Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală, Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XV(2016), nr. 321(1 – 15 Martie)

Scrisoare pastorală, Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XV(2016), nr. 321(1 – 15 Martie)

Dragii mei enoriași!

              Sexul îngerilor. Părintele istoriei, renumitul Herodot, spunea că istoria este învățătoarea vieții (,,Historia magistra vitae”). Se referea la învățăturile pe care le poate extrage individul, dar și poporul, din faptele trecute ale înaintașilor. Românii au un proverb, care vine să completeze această zicere: ,,Cel deștept învață din pățaniile altuia, prostul nici dintr-ale lui!” Astăzi mi se pare mai actuală ca oricând pățania bizantinilor.  Mare lucru ar fi, dacă vreunul dintre mai-marii Europei, care are și putere de decizie, ar lua aminte la această întâmplare plină de semnificații.

               Era la 29 mai 1453. Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin, era înconjurată și pe mare și pe uscat de către turci, de musulmani. Luptele erau pe viață și pe moarte. Apele Bosforului erau roșii de sângele soldaților morți din ambele tabere. Bizantinii luptau cu disperare pe zidurile cetății. Tunurile inamice spărgeau bucată cu bucată din împrejmuirile cetății, făcând loc puhoiului să pătrundă înăuntru. Împăratul însuși era în iureșul luptei, trăindu-și ultimele clipe ale vieții. În vremea aceasta, boierii, politicienii, filozofii și oamenii de știință, alături de capi ai Bisericii, siguri de victoria armatei imperiale, se certau undeva într-un salon al unui palat pe tema… sexului îngerilor. Nu puteau să ajungă la un consens în ceea ce privește îngerii: sunt de parte bărbătească, femeiască sau și una și alta?! Se formaseră grupuri, bisericuțe, și fiecare își susținea cu încăpățânare punctul de vedere. Nici n-au observat până au intrat turcii peste ei și i-am măcelărit!

             În vremea noastră aflăm îngroziți de noi și noi atacuri teroriste în Europa, săvârșite de extremiști musulmani. Sute de oameni nevinovați sunt sfârtecați de bombe, alte sute rămân mutilați pentru toată viața, milioane de oameni tremură de teamă. Nicăieri nu mai ești în siguranță, fie că ești într-un mijloc de transport, într-o stație, într-un magazin, o sală de spectacol, pe stradă. În orice moment omul de lângă tine poate apăsa pe un buton sau atinge niște sârme și totul se transformă într-un adevărat iad. Statele occidentale și-au pus armata, poliția, instituțiile specializate în alertă de grad maxim. Pe străzi vezi soldați înarmați până în dinți, cu arma pregătită de tragere. Musulmanii au sechestrat cartiere întregi din marile orașe apusene, în care n-au voie să intre nici măcar mașinile salvării, ale poliției sau ale pompierilor. Adevărat stat în stat. Fluxul de imigranți crește de la o zi la alta, iar numărul musulmanilor din Europa a depășit cifra de 60 milioane. Mulți dintre ei au intrat clandestin în spațiul european, nu au acte, nu sunt identificați, se pierd în mulțime.  Europenii renunță pas cu pas la valorile lor, pentru ca să ,,nu-i jicnească”, să ,,nu-i supere” pe musulmani. Nu mai vorbesc de Sărbătorile Crăciunului sau ale Paștelui, ci de ,,Sărbători de sezon”. Nu mai fac pom de Crăciun în orașe, așa cum s-a făcut de sute de ani, ca să nu se simtă noii veniți lezați, fiindcă ei nu au așa ceva. O jumătate de miliard de europeni au ajuns să nu se mai simtă în siguranță nici în orașele din inima Europei, în timp ce mesagerii morții se plimbă ca vodă prin lobodă prin Europa. Ne lăudam că deținem tehnică suprasofisticată de urmărire, de ascultare, că serviciile noastre de securitate sunt pregătite să prevină orice act terorist și de fiecare dată când se produce câte unul, vedem că aceste instituții sunt depășite de evenimente. Lucrurile parcă sunt scăpate de sub control și mai-marii europeni discută liniștiți despre…. sexul îngerilor!

             Pe fondul unor asemenea situații tensionate, ușor se pot ivi forțe extremiste și lideri de genul lui Hitler, care să transforme continentul nostru într-o baie de sânge și să instaureze regimuri dictatoriale, așa cum au fost altele de tristă aducere aminte.

         Europa încă mai are destule resurse ca să pună lucrurile la punct, ca să facă ordine și să instaureze disciplina pentru toți locuitorii ei. Alături de pericolul terorismului sunt alte probleme la fel de grele, precum încălzirea climei, poluarea atmosferei, a solului și apelor, distrugerea stratului de ozon, extinderea bolilor incurabile, șomajul, sărăcia, războiul, drogurile, traficul de persoane și de arme, energia și multe altele. Fiecare în parte și toate laolaltă sunt, fără îndoială, mult mai importante decât… sexul îngerilor! Păi, nu?

*

Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, mai spicuim un fragment:

          ,,GÂLCEAVA DE CUVINTE. Mult necaz s-a întâmplat între oameni de pe urma neînţelegerii în cuvinte. Nu toţi înţeleg prin acelaşi cuvânt, acelaşi lucru. Cât despre gânduri, neînţelegerea e şi mai mare. Urechea auzitorilor parcă ar fi o adevărată răsucitoare a cuvintelor, iar mintea, vârtelniţă a ideilor. S-a întâmplat că lucruri clare ca lumina zilei să fie înţelese de oameni cu totul pe dos. Istoria ne stă mărturie: Cel care a avut mai mult de suferit de pe urma oamenilor, răstălmăcitori şi suciţi de minte, a fost Dumnezeu însuşi. Orice s-ar spune, El ştia să vorbească limpede; unii, însă, destul de mulţi, au înţeles că le vorbeşte un ieşit din minte, un îndrăcit, un hulitor de Dumnezeu. De aceea L-au şi osândit la moarte. Primejdia, care nu s-a isprăvit, are şi o formă întoarsă. Mulţi, în zilele noastre, zic că cinstesc pe Dumnezeu hulindu-I crucea, sfinţii, Biserica, Tainele, şi, întrucât S-a făcut şi om adevărat, şi pe Sfânta Sa Maică. Aceştia fac acelaşi lucru, adică Îl osândesc la moarte.

               La gâlceava se încaieră şi următoarele perechi de termeni: sufletul cu trupul, raţiunea cu instinctul, ştiinţa cu credinţa, sau, mai bine-zis, neştiinţa cu credinţa. Iar cu Dumnezeu se gâlcevesc făpturile Sale: îngerul căzut şi omul decăzut. La rândul său, omul decăzut, câtă vreme stăruie în decăderea sa, înseamnă că nu vrea să priceapă deosebirea între virtute şi păcat, ci, după mintea lui, totul e natură şi nimic mai mult. Ce nu vede, nu există. Dumnezeu, nemurire, înviere, judecată, diavol şi iad, – astea-s vorbe de ameţire a minţii, bune pentru proşti. (Deşi, nu ştiu cum s-ar părea la minte omul care, nărăvit să judece aşa, ar sta împotrivă, zicând de pildă despre piramidele Egiptului că nu există, fiindcă nu le-a văzut el!). Da, el e măsura lumii; nu ştiam. Oare, cine-1 ţine din umbră, că cele pământeşti le crede, – de vreme ce nu s-a răsculat nimeni împotriva piramidelor Egiptului -,  pe când cele cereşti şi veşnice nu vrea să le primească. Dar felul ăsta de oameni, nu cred nici ce văd; vederea lor nu plăteşte nimic. Mai mult s-ar folosi să fie orbi, decât să ştie şi să se ţină că văd. Din nefericire, asta e tragedia în care se cufundă mulţime de oameni, dar mai cu deosebire oamenii mărginaşi în ştiinţă şi crescuţi unilateral în cunoştinţe. Nu e bine aşa, ci precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti, tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din cât mai multe domenii, precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. Multă ştiinţă apropie pe om de Dumnezeu, puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar omul atâta preţuieşte, câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, însă trebuie şi el să şi-o câştige. Dar dacă nu vrea, Dumnezeu nu are nici o vină.

               Ştiinţa, filosofia, medicina şi celelalte discipline ale preocupărilor omeneşti, chiar şi dreptul, care pune crucea pe masa de judecată, toate la un loc nu pot să dovedească, nici că există Dumnezeu, nici că nu există. Toate aceste discipline ale ştiinţei sunt însă folositoare, când îşi cunosc marginile şi când nu trec într-o altă zonă a existenţei, unde nu au competenţă şi nici mijloace de cercetare. În ştiinţă e savantul, care sondează necunoscutul prin teorii şi le verifică pe urmă, dacă aduc lumină şi corespund realităţii sau ba. Savantul se ajută de teorie, teoremă, noţiuni, experienţe, concluzii, care formează o bază pentru noi cercetări. Adevărul lucrurilor, însă, e mult mai mult decât atâta; depăşeşte măsurile omului. Revelaţia n-are a ţine pas cu vremea; nu e cazul adaptării Bisericii la spiritul timpului întrucât toate ştiinţele trebuie să ajungă la ce a revelat Dumnezeu. În credinţă, în religie este sfântul, care are alte mijloace de aflare a adevărului. Lui i se revelează, i se descopere o lume mai mare, temelia lumii acesteia. în cunoştinţa lui nu are teorii, nici aparate, ci e angajată viaţa lui. Sfântul nu cercetează. Viaţa lui curată e mijlocul de cunoaştere a unei realităţi, pe care cercetătorul savant n-o poate prinde niciodată. Ştiinţa nu angajează viaţa, de aceea nici n-o poate pricepe şi nici n-o poate crea. Sfinţenia, însă, tocmai viaţa o angajează. Iar sfântul desăvârşit, care şi-a angajat viaţa şi a arătat că o poate şi crea, înviind morţi şi făcând ochi unde nu erau, e singur Iisus. De ce, oare, nu-L recunoaşte medicina? Ba nici măcar nu-L pomeneşte. Poate fiindcă Iisus e de-o mărime uluitoare, care ar pricinui spaimă migălelii omeneşti. De aceea, în interesul cunoaşterii vieţii şi sub unghiul vremelniciei şi sub al veşniciei – lucru care depăşeşte puterea şi cunoştinţa omenească, a venit la noi Dumnezeu însuşi şi ne-a spus cele de dincolo de ştiinţă, de filosofie şi de medicină, oricât s-ar desăvârşi acestea.

               Credinţa are revelaţia cu care omul credinţei nu se tocmeşte. Dumnezeu ne însoţeşte mereu şi, pe măsură ce-L cunoaştem, viaţa noastră biologică şi psihologică se străbate tot mai tare de adevăr şi de lumina cunoştinţei. Asta e ceea ce posedă credinciosul printr-o cale mult prescurtată, cunoştinţa pe care savantul n-o poate prinde prin ştiinţă, ci numai dacă şi-a împins ştiinţa până la toate marginile şi i-a recunoscut neputinţa. Dumnezeu se revelează smereniei.

                Deci, dacă e să înţelegem şi să folosim ceva, să încetăm gâlceava. Drept aceea, încerc o lămurire armonioasă a unei porunci a lui Dumnezeu, porunca a şaptea – o problemă de biologie – cu cele câteva cunoştinţe ce mi s-au întâmplat la îndemână. Porunca aceasta e o măsură preventivă a lui Dumnezeu, prin care vom dovedi că urmăreşte stăvilirea degenerării, a stricăciunii şi a toată jalea făpturii omeneşti.”

*

          File de jurnal – 30 nov. 1981(Continuare): ,,M-am dus la gară și am stat la sala de așteptare până dimineața.  Pe la ora cinci, sala era arhiplină. A venit un bătrân cu un săcui agățat în vârful toiagului. Și-a lăsat tacticos ,,bagajul” pe-o masă și s-a îndreptat spre o bancă, unde erau doi domni mai bine îmbrăcați. Vorbea tare și, fără să vreau, am auzit discuția. ,, – Domnilor, vă rog ajutați-mă și pe mine! Sunt de la Prunișori și am 93 de ani. De aseară stau la ușa brutăriei, ca să iau 6-7 pâini, să mănânc și eu cu baba o săptămână. Nu mi-a dat. Abia mi-a dat două pâini. Ce mă fac eu? Cu ce mă duc acasă? Pe-ale două pâini le mănânc până mâine. Mai am eu alți 16  lei să dau poimâine la autobuz, ca să vin să iau alte două pâini?  Nu am decât o pensie de 150 lei de la colectiv. Le-am dat pământul, boii și acareturile. Adică, mi le-au luat ei. Eu am muncit 75 de ani pământul din greu și am luptat și în război, să-l apăr. Eu văd că acum sunt bătrân și mi-e aproape ceasul, dar nu vreau să mor de foame.  Învățați-mă unde să mă duc, cine poate să-mi aprobe, ca să cumpăr și eu 6-7 pâini?” ,,- Du-te la consiliul popular sau la partid, moșule!” a zis unul dintre cei doi  domni. ,, – Du-te, du-te, că-ți dau ăia!” a completat și celălalt. ,, – Și…, credeți c-o să-mi dea?” ,,- Da, du-te acolo, că noi n-avem ce să-ți facem!” ,,- Mă duc atunci acolo! Mi-or da ei!”

           Și bătrânul și-a luat bastonul și săcuiul în mână și a ieșit, gârbovit și înconvoiat, hotărât să se ducă la consiliu sau la partid, ca să-i dea domnii de acolo pâine. Avea în el ceva din trăsăturile tatălui lui Dinu Păturică, după ce-și blestemase fiul”(Vezi Nicolae Filimon, Ciocoii vechi și noi).

*

            Folclor din Mehedinți(LXXXII). Continuăm să prezentăm bocetul și ritualul înmormântării din nordul județului Mehedinți.

             Urmează la casa îndoliată pomana. Cu acest prilej, toți participanții la înmormântare iau masa. Se face un toiag din ramură de alun, la capătul căruia se leagă un caier de lână, o batistă, mere, bani și bomboane. Rudelor și prietenilor apropiați ai mortului li se dă doliu: femeilor o basma neagră, bărbaților o fâșie de pânză neagră, pe care trebuie s-o poarte la mână șase săptămâni, dacă mortul a fost bătrân, sau un an, dacă mortul a fost tânăr.

             Socotind că sufletul celui mort va mai veni încă multă vreme acasă, se pune după ușă sau în fereastră, în camera unde a stat el, o pânză, pe care se așează un pahar cu apă și două-trei bucăți de zahăr. Acestea se țin șase săptămâni, schimbându-se zilnic apa din pahar(Inform. Ana I. Bârcea). Este plătit un copil sau o fată, care ,,să-i aducă apele mortului”. Acesta e dator să aducă la trei case din sat câte un urcior de apă timp de patruzeci de zile(Inform. Maria Veta Buncea și Ana Vetii Manii din Bratilov și Maria Buzatu din Mărășești). La Săliștea Izvernei este obiceiul ca a treia zi după înmormântare să se arunce lături pe mormânt(Inform. Cocoteanu Sevastița).

            Un moment important legat de ritualul înmormântării este și cel al slobozirii. Acesta are loc a 40-a zi după înmormântare, adică atunci când copilul sau fata a terminat ,,de adus apele mortului”. În Mărășești (Inform. Ana I. Bârcea și Maria Buzatu) se merge la o apă curgătoare și se alege pe marginea acesteia o pajiște. Se pune pe nisipul de la marginea apei, chiar în apă dacă se poate,  o pânză, iar pe aceasta o ,,cotovaie uscată(coajă fără miez) de dovleac”, în care sunt fixate două lumânări aprinse, încrucișate. Copilul care a adus apele șade pe mal cu o ramură de alun în mână și cu un cuțit. Femeia care face slobozirea ia apă cu o cană de lut din pârâu și o toarnă lângă troaca de dovleac. În același timp, pentru fiecare cană turnată, copilul crestează cu cuțitul ramura de alun(,,ca pe răboj”).  Aceasta se repetă, până când este turnată a 44-a cană cu apă. Atunci se dă drumul la ,,cotovaia”(troaca) de dovleac pe apă, cu lumânările aprinse. Pe marginea apei se așează colăcei cu lumânări aprinse, la distanță de 1-2 metri între ei, urmându-se drumul ,,cotovaiei”. În același timp, femeia tămâiază pe deasupra colăceilor. Când se oprește, troaca este luată și așezată pe ,,un măsai” de lână, pe care se găsește un colăcel. În Baia de Aramă(Inform. Maria Sorea și Badea Alexandrina) ,,slobozirea” este asemănătoare, numai că se face și un toiag, în care se pun mere sau ouă coapte și se dau de pomană 12 colăcei în jurul pânzei, care nu mai este pusă în apă, ci pe iarbă, la marginea apei(va urma).

*

          In memoriam – Arhim. Neonil. Am aflat cu multă tristețe, că a plecat dintre noi, la cei peste 90 de ani ai săi, Părintele Arhim. Neonil, starețul Mânăstirii Frăsinei(VL).

          L-am întâlnit de două ori în viață: în 1982 și în 1999. Aveam biserica în lucru. Amploarea și valoarea  consolidărilor, finisărilor, picturii, depășeau cu mult posibilitățile economice ale enoriașilor din Malovăț. Am făcut atunci apel la eparhii, mânăstiri, instituții de tot felul, persoane publice, pe unde am știut și pe unde n-am știut, dar am reușit să încropesc sumele necesare și să termin lucrările respective, fără ca enoriașii noștri să simtă povara. M-am adresat și Mânăstirii Frăsinei. De fiecare dată mi s-a returnat cererea, cu mențiunea că trebuie să aibă avizul ierarhului locului și să merg personal la mânăstire, cu chitanțierul. M-am conformat întocmai.

          Prima dată am avut emoții serioase. Auzisem multe despre Mânăstirea Frăsinei, dar n-o vizitasem niciodată. M-am dus. Se întunecase, când am străbătut satul Muiereasca, de care aparține, administrativ, mânăstirea. Am început să urc muntele. La o oarecare înălțime, drumul s-a bifurcat în stânga și am văzut nu prea departe o biserică înconjurată de ziduri mari și alte clădiri. Am fost convins că am ajuns. Am bătut la poartă, dar nimeni n-a ieșit. Totul era afundat în întuneric. Am intrat în mașină și m-am culcat. Pe la ora unu, noaptea, cineva m-a trezit. Era un călugăr. I-am spus cine sunt și unde merg. Mi-a explicat că aceea este mânăstirea ,,pentru femei”. Mânăstirea ,,pentru bărbați”, cea zidită de Sfântul Calinic, e mult mai sus, către vârful muntelui. Am pornit. Mașina urca cu greu pe un drum îngust, ușor șerpuit. De-o parte și de alta străjuiau codrii. Într-un târziu, am ajuns la poarta celei de-a doua mânăstiri, cea ,,a bărbaților”. Poarta era larg deschisă. Am intrat cu mașina, fiindcă mânăstirea era undeva departe de poartă. În apropierea mânăstirii erau zeci de mașini. Cred că erau din aproape toate județele, dacă iau în calcul numerele de înmatriculare.

              Era ora 2 noaptea și slujba era în toi. M-am dus și eu în biserică. Era lume ca în noaptea de Paști. Numai bărbați. Biserica mânăstirii, pictată de Nicolae Grigorescu, îți dădea impresia că nu mai ești pe pământ. Fondul picturii de un albastru deschis, îngerii și sfinții frumos conturați, o lumină caldă, ușoară, mă făceau să cred că sunt în văzduh, printre stele. Era o liniște desăvârșită. Doar preoții și cântăreții de la strană își rosteau cântările și rugăciunile lor,  cu glasuri dulci, liniștite, bine pliate pe muzica bizantină. Parcă erau niște suspine ale sufletului, izvorâte din adânc. Călugării erau mulți prin biserică, dar ca niște umbre: slabi, subțiri, lipiți de câte un stâlp, ori de ziduri, nemișcați, rostindu-și în tăcere rugăciunile. Alții ședeau îngenuncheați ore în șir în câte un colț al bisericii, fără să se miște, fără să se ridice.

             Când a răsărit soarele, s-a terminat și slujba. Parcă eram transformat sufletește. Era pentru prima dată, când simțeam spiritul Athosului pătrunzându-mi sufletul. A ieșit și Părintele Neonil din altar. Parcă era un mitropolit din vechime. Părul i se revărsa în plete albe pe umeri, barba albă îi ajungea până către capul pieptului. Era un om frumos la chip, luminos la față, cu ochi vioi, iscoditori, cu un zâmbet abia perceptibil, care te făcea să ai curaj și să-i spui cu încredere ce te doare, ce nevoie te aduce la el. Am așteptat la rând ca să vorbesc cu dânsul. I-am spus cine sunt, ce-mi trebuie. M-a dus la trapeză(sala de mese), a dat poruncă unui călugăr să-mi aducă niște ghiveci călugăresc, iar dânsul a plecat, nu înainte de a-mi spune să-l aștept acolo. S-a întors după o vreme și mi-a adus cinci mii lei. Era o sumă destul de mare la vremea aceea. În fața dumnealui am scos chitanță pentru bani. Mi-a mai dat apoi un pomelnic cu obștea mânăstirii, vii și morți, și mi-a spus autoritar: ,,Să-l pomenești toată viața! Spor la treabă și să faci biserică frumoasă!” M-am spovedit la un duhovnic al mânăstirii și am plecat.

             A doua oară lucrurile s-au derulat aproape la fel, numai că suma, la banii de atunci, a fost de cinci milioane lei.

              Așa proceda dânsul cu toți preoții care-i cereau ajutorul. Nu spunea nimănui că nu are, că nu poate, că nu vrea. Parcă împlinea ceea ce spusese Anton Pann cu mult înainte: ,,De la lume adunate și iarăși la lume date!”

            Dumnezeu să te ierte și să te odihnească Părinte Neonil!

*

            Iar tărăboi în Postul Mare! S-a încetățenit obiceiul în Tr. Severin, ca de 23 aprilie, când sărbătorim pe Sf. Gheorghe, patronul orașului, să dăm amploare evenimentului. Sub denumirea de Zilele Severinului, timp de aproape o săptămână, au loc serbări cu muzică de tot felul, jocuri, petreceri. Comercianții se întrec în a oferi, care mai de care, mâncăruri mai atrăgătoare, băuturi mai selecte. Au loc jocuri de artificii, târguri de obiecte de artizanat și multe altele.

         Totul e bine și frumos. Evenimentul denotă o societate liberă, care se manifestă în voie, care știe să și petreacă. Problema abia cum se ivește. Când Sfântul Gheorghe este după Paști, toate-s bune și frumoase, iar  ,,Zilele Severinului” se potrivesc de minune cu atmosfera de bucurie a momentului. Când Sfântul Gheorghe este înainte de Paști, atunci e tragedie! Uneori Sfântul Gheorghe cade chiar în Săptămâna Sfintelor Patimi. Halal creștini, botezați în numele Sfintei Treimi, care, în Vinerea Patimilor, mănâncă mici și friptură, beau și petrec, joacă și chiotesc! Sfântul Gheorghe se zvârcolește în mormânt!

          Lucrul acesta se petrecea înainte de revoluție cu sărbătoarea de la Prosec. Era fixată, nu întâmplător, în prima duminică din luna august, adică întotdeauna în Postul Sfintei Marii. După revoluție s-a mai repetat lucrul acesta un an sau doi, fiindcă-mi amintesc că am scris câteva articole în ,,Datina” la acea vreme și autoritățile de la Cireșu, care coordonau toate acele manifestări, fiind oameni de bună credință și cu frică de Dumnezeu, au înțeles situația și au mutat serbarea de la Peștera Topolniței(Prosec) după 15 august, adică totul a intrat în normalitate.

         Oare, în Severin, nu avem la cârma orașului și a județului creștini ortodocși, oameni cu frică de Dumnezeu și cu respect de oameni și de credința lor? Mă întreb și întreb! Ce se poate întâmpla, dacă ,,Zilele Severinului” se mută după Paști, în anii în care Sfântul Gheorghe cade înainte de Paști? S-ar supăra cineva? S-ar opri Dunărea? Chiar nu avem și noi demnitatea de a ne respecta credința și legea străbună? Chiar nu avem puterea de a evita un nou tărăboi în Postul Mare?

          Am discutat cu Prea Sfințitul Episcop Nicodim această problemă și a spus că în fiecare an a făcut demersurile necesare, dar nimeni nu s-a sinchisit și tărăboiul s-a repetat de  fiecare dată. A făcut adresă și anul acesta. Să vedem dacă cineva cu putere de decizie își asumă responsabilitatea de a face ordine în această privință, mai ales că este și an electoral.

           Să dea Dumnezeu, ca vocile tuturor celor ce gândesc și simt creștinește să nu fie ,,vox clamantis in deserto”(glasul celui ce strigă în pustie)!

           Suntem creștini, ne adresăm fraților creștini și nu ne este indiferent,  când valori ale vieții religioase sunt terfelite și călcate în picioare cu inconștiență.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală”-320   în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2016, 13 mart., ediție on-line (http:// armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2016, 17 mart., ediție și on-line (https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Europa!  Europa? în ,,Națiunea”, București, 2016, 14 mart., ediție on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Vreme și vremuri, în ,,Omniscop”, Craiova”, 2016, 15 mart., ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Mârlănița și mârlanul, în ,,Națiunea”, București, 2016, 17 mart., ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro);

           Am descoperit o recenzie, de care nu știam că a apărut:  Omagiu profesorului Nicolae V. Dură la 60 de ani(Constanța, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, 2006), în ,,Biserica Ortodoxă Română”, București, an. CXXIV(2006), nr. 4-6(apr. – iun.), pp. 474 – 477. De asemenea, ne-a fost semnalată povestirea Dumnezeu cu traista-n băț, publicată în volumul Rugăciuni și poezii pentru copii, editat de Episcopia Alexandriei și Teleormanului, f. a., pp.  189-190.

*

         Amărăciuni. ● O familie de departe a venit în una din zile la rude și m-a rugat să-i botez copilul. L-am botezat. La vreo două săptămâni, un preot din județ m-a sunat la telefon și m-a luat la întrebări. Aflase că am botezat acel prunc și, cercetând el cenepeurile de pe listele de la referendum, descoperise că părinții copilului botezat sunt din parohia sa. Deștept băiat! M-a somat să-i achit cei două milioane și jumătate lei  vechi, cât era taxa pentru un botez la dânsul în parohie. ,,Eu cu ce să-mi achit dările?! Unii s-au dus și au botezat la Motru, alții la Malovăț!” ,, – Părinte, i-am spus, mulțumește lui Dumnezeu, că astăzi merseră în alte parohii și botezară; mâine se vor duce la alte culte și vor boteza!” Cât despre bani, l-am asigurat că în două ore voi ajunge  la Severin și-i voi trimite prin poștă cei două milioane și jumătate, ceea ce am și făcut, dovadă chitanța de la poștă. Îi propun preotului respectiv o ,,afacere avantajoasă”. Îl rog să caute în parohia sa și dacă mai află familii sărace, care nu pot să boteze, ori să cunune din cauza taxelor, să-i trimită la Malovăț, unde taxa este zero lei, zero bani(negociabil). Eu mă angajez să-i trimit părintelui apoi, din salariul meu, banii corespunzători pentru taxele pe care le-ar fi primit, dacă ar fi oficiat dânsul slujbele respective. În felul acesta, toată lumea va fi mulțumită: preotul că și-a luat banii, oamenii că și-au rezolvat problema, iar subsemnatul că n-au rămas copii nebotezați, ori familii necununate. De! Fiecare cu plăcerea lui! Păi, nu?

  • Din când în când, asupra parohiei noastre se abat stoluri-stoluri de sectari, precum corbii hămesiți asupra stârvurilor. Vin să ne ,,creștineze”, să ni-L ,,descopere” pe Dumnezeu, fiindcă noi suntem niște sălbatici, niște barbari. Vin să ne dea cărți și reviste de-ale lor, ca să ne ,,lumineze”. Mă doare sufletul, când văd că unii dintre dvs. primiți cărțile, revistele și pliantele lor. Dintre aceștia, unii nu v-ați ostenit să veniți la biserică să vă luați cărțile ce vi le-am donat în fiecare an! Cât de ușor suntem gata să ne batjocorim credința noastră! Pentru o bere și o pungă de plastic suntem în stare să votăm pe orice neica-nimeni; pentru o ,,strachină de linte”(vorba unuia dus dincolo) ne vindem bogățiile țării pe nimic, bucuroși că tot felul de șnapani străini ne bagă în seamă; pentru niște hârtii ne vindem și sufletul și suntem gata să trecem la orice cult, numai să ne pice ceva! Musulmanii fac atentate, pentru că cineva a făcut un desen cu Mohamed al lor, noi Îl batjocorim pe Dumnezeu la tot pasul, fără teamă. Nu vă cer să-i bateți, să-i înjurați, ori să-i ocărâți! Pur și simplu, nu-i băgați în seamă. Răspundeți-le, dacă insistă, că Dvs. aveți credința Dvs., pe care nu v-o părăsiți, iar ei, dacă vreau, n-au decât să și-o aibă pe-a lor. Dacă  vedeți că nu renunță și stau pe capul Dvs., stropiți-i cu aghiasmă sau aprindeți tămâie și o să-i vedeți cum se duc, precum iepurele din fața vânătorului. Chiar de ați încerca Dvs. să le explicați că albul e alb și negrul e negru, ei tot vor încerca să vă convingă că albul e negru și negru e alb. Ei nu vă bat în poartă ca să se lase convinși, ci să vă convingă. Aveți destule treburi, nu pierdeți timpul cu astfel de vânzători de iluzii! Păziți-vă copiii de ei, păziți-vă și Dvs. Dacă medicul vă spune că aveți ficatul prăbușit, nu alergați la cârciumă  să beți votcă!

*

          Referendum. În trei zile am reușit să strângem în Parohia Malovăț 541 semnături pentru susținerea familiei și menționarea în Constituție a faptului că familia este formată ,,dintr-un bărbat și o femeie”. La nivel de comună, din cele șapte sate, s-au adunat 1007 semnături. Dacă Malovățul a fost prima parohie care a terminat această lucrare, am ajuns printre ultimele, care am depus documentele în formă definitivă. S-au ivit probleme legate de formă, de validare etc. Știți Dvs. cum este: ,,când e Ticu, nu e Tacu; când e Tacu, nu e Ticu; când e Ticu și cu Tacu…., nu e tuș la primărie!”

*

         Zâmbete.  ● ,,- Părinte, sunt maica…., de la mânăstirea…  Lucrez acum  la veșmintele dvs. Ia spuneți-mi, aveți burtă?” ,,- N-am, maică!” ,,- Cocoașă aveți?” ,,- Maică, eu sunt om sărac! N-am nici burtă, nici cocoașă!”

  • ,,- Părinte, mă uit la analizele astea! Dumneata parcă ai mâncat numai paie!” ,,- Doamnă doctor, am mai luat și câte o gură de fân din când în când!” ,, – Daʹ lucernă nu!?” ,, – Nuuu!”
  • ,, – Părinte, am citit în Biblie, că altădată oameni ca Adam, Noe, Avraam, Moise și alții au trăit șapte-opt sute de ani! De ce astăzi mai auzim doar foarte rar de câte cineva, că a ajuns la o sută de ani? De ce, părinte? De ce?” ,,- Păi, vezi dumneata…, între timp medicina a făcut progrese mari!”

*

         Spovediri. Împărtășiri. În zilele rânduite, au fost spovediți și împărtășiți, la biserică și acasă, 28+52=80 credincioși. Nu e mult, dar e, totuși, ceva. Mai mulți dintre ei au fost din Severin.

*

Botezuri. În ziua de 12 martie am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Becheanu Maria-Teodora, fiica Domnului Becheanu Marian și a Doamnei Becheanu Maria-Nicolița din Timișoara. Să le trăiască!

*

Anunțuri. ● Miercuri, 20 apr. – excursie la Mânăstirea Prislop(45 lei/pers.). Așteptăm înscrieri.

  • Cineva confecționează panere din nuiele(15 lei/buc.) și coșulețe de artizanat(20 lei/buc.).

*

          Program.  În luna aprilie avem următorul program de slujbe: 2 Apr.(Malovăț-Bârda); 3 Apr. (Malovăț); 9 Apr.(Malovăț-Bârda); 10 Apr.(Bârda); 16  Apr.(Malovăț-Bârda); 17 Apr. (Malovăț); 23 Apr. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 24 Apr.(Bârda); 25 Apr.(seara slujbă la Malovăț); 26 Apr. (seara slujbă la Bârda); 27 Apr. (spovedit și împărtășit în Bârda, la biserică și în sat; seara slujbă la Malovăț); 28 Apr.(dimineața pomeniri la Bârda; slujbă cu Sf. Liturghie la Malovăț; seara slujbă la Bârda); 29 Apr.(spovedit și împărtășit adulții în Malovăț, la biserică și în sat; seara slujbă la Bârda de la ora 19; slujbă la Malovăț de la ora 21);  30 Apr.(spovedit și împărtășit copiii, dimineața, la  Malovăț; seara, la ora 19, pomeniri la Malovăț; la ora 23, slujba Învierii cu Sfânta Liturghie la Bârda); 1 Mai(la ora 3 noaptea, slujba Învierii la Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurie să vă dea Dumnezeu!

                Pr. Al. Stănciulescu-Bârda