Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » FIR DE IARBA -Mioara Oprișan

FIR DE IARBA -Mioara Oprișan

 

Fir de iarbă, fir plăpând,

Ți-ai trimis suflarea-n vânt

Să urce muscelele,

Să coboare văile

Hăulind cu muntele.

 

Firicel de iarbă, crud,

Te-nfioară-un dor zălud,

De poteca codrului,

De stâna ciobanului,

Doinitul cavalului…

 

Verde ie, fir cu fir,

Verde, visător cașmir,

Așterni iară fagului,

Bradului, molidului:

Brâul Caraimanului.

 

Fir de iarbă, fir voinic,

Urci cărările spornic,

La gorunul lui Horea,

Unde mugurul pocnea

Cântând Iancului doina.

 

Bătut de neguri și ploi,

Fir de iarbă, calci vioi

La stejarul lui Ștefan,

Ce urca pe Catalan

În ținutul moldovan.

 

Îți apleci fruntea-n pământ,

Auzi ciutele brăhnind

Și pe Pintea Năzdrăvan

Haiducind pe cal muntean,

Spaimă-n codru moroșan.

 

Sus, în Munții Lupilor,

La Cetatea Dacilor,

Izvoarele șipoteau

Zimbrii când se adăpau,

Cerbii albi se însoreau…

 

Fir de iarbă, fir plăpând,

Îți întinzi verde veșmânt

Pe durerile țării…

Freamătul primăverii

Țipuritul ceterii…

 

COPACUL


Etichete: