Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TEATRU » MARIN IFRIM: Din istoria teatrului buzoian – „Premoniţiile” doamnei Dina Cocea

MARIN IFRIM: Din istoria teatrului buzoian – „Premoniţiile” doamnei Dina Cocea

După recunoaşterea oficială a Teatrului Popular a început sarabanda spectacolelor cu: „Simple coincidenţe” de Paul Everac, „Kathleen” de  M. Sayers, , coupe-ul „Falsa lui Pathlen” şi „Peştera din Salamanca”. În cartea lor,  Nicolae Răican şi Victor Andreica, poartă entuziasmul acelor timpuri culturale specifice epocii: „Încurajaţi de aceste prime succese, s-a trecut la montarea unor spectacole mai pretenţioase. A fost cazul premierei cu piesa <Evadarea> de Leonida Teodorescu, în regia lui Cristian Munteanu de la Radioteleviziunea Română”. Iată încă o dovadă că, aflat la câteva zeci de km de Capitală, vorba poetului George Vulturescu, „Buzăul este un cartier al Bucureştiului”. Mi-a spus chestia asta directorul revistei „Poesis” din Satu-Mare, prin 1986, când doar debutasem editorial şi citise în „România literară” că, la lansarea cărţii mele, au fost prezenţi Marin Sorescu, Gheorghe Istrate, Mircea Scarlat, Bucur Chiriac şi alte nume grele. Aşadar, şi atunci, pe vremea „Cântării României”, dar şi mai târziu, la 7 ani după schimbarea la faţă a României, când a fost înfiinţat Teatrul „George Ciprian”, tot dinspre Bucureşti vine cultura de performanţă. E firesc, atâta timp cât numai acolo se adună toată elita artistică şi literară. Sincer să fiu, de multe ori, am observat, în privirile lui Mircea Diaconu, excepţionalitatea şi mândria „băiatului din provincie”. Am văzut, pe scena buzoiană, mulţi actori născuţi oriunde numai în Capitală nu, dar care, în rolurile lor, strecurau şi câte ceva din „cei şapte ani de acasă”. Interesant este şi faptul că, doamna Dina Cocea, un „monstru sacru” al teatrului românesc, artistă emerită şi regizor, a fost, tot timpul, lângă teatrul buzoian. Iată de declara în anul 1977: „De câţiva ani urmăresc evoluţia Teatrului popular buzoian. Pe mulţi dintre actorii săi i-am văzut jucând şi am reale satisfacţii. Cunoscând disponibilităţile acestui inimos colectiv, acum, în 1977, după o matură chibzuinţă, accept, cu plăcere, să debutez alături de ei în calitate de regizor”. Am citat din volumul lui Nicolae Răican şi Victor Andreica. Ştiu sigur că aducerea doamnei Cocea la Buzău, atunci, în acei ani pretenţioşi, se datorează lui Nicolae Răican, fostul director al fostei Case Municipale de Cultură. Aceeaşi doamnă Dina Cocea, în 1996, la înfiinţarea teatrului profesionist „George Ciprian”, era, din nou, ca un veritabil om de cultură de-al locului, lângă noua instituţie. Citez din primul caiet-program al teatrului, tipărit la inaugurarea acestuia: „Am lucrat mult timp cu Teatrul Popular din Buzău, care a repurtat, ani îndelungaţi, numeroase succese. Ştiu că exista încă de atunci dorinţa vie a buzoienilor de a înfiinţa un teatru profesionist, dorinţă justificată de dragostea lor pentru teatru şi de existenţa unui public deja format pentru actul artistic. Doresc tânărului Teatru <George Ciprian> să se afle curând în fruntea teatrelor din ţară şi să fie un eficient lăcaş de creaţie pentru tinerele talente”. Câtă premoniţie! Azi, spre disperarea unora dintre mai vechii îndrăgostiţi de teatru, inşi cantonaţi în mentalităţi şablonarde, teatrul din Buzău chiar e unul al tineretului, aşa cum prevestea doamna Dina Cocea, şi e firesc să fie aşa, căci, oricât de nostalgici am fi, nu am fi putut să-i aducem aici, la nesfârşit, pe aceiaşi şi aceiaşi mari actori. E drept, rolurile rămân, însă viaţa merge mai departe…

Marin Ifrim