Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Ovidiu Cameliu Petrescu – o variantă lirică imanentă

Ovidiu Cameliu Petrescu – o variantă lirică imanentă

De peste trei decenii, sintagma ”om de cultură” a devenit o expresie golită de sens. Nu caut explicațiile sociologice ale acestei devalorizări terminologice, însă, categoric știu, am văzut, am pipăit, am respirat și am trăit într-un spațiu în care, cultura, cea universală – muzicală, plastică, literară etc. –, era la Casa ei (de Cultură a Sindicatelor Buzău). Ovidiu Cameliu Petrescu a fost șef direct peste câteva zeci de mii de cărți. Bibliotecar cu cenaclu literar anexat. Așa îl știm noi, vechii literați ai Buzăului. Departe de orgoliile celorlalți, Ovidiu Cameliu Petrescu scria poezie fără să facă din această îndeletnicire intimă un capăt de țară. Aceste versuri sunt scrise ”de-a lungul timpului”, nu au vârstă.  Sunt versuri cu care aș putea demola câte ceva din actualul dezmăț tehno-biologic al generației facebook. Sunt adevărate cazemate sentimentale. Liniște, se citește în gând, aici sunt și tăcerile noastre, poate chiar și o parte din suflete!

Marin Ifrim

Ovidiu Cameliu Petrescu – poeme

Uitare

 

Timpul, câine hulpav,

mi-a mai sfâşiat

nişte amintiri.

Clipele petrecute împreună

se preling în neant.

Într-o zi voi uita

şi primul sărut,

iar viscolul clipelor

îmi va risipi fiinţa

spre alt tărâm.

Amintiri

 

Lasă-mă, din când în când,

să rătăcesc printre gândurile tale.

Port în braţe amintirea iubirii

precum nisipul umbre de valuri.

Aşchia unei clipe de fericire

mi-a rămas împlântată

în mână şi mă doare

când îţi mângâi

obrazul încrustat cu regrete.

Ce a mai rămas din noi

în afara amintirilor ?

Disoluţie

 

Strâng în braţe, cu disperare,

amintirea primului sărut.

Zâmbetul tău,

prizonier într-o lacrimă,

mi se prelinge

printre cutele sufletului.

Prinde-mă de mână

până când valurile timpului

îmi vor risipi făptura.

Munţii

Invidiem munţii.

Ei stau cu frunţile printre nori

şi ascultă triluri de păsări.

Ei nu au mers niciodată

nici la Mahomed, nici la Ivan şi nici la Johnny.

Ne-au privit tăcuţi şi ruşinaţi

Când noi ne-am plecat frunţile

şi au lăcrimat cu mii de izvoare

de dorul lui Burebista

şi al lui Mihai Viteazul.

De vom fi precum munţii

Poate vom simţi

stropul de veşnicie

rătăcit în suflet.

Sufletul meu

 

Sufletul meu,

o cetate în care

luptătorii au murit

în aşteptarea bătăliei

ce nu a mai avut loc,

s-a predat deşertului.

Hienele, deja, mi-au

sfâşiat speranţele.

Teama

 

Nu simţi teama ?

Nu te uiţi peste umăr

când petreci cu prietenii,

când faci dragoste,

când îţi zideşti casa ?

Te străduieşti din răsputeri

să-ţi trăieşti clipele

banalei tale fericiri,

dar te trezeşti mereu

numărând paşii către moarte

de parcă asta ar avea vreun rost.

De parcă ceva ar avea vreun rost!

Bine şi rău

 

M-aş spovedi

mie însumi,

dar am uitat

 să-mi mai înnumăr păcatele

sau faptele bune.

Nu mai ştiu, poate

păcatele au fost singurele

mele fapte bune.

E timpul să închid

pentru inventar.

Nimicul

 

Vine o zi

când afli că

nu mai însemni

nimic pentru nimeni,

 nicicând şi nicăieri

şi-atunci moare gândul şi cad stelele.

Nimicul te soarbe

dintr-o dată şi

locul tău în lume

devine locul altora.

Ce să scriem pe crucea lui ?

Nu ştim nimic despre el.

TOTUL CURGE

 

Pe ţărmul mării albastre

încerci să culegi înţelepciunea

din freamătul veşnicelor valuri.

Totul curge-spunea cândva înţeleptul

dar acum gânduri de piatră

îţi strivesc sufletul.

Au murit pescăruşii speranţei

şi valurile îţi risipesc

fiinţa prelinsă în nisip.

ISTORIA ASFINŢITULUI

Ating cuvintele săpate

pe stânca prăbuşită in suflet

şi cuvintele se năruie.

Mă bântuie vina

de a fi scris istoria asfinţitului

fără să fi trăit

bucuria blândă a dimineţilor.

ULISE ORB

Nu mai ştiu să mă întorc

pe ţărmul speranţelor părăsite cândva.

Semnele dăltuite cu trudă

în drumul de piatră

s-au tocit sub bocancii unui noian de clipe.

Rătăcesc prin ploaia  rece ca moartea,

un Ulise orb care a uitat

ce cauta prin lume.

Spovedanii

 

Mă-npiedic în veşmântul vorbelor

când gândurile dor rătăcind

 prin sufletul răvăşit de trecute furtuni.

Viscolul clipelor mi-au spulberat

amintirea mângâierilor tale

şi cicatricea surâsului mort

mă chinuie în toamnele reci.

Nimeni nu vrea să asculte

spovedaniile vulturilor striviţi

 de stânca timpului.

Aşteptare

 

Umbra ta îmi mângâie privirea

Şoapte izgonite din vis

se preling pe trup

în nopţi bântuite de nelinişti

şi vântul spulberă cenuşa de aripi.

Zac strivit sub amintiri scorojite

Vino, vino acum

Să mă vindeci cu un zâmbet.

Aripi uscate

 

Speranţa, pasăre istovită

deasupra oceanului,

moare în zbor, departe de mine.

Zidurile pământii ale silei

cresc, tot mai înalte,

în jurul meu.

Aripile mi s-au uscat demult

şi nu mai pot zbura

 către cerul tot mai îndepărtat.

Voi rămâne aici până când crivăţul

Mă va spulbera pe alt tărâm.

Resemnare

 

Să trântim uşa

în faţa clipei,

săgeată otrăvită

ţintind flămând sufletul.

Am strivit bezmetic

pendula, dar ea bate

blând şi sinistru

în fiecare gând.

Zac istovit în

nisipul care mă sufocă.

Fuga mea s-a sfârşit.

Căutând prin cuvinte

Am intrat în cuvinte

ca într-o casă străină.

Afară mă aştepţi tu să îţi aduc

înţelesurile iubirii, vieţii şi morţii.

Rătăcesc printre sensuri cuminţi,

demult nerăzvrătite.

Gândul, semeţ cândva,

priveşte tot mai des înapoi

şi ochii tăi au secat

aşteptând zâmbetul meu.

Pe celălalt mal foşnesc

Amintiri uscate şi teama,

ploaie de toamnă, se adună

prin cutele sufletului.

Îndoielile mi-au săpat

pe chip întrebări nerostite.

Oare ce mai caut, încă ?

Tu m-ai uitat , aşteptând.

Visuri uitate

Mirosul amar al crizantemei

se prelinge printre gânduri veştede.

Strigătul de bucurie al petalelor

visurilor uitate a murit

demult sub bocancii anilor

ce au mărşăluit sălbatec

peste trupul meu.

Din oglindă mă priveşte

un străin, iar vorbele lui

mă lovesc ca nişte pietre ascuţite.

Doar când visez în nopţile de primăvară

mă mai simt tânăr

şi strâng sub pleoape florile speranţei.

Într-o zi visul nu se va mai sfârşi.

Pulbere

Încerci zadarnic să umpli

cu sensuri sublime cuvintele,

dar ele îţi scuipă

scârbite metaforele.

Vor să rămână vorbe goale,

zgomote surde

 într-o bodegă murdară.

Oricum, simţurile noastre

tocite nu mai recunosc

suspinele gândului

din străfundul vorbelor.

Mai bine te afunzi

tăcut prin mizeria lumii

până vei deveni, din nou,

pulbere.

Gândaci bezmetici

Gândaci bezmetici,

mişunăm prin mizeria lumii

şi credem că descoperim

sensurile existenţei :

Iată adevărul !

rostim, copleşiţi de

măreţia clipei,

în faţa amicilor

ce se desfată cu mici, cu bere

şi cu vorbe goale.

Mai apoi, tăcem solemni

 şi preocupaţi, scobindu-ne

între dinţi ca un canibal

care a mâncat intelectuali la cină.

Fără să simţim

viaţa ne digeră lent,

ca o plantă carnivoră şi

lumea noastră moare

odată cu noi

şi cu gândurile noastre

Zadarnice.

Sfaturi

Crede-mă prietene !

Când dai mâna cu un om,

puternic şi frumos, care îţi zâmbeşte,

undeva, ascuns înlăuntrul lui,

este un altul mic şi urât,

 care spumegă de furie,

imaginându-şi că tu ai fi fericit.

Mereu ţaţa din vecini

te examinează cu avida curiozitate

a unui adolescent

ce priveşte la Animal Planet

cum un rechin înşfacă

piciorul unui om.

 Când vei îmbătrâni

nu vei mai vedea albastrul cerului

ci norii din sufletele celorlalţi.

Trageţi, din nou, peste cap,

faţa de om blând şi inofensiv,

dacă vrei să supravieţuieşti…

Începe o nouă zi !

Inventar

 

Gata ! Am închis

pentru inventar.

Două bucăţi- ochelari

de văzut lumea în roz-sparţi.

La casare cu ei !

Zâmbete- doar trei-patru,

scorojite şi astea.

Bunătate-am tot împărţit,

în prostie, şi n-a mai

rămas decât eticheta.

Într-un colţ, un suflet trist

ca o icoană scuipată de derbedei.

Ce să mai fac cu el ?

Oricum nu era de vânzare.

Îmi pare mie sau

am dat faliment ?

Amurg

 

Ce facem astă-seară, iubito ?

Simt cum sufletul tău

se agaţă, cu disperare,

de privirile mele flămânde.

Mă scufund printre gândurile tale

fremătând precum ierburile câmpiei

fără sfârşit sub adierea

vântului de primăvară.

Îmbrăţişează-mă precum

un copac îmbrăţişează păsările cerului !

Ei, nu chiar aşa de brusc !

Vrei să anchilozezi din nou ?

Mai bine îţi caut ochelarii

să ne uităm, în amurgul

blând al toamnei,

la fotografiile unor tineri superbi,

ce seamănă vag cu noi.

În ţara lui Băse Vodă

 

Motanul Gogu a inventat

 torsul în limba română.

Acum nu ne mai trebuie nimic.

Poate doar un referendum

în care să fie întrebaţi caii

dacă vor ovăz.

Am sugrumat demult

capra vecinului şi

ne-am ocupat şi de stăpân.

,, Români, vi se pregăteşte ceva !”

strigă unul isteric,

dar nu ne mai interesează acum.

Un bocănit sinistru se prelinge

pe creiere netede.

Fredonând ultima manea

 a genialului Florin Salam,

mergem voios să votăm

că nu trebuie să mai votăm vreodată.

Poate ne dă cineva un Ferrari,

să moară duşmanii de ciudă,

Mânca-v-aş !

Patria mea

 

Aş vrea să mă plimb prin pădure,

Aş vrea să miros flori de câmp,

Aş vrea să beau apă de izvor,

Aş vrea să mă simt

Mângâiat de zâmbetul oamenilor,

 Aş vrea să respir aerul pur

Al patriei mele.

,, Mişcă mai repede moşule !”

îmi strigă un tânăr dintr-un AUDI Q7.

Alunec pe-o lacrimă

în adâncul sufletului

şi-mi regăsesc patria

 Zgribulită printre amintiri.

Avea dreptate vietatea aceea întunecată !

Ce mai caut eu în ţara lui ?

În umbra serii

mă strecor tăcut în patria mea,

Printre amintiri.

În spatele pleoapei

 

Freamătul mării, ecou nesfârşit

Răsună în şoaptele tale, iubito

Pe valuri de vise adorm istovit

Şi zbaterea clipei acum am oprit-o.

Frunze aurii mă ning obosit

Corbii cei negri largi aripi deschid

În spatele pleoapei un zid năruit

Mi-acoperă trupul încet şi perfid.

Când stropii luminii în rouă se scurg

Şi păsări işi ţipă chemarea

Nu vreau tristeţi să-mpart pe din două

Şi zîmbete largi mi-ascund disperarea.

 

 

 

 

 

 

În labirint

 

Viaţa mea – un labirint

absurd în care Minotaurul

a murit, aşteptându-mă.

Aş vrea să mai rămân

înăuntru de teama

Nimicului de afară.

Sisif istovit

 

Începe o nouă zi.

Privesc în gol ca un

Sisif istovit.

Cuvintele ce trebuie să

le împing prin lume

par mai grele

ca niciodată.

Poate am murit demult

şi acum trăiesc

doar fărâme de amintiri

din alte vieţi.

aşteptând să se aştearnă

Tăcerea.

CARPE DIEM

Azi privirea iubitei

îți mângâie sufletul.

Azi mirosul crizantemei

îți pătrunde în sânge

Azi zâmbetul copilului tău

îți vindecă rănile

Azi o fărâmă din viață

se spulberă într-un gând.

Ieri este doar o casă năruită

în care nu mai poți intra

Ieri este doar un castel de nisip

clădit de un străin

pe care-l uităm lăcrimând.

Mâine ce pare că vine spre tine

nu va fi niciodată.

Mâine este doar

o pasare albastră

ce moare în fiecare clipă

a zilei de azi.

Între amintiri și speranțe

trăiești de fapt o singură zi

precum un fluture zburând

într-o lume străină.

 

Întoarcerea

 

Mereu mă întorc aici.

Stâlpii porților se înalță

dintotdeauna a chemare

îmbrățișîndu-mă.

Lacrima pietrelor, mai duioase

ca nicăierea, îmi mângâie

Obositele picioare hoinare.

Fiorul apelor de munte

îmi dezmiardă privirile tocite

de cenușiile miracole de beton.

Vreau să văd din nou

umbra de vis a neîntîlnitului mâine

prinzând viață.

Numai aici, între prieteni,

fântânile fără cumpănă

ale sufletului meu

se umplu de liniște.

PEȘTERA

 

Pe pereții peșterii

sufletului tău joacă

umbre ciudate.

Ai ucis gânduri rebele,

iubiri netrăite ți-au încolțit

printre visuri,

dar ai trăit mereu

întâmplări cenușii.

Acum clipele care

ți-au mai rămas

miros trist a pământ,

iar peștera te va strivi

în curând.

 

OVIDIU CAMELIU PETRESCU

Ovidiu Cameliu Petrescu este un deputat român în legislatura 1990-1992, ales în județul Buzău pe listele partidului FSN. A fost reales și în legislaturile 1992-1996, 1996-2000 și 2000-2004 ca deputat de Buzău, succesiv pe listele FDSN, PDSR și PSD. Între 1992-sept. 1993 a fost secretarul Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților. Din septembrie 1993 până la sfârșitul anului 1996 a fost secretar al Biroului permanent al Camerei Deputaților. Între 1993-1996 a fost membru în delegația Parlamentului României la Adunarea parlamentară a Atlanticului de Nord. Între 1993-1994 a fost și președintele Comisiei speciale pentru întocmirea Regulamentului Camerei Deputaților. În legislatura 1996-2000 a fost vicepreședinte al Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul activității Serviciului Român de Informații și membru în Comitetul director al Grupului interparlamentar român. În legislatura 2000-2004 a fost trei ani vicepreședinte al Camerei Deputaților, iar între 1 septembrie 2004 și decembrie 2004 a fost secretar al Camerei Deputaților. Tot în legislatura 2000-2004 a fost președinte al delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentara NATO și președinte al grupului de prietenie cu Marea Britanie din Parlamentul României. În 2002 a fost decorat de către președintele Ion Iliescu cu Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Cavaler.[necesită citare] Din 2002 a înființat și conduce Asociația culturală „Renașterea buzoiană”. A publicat articole politice în presa buzoiană, a publicat versuri în diverse reviste și în almanahul „Renașterea buzoiană” și două cărți: „Parlamentarii și frizerii” -1998, „Politica între fascinație și repulsie”-2004. Din 2005 este consilier la Comisia pentru Regulament a Camerei Deputaților. (SURSA: wikipedia)