Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TRADIȚII » INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM-FLORIILE

INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM-FLORIILE

Tradiții creștine și ritualuri de Florii

După datină străbună
Vine sacră rânduială,
Cu-a Floriilor cunună
La Sărbătoare Pascală.

Iisus a fost întâmpinat
În Tepmplul din Ierusalim,
Asemeni unui Împărat,
Cu rămurele de măslin.

Crengi din sălcii inverzite,
Mirosind a primăvară,
În biserici sunt sfințite,
Din credință milenară.

La icoană se păstrează,
În casa credinciosului,
Că Dumnezeu o veghează
Pe tot parcursul anului.

În cimitire, morminte
Se sapă și se-mpodobesc
Cu rămurele sfințite,
Cinstind pe cei ce „se-odihnesc”.

Când potop se dezlănțuie
Și o furtună stârnește,
Se ard frunze de salcie;
Iar ploaia se domolește.

Cu a credinței menire,
În rămurele sfințite
E harul de lecuire
Pentru suflet, trup și minte.

Despre salcie se spune,
Că pod din crengi arcuite
S-a făcut, ca prin minune,
Fecioarei Neprihănite.

Maicii Sfinte, lacrimi ștergea
Cu crengile mlădioase,
Că de durere își plângea
Fiul, când Iuda-l trădase.

Pe secetă sau furtună,
Salcia-și înclină ramuri,
Lăcrimând la rădăcină;
Legendă să ducă-n vremuri.

Postul se mai îndulcește
La această sărbătoare,
Prin dezlegare la pește;
Ultima din Postul Mare.

Floriile-i sărbătoare,
Cu-a Domnului dăruire,
Spre Moarte și Înviere;
Lumii de-a fi mântuire.

Celebrată-i renaștere,
Cu viață nouă-n muguri noi.
Iar credința-n Înviere
E Calea-n Viața de apoi.

De Intrarea-n Ierusalim
S-au scris cronici și rugăciuni,
Mai buni și-ncrezători să fim
În ale Domnului minuni.

Despre moartea și-nvierea
Lui Lazăr din Bretania,
Se spune că Domnul avea
Puteri, pe morți a-i învia.

Creștini cu nume de floare,
Reînnoind tradiție,
Fac cinste de sărbătoare,
Bine prin an să le fie.

Când se isprăvește praznic,
Merg fete cu Lăzărică.
În colind cheamă logodnic,
Viitoarea miresică.

Între mit și rațiune
E neclintită credință,
Ce-n ritualuri străbune
Pune har și iscusință.

Din vol. „TRADIȚII CREȘTINE ȘI RITUALURI POPULARE ROMÂNEȘTI”
Autor Maria Filipoiu
* La mulți ani binecuvântați, celor cu nume de floare!


Despre Maria FILIPOIU

Biografie de autor - MARIA FILIPOIU (Liga Scriitorilor Români) Născută cu numele de POPA MARIA la 8 Septembrie 1954, în Satul Văvăluci din Comuna Bozioru, Județul Buzău. Studii:Colegiu Național „Dimitrie Cantemir" București; Șc.Tehnică Sanitară Fundeni. * Cărți de poezie publicate sub numele de MARIA FILIPOIU: ●,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"(2008); ●,,Expresii populare și trăiri proverbiale”(2008); ●,,Cinstire înaintașilor-coordonator”(2014);●,,Ecouri străbune"2015; ●,,În zodia poeziei"(2015) *Premii obținute pentru poezie: ●Premiul-I- Concursul Național de Poezie „STEAUA SEVERINULUI”(2015) ●Premiul-III- Concursul Național de Poezie „Dor de Dor-DROPIA DE AUR"(2015) ●„Premiul de Excelență", Asociația Culturală Bogdania(2015), pentru promovarea tradițiilor populare românești. ●Concurs literar „Limba Română este Patria Mea"(2013)/Guvernul României și Înaltul Reprezentant pentru Republica Moldova ●Premiul-Cenaclul „Grai Matern" la Festivalul Internațional de Poezie Renata Verejanu și Academia Europeană, Secțiunea / Ediția a-II-a (2015) ●Premiul Editurii Dandes-Press, pentru vol.„În zodia poeziei” și vol.colective, 2015 ●Premiul pentru originalitate „Tradiții de Sărbători Pascale", TVR2(Ioana Drăgan) * Coautor în peste 60 de antologii și volume colective de poezie: ●„Poezia, prietena mea”(2014); ●„Poezii, poezii”(2014); ●„Călătorie în regatul cuvintelor Vol.IV; Vol.V; Vol.VI; Vol.VII”(2014-2015); ●„Iluzii de vară”(2014); ●„Iubirea, un colț de rai”(2014); ●„Nostalgii de toamnă”(2014); ●„Cinstire înaintașilor"(2014); ●„Nostalgii de vară"(2015); ●„Privește visând, iubito”(2014);●„Scrieri pentru istoria literaturii române” (2015); ●„Versuri pentru istoria literară... de mâine”(2015); ●„Zborul frunzelor în ceruri”(2015); ●„Magia sărbătorilor de iarnă”(2015); ●„Cuvinte pe aripi de gând”(2015); ●„Ieri, ca prin vis”(2015); ●„Anotimpuri românești -Toamna”(2014); „Iarna”(2015); „Primăvara”(2015)●„În așteptarea sărutului promis”(2015); ●„Cu tine în gând”(2015); ●Antologia „Scrisul de azi: Poezie și Epigramă"(2015); ●„Să nu-l uităm...”(2014); ●,,Cauciucuri de sezon”(2014); ●,,Voci feminine”(2015); ●,,Călător prin anotimpuri” (2015); ●„Gânduri pentru mai târziu”(2015) ●„Lumina din noi-religioasă"; ●„Inefabilul iubirii"(2015); ●„Simbioze lirice, Vol.IX”(2014); „Vol.X”(2014); „Vol.XI”(2015); ●„Terapie prin poezie(2014); ●„Limba noastră eminească”(2014); ●,,Din livada înflorită a iubirii”(2014)●„Ochi de lumină-religioasă”(2015); ●„Surâsuri înlăcrimate"(2015); ●„Limba noastră cea română"(2015) ●„Pod de dor către bunici”(2015); ●„Lumina sufletului-religioasă"(2016); ●„Sub curcubeul prieteniei"(2016); ●„Perlele Domnului-religioasă”(2015);●„Colecția Olănești- Iarna”(2015); „Primăvara”(2015); „Vara”(2015); „Toamna”(2015); ●„Fiori de taină”(2015); ●„Satule, izvor de dor"(2015); ●„Căpușa"(2015); ●„Cuplul, în căutarea paradisului pierdut”(2016); ●„Ninsori albastre cerne cerul”(2015); ●„Cu tine în gând…”(2015) ●„Dor românesc”(2016; ●„Colindele zăpezilor târzii"(2016); ●„Mugurii primăverii”(2016); ●„Femeile cu trandafiri roșii în păr”(2015); ●„Renaștere"(2016) ●„ Actori printre Astre" - Armonii Culturale * Colaborator și publicist în 20 de reviste literare scrise și online: ●„Bogdania”; ●„Singur”; ●„Cervantes”; ●„Literatura de azi”; ●„Confluențe Literare”; ●„Creștin Ortodox”; ●„Grai Românesc”; ●„Prodiaspora și Rexlibris”; ●„Dor de Dor", ●„Amprentele sufletului"; ●„Starpress Internațional"; „●eCreator"; ●„Sfera Eonică”; ●„Destine Literare”;●„Steaua Severinului”; ●„Popasuri culturale românești”; ●„Cetatea lui Bucur"; ●„Rădăcinile iubirii"; ●„Nomen Artis-Dincolo de tăcere"; ●„Melidonium"