Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » MAGIC » MARINA GLODICI: Legenda ghiocelului

MARINA GLODICI: Legenda ghiocelului

    După o iarnă lungă, plină de frig şi zăpadă, natura răsufla uşurată mângâiată de razele soarelui de primăvară. Grădina fremăta de viaţă, plină de armonie, florile zâmbeau oacheşe tuturor, mângâind cu miresmele lor îmbietoare.

     Trandafirii stăteau falnici şi plini de candoare, impresionând de la primii paşi privitorii. Ei întrebară florile care a fost calea pe care au străbătut-o şi unde au poposit o iarnă întreagă şi mai ales cu ce primejdii s-au confruntat în drumul lor spre suprafaţa pământului? Florile priveau nedumerite de aceste întrebări, ştiind că fiecare are povestea ei, una mai interesantă decât alta. Dar întrebarea care plana de-asupra întregii grădini era : care a fost prima floare ce a răsărit?

– Nu vreau să mă laud, dar eu am adus un parfum delicat şi am o haină de gală, – spuse trandafirul.

      – Chiar dacă e aşa, tot nu ai fost tu eroul care a înfrânt frigul de afară! – răspunse iritată zambila.

      – Ei, staţi puţin! – spuse laleaua. Nu vedeţi frumosul meu veşmânt înmiresmat? Şi totuşi nu am curajul să spun că sunt o eroină.

   Stând deoparte, narcisele dădeau din cap şi priveau gânditoare în jurul lor,

de parcă aşteptau să vină de undeva  un răspuns.

  Deodată se auzi o şoaptă suavă ce aducea un clinchet animat de o orchestră cerească. “Eu am fost un Făt Frumos, care călătorea de departe, de departe… de undeva din mări şi ţări nemaiauzite de nimeni. Mă luptam cu întunericul, cu frigul, cu fluviile ce se revărsau în calea mea, cu dragonii deznădejdilor şi cu mlaştinile neiubirii, căutând palatul Ilenei Cosânzene. După ce am ajuns, am trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.  Dar zâna Primăverii, ne-a promis că vom trăi veşnic, şi ne-a transformat în ghiocei. De atunci, de fiecare dată, când natura e searbădă, când nu mai are speranţă, eu şi soţia mea, având cu noi armătura iubirii, luptăm mereu împotriva gheţarilor, a frigului şi răsărim primii în grădini, dar şi în vârfurile munţilor, pe dealuri şi livezile românilor, dar şi ale altor popoare, pentru a le da speranţă. Dacă eşti curat la suflet şi sensibil, forţa interioară a iubirii este mai puternică decât orice piedică împotriva vieţii. Dragile mele,  toate florile sunt eroine, deoarece toate aducem speranţe şi încântăm oamenii, trezindu-le bucuria vieţii!”, îşi sfârşi povestea, ghiocelul retras într-un colţişor având căpşorul plecat, deoarce era modest din fire.

         Câteva momente  se lăsă o tăcere, iar vântul începu a mângâia florile pe creştet, cu pălmile lui pline de raze de soare, punându-le câte o coroniţă de premiant. Când ajunse la ghiocel, acesta îi puse pe căpşorul suav şi aplecat o coroniţă de învingător.

Marina Glodici

Cluj Napoca,