Ȋn vremuri de toamnă ruginie
Pe când frunzele formau un covor,
Pe-o alee din întinsa câmpie
Mi-am lăsat paşii purtaţi de-un dor.
Şi am privit către bolta albastră
De deasupra întinsului lan,
Am văzut zburând o pasăre măiastră,
Nu ştiam soarta c-avea cu mine plan.
Mă opuneam, dar vraja m-a cuprins
Ȋn plasa ei cu firul neîntors,
Că-n suflet eu purtam un dor nestins,
Nu ştiam nici de ce lacrimă mi-a stors.
Dar, dorule, tu, cel plin de ezitări,
Tot mergând pe drum nesigur,
Sufletu-mi l-ai secat cu frământări
Şi-i tot mai abătut şi tot mai singur.
Cerul de-i brăzdat de-un nor,
Razele prin el îşi fac croială,
Dar eu, purtător de dor,
Am învăţat ce-i o îndoială.
Mangalia, 19.12.2015
Foto Internet