Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Cristian Petru BĂLAN: TROIENE DE SPERANŢĂ (POEME)

Cristian Petru BĂLAN: TROIENE DE SPERANŢĂ (POEME)

ÎNFRUNTĂ-MĂ…

Înfruntă-mă cu trupul robit de puritate,
Pietros, fragil şi aprig, râvnit de-al meu păcat,
Căci sunt o spiţă-a roţii din carul încărcat
Din care curg rubine în fulgere-mbrăcate.
Provoacă-mă cu-n zâmbet, aruncă-mă-ntr-un pat
Unde să plâng cu tine c-am săvârşit păcate
Şi-apoi să pleci în lume cu buze ruinate
Şi să revii cu gândul de-un dulce răzbunat…
Cu şoapte şi cu ţipăt de pasăre pierind,
Renaşte-mi înstelarea furtunilor din sânge,
Îneacă-mă în lacrimi când stelele se-aprind,
Zideşte-mă în tine, la pieptul tău mă frânge
Sau leagă-mă-n fuioru-ţi de plete vălurind
Şi-atuncea chipul nostru pe cer se va răsfrânge.

PRIVIREA TA DE ÎNGER…

Privirea ta de înger e marea mea durere,
Crepusculul de flăcări şi zarea tremurând,
Şi roua de pe lujer, şi liniştea ce-mi piere
Un freamăt sunt, un cântec ce-mi intră-n piept, pe rând…
Simţirea mea e-un viscol, voinţa mea se-nclină;
Fără să vrei, din mine începi să mă alungi,
Dar mă întorc la maluri în vechea mea tulpină,
Şi-n noi nuntirea albă aprinde raze lungi.
Acum, supus iubirii, mă dărui fără teamă,
Statornic ca un munte cu miez aurifer,
Te-aştept în mari altare de nori, care te cheamă
Să-mi juri că-mi eşti stăpână pe robu-ţi auster…

ACOLO…

Va fi iubire lungă cu valuri de furtună,
Va fi o auroră pe cerul de dureri,
Va fi un roi de doruri ce doar prin foc se-adună,
Vor fi cetăţi de stele crescând de nicăieri…
Vor fi amurguri roze răsfrânte-n mări de vise,
Vor fi cascade-n valuri de flori cu-adânc parfum,
Vor fi poteci de aur cu porţi spre nori deschise,
Vor fi coruri de îngeri solfegiind molcum.
Va fi un vis de glorii unde primeşti Cununa,
Deoarece acolo vom fi pe veci eroi…
E locul unde Clipa înseamnă Totdeauna
Şi-acolo vrem s-ajungem… Dar numai amândoi !…

CHEMAREA REPETATĂ ÎN ZADAR…

Eu răsfoiesc ”Istoria poporului român”:
Când o deschid, ţâşneşte-un roşu râu de sânge,
Ies tunete şi flăcări pe unde calc, stăpân,
Din veacuri până azi, aud cum Ţara plânge…
Văd şoimi şi vulturi sfâşiind năpârci,
Din vârfuri carpatine, ei au ţâşnit puhoaie;
Când noi am vrut, pieiră gepizi, avari şi turci,
Căci Dumnezeu ne-a fost Strategul din războaie !
Demult ştiam că suntem viteji şi neschimbaţi,
Doresc să fim şi azi precum odinioară;
De-aceea strig: Străinii ne vor iar divizaţi,
Deşteaptă-te, române, căci Ţara plânge iară !

URMEAZĂ-MĂ, SUNT LAŢUL…

Urmează-mă, sunt laţul de foc care te-ncinge
Cu scânteieri de rouă din policrome flori!
De ce nu-i simţi dogoarea născută din candori?
Chiar dacă sunt departe, căldura mea te-atinge…
Nu simţi că sunt cu tine prezent prin dulci fiori
Care-ţi mângâie trupul, dar asta te convinge?
Căci visul tău e-n stele sau risipit prin nori
Iar eu te-ajut cu grabă himerele-aţi respinge…
Urmează-mă! Tu nu vezi că-mi umpli universul?
Că numai al tău nume e-n fiecare vers?
Că roi de filomele-mi repetă dulce versul?
Tu-mi eşti, de la o vreme, baladă şi eres…
Priveşte-mă din fugă sau încetează-ţi mersul,
Căci tu-mi decizi de-i viaţă, suire sau regres !

TROIENE DE SPERANŢE…
(sonet)

Troiene de speranţe ne-au inundat simţirea,
Păcatele-s în clocot şi-n inimi se-ntronară –
Viforniţe de flăcări cu strălucire-amară
Fiinţei noastre pure îi drămuiesc iubirea.

La marginile clipei, pe-un ram de frumuseţe,
Pe rugurile jertfei presar umil speranţe,
Le-adun de nicăierea, le-nfăşur în prestanţe
Răsbinecuvântând iubirea cea plină de nobleţe.

Priveşte cum pulsează lumina-n roi de stele,
Cum boabele de rouă devin de-odată sori!
Cum galaxii de nuferi se-aprind înspre amurg,

Cum pufii păpădiei devin în vânt splendori
Şi-atunci vieţile noastre una spre alta curg
Deszăpeziţi de arderi, plutim pe munţi de nori!
—————————————–
Cristian Petru BĂLAN
Glen Ellyn, Illinois, SUA
21 martie 2016