zeci de oameni așteptau la ușă, poate-poate, s-o mai elibera vreun loc, ca să poată intra și ei! Mârlanul era de vreo 25-27 ani. Era însoțit de o tinerică. Aceasta a stat nemișcată pe scaun și n-a deschis gura. În schimb, în tot timpul spectacolului, Mârlanul a vorbit  pentru tinerică, cu o voce care se făcea auzită 2-3 metri în jur. Am reținut din ,,judecățile lui de valoare”: ,,Domʹle, omul ăsta(adică Gheorghe Zamfir-n.n.) e bolnav, e în pragul nebuniei. Uită-te la el cum se bâțâie! La asta am venit eu, să-l văd dând din fund, aplecându-se, strâmbându-se, schelălăind? Muzica e cu totul altceva! E o treabă serioasă, nu e circ, așa cum face individul ăsta! Nu neg faptul că are o oarecare amiciție cu naiul, dar face repetiție la același instrument, cu aceleași melodii, de peste cincizeci de ani, timp în care și un prost ar fi învățat, după ureche…!”

               O oarecare amiciție cu buna-cuviință m-a reținut să nu aplic câteva perechi de ștampile pe obrăjorii aceia de ,,critic muzical” de ocazie ai Mârlanului! Oricum, e mult până departe!

*

              Ajutoare și donații.  În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Mariana Dumitrescu din Vero Beach(SUA): 109 lei; Domnii Pera Valeriu  și Pera Alexandru din Tr. Severin, fii ai satului Malovăț: câte 50 lei;

              Domnul Ivașcu Vasile din Bârda a mai achitat 200 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 205 lei; Doamna Motreanu Elena din Bârda a mai achitat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 70 lei; Domnul Borcilă Ștefan din Malovăț a achitat 50 lei pentru contribuția de cult.

             Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

            În cursul lunii februarie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe astfel: 2 Febr.(Bârda): 70 pâini; 7 Febr.(Malovăț): 250 pâini; 14 Febr.(Bârda): 130 pâini; 21 Febr.(Malovăț): 220 pâini; 28 Febr.(Bârda): 120 pâini. Așadar, în luna februarie au fost donate 790 pâini. Copiilor  li s-au dăruit și ciocolată.

*

          Plăți. În această perioadă, am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 450 lei trei instinctoare; 450 lei tipografiei pentru pomelnice; 372 lei poștei pentru colete; 325 lei hârtie de scris; 71 lei curentul electric; 3.300 lei tipografiei pentru vol. I din Dicționarul proverbelor religioase românești; 427 lei pâinea donată în ianuarie; 553 lei pâinea donată în februarie; 543 lei protoieriei pentru tămâie și icoane; 629 lei impozit și altele mai mici.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală”- 319, în  ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2016, 23 febr, ediție și on-line; în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2016, 25 febr., ediție on-line(http://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia-Mare(MM), 2016, 3 mart., ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com ); O lucrare de excepție: Dicționarul proverbelor religioase românești, în ,,Națiunea”, București, 2016, 2 mart., ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Măciuca ciobănească, în ,,Omniscop”, Craiova, 2016 mart. 3, ediție on-line (http://www.omniscop.ro); Ciudățenii omenești, în ,,Apollon”, Urziceni, 2016, nr. 3(mart.), p. 33, ediție și on-line(www.revistaapollon.ro) ;

*

             Înmormântări. În ziua de 2 martie am oficiat slujba înmormântării pentru Curea Ioana (75 ani). Dumnezeu s-o ierte!

*

            Program. În cursul lunii Martie avem următorul program de slujbe: 1 Mart.(sfințirea apei și a semințelor la Bârda și Malovăț); 5 Mart.(Bârda-Malovăț);  6 Mart.(Malovăț); 12 Mart.(Bârda-Malovăț); 13 Mart. (Bârda); 14 Mart.(slujbă seara la Malovăț); 15 Mart.(slujbă seara la Bârda); 16 Mart.(slujbă seara la Malovăț); 17 Mart.(spovedit și împărtășit, la biserică și în sat, dimineața, la Bârda; slujbă seara la Bârda); 18 Mart.(spovedit și împărtășit la biserică și în sat, dimineața, în Malovăț; slujbă seara la Malovăț); 19 Mart.(Bârda – Malovăț); 26 Mart.(Bârda-Malovăț); 20 Mart.(Malovăț); 25 Mart.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 27 Mart. (Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.     Sănătate, pace și bucurie să vă dea Dumnezeu!

                Pr. Al. Stănciulescu-Bârda