Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » MARTURISITORI » Magdalena ALBU: MAICILE SILUANA ŞI EVLOGHIA, NEVOITOARELE ÎNTRU CRISTOS

Magdalena ALBU: MAICILE SILUANA ŞI EVLOGHIA, NEVOITOARELE ÎNTRU CRISTOS

„Dumnezeu e garanţia absolută în viaţa Omului.”

Maica Siluana Petre (Mănăstirea Nera)

Călca pământul cu o atât de mare delicateţe, încât îţi crea sentimentul că îi e teamă ca nu cumva să strivească sub mersul ei uşor o aripă de înger. Aşa am cunoscut-o pe Irina Petre, viitoarea Maică Siluana de la Mănăstirea Nera, în ultimii ani ai secolului trecut (1997-1998). Micuţă de statură, de o rară modestie în vestimentaţie şi felul de a fi (specifică, de altfel, numai oamenilor inteligenţi), Irina avea nişte ochi mari, blânzi, aidoma unor izvoare de apă vie, cărora nimeni şi nimic nu le-ar fi putut opri vreodată curgerea, dar şi un zâmbet inconfundabil, ce invita imediat la pace interioară persoana aflată în faţa sa. Erau amprentele unei bonomii personale, pe care Cel de Sus i le întipărise din născare pe chip. Erau… Acum nu vor mai sălăşlui încă un timp decât în amintirea mea şi a cunoscuţilor ei.

Desigur, formăm cu toţii un infinit de suflete călătoare, fiecare cu o misiune bine determinată pe acest pământ. Faptul că mulţi ajung să fie dominaţi de frisonul trecător al materialităţii şi, deopotrivă, de patimile propriei corporalităţi, neconştientizând adevărata dimensiune specifică, nu trebuie inclus în perimetrul eronat al judecăţii obişnuite, ci în cadrul larg a ceea ce este denumit generic destin. Cu toate astea, există în ziua de azi destule pietre de temelie, care, prin puterea duhului lor înomenit, slujesc în mod veritabil Ortodoxia şi, implicit, pe Mântuitorul Cristos, neîncercând să măsoare cu bătaia orologiului clasic timpul, tocmai fiindcă drumul lor teluric nu coincide decât în aparenţă cu cel al lumii de unde au purces. Irina a fost o astfel de piatră. După ce absolvise Facultatea de Economie Agrară din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, cu siguranţă că o carieră didactică sau una de cercetător ştiinţific i s-ar fi potrivit de minune. Dumnezeu i-a hotărât, însă, într-un mod diferit calea, căci ea făcea parte din categoria acelor Fiinţe menite să aibă vocaţia ctitoririi, să rabde, să depăşească limitele specifice omenescului şi să ajungă, astfel, mult mai repede dincolo de ele. Iar Mănăstirea Nera, cu hramul Sfintei Treimi şi al Cuvioasei Parescheva, locul unde avea să fie trimisă de divinitate spre a stăreţi vreme de şapte ani, era unul ridicat prin nevoinţă (primele trei maici venite acolo locuiseră, între 1994 şi 1995, în bordeie de pământ, pentru ca, în următorii doi ani, să se mute într-un vagon muncitoresc).

Gândirea Irinei Petre, devenită, prin călugărie, Maica Siluana, depăşea prin profunzime îngustul spaţiu mundan. „Trăim într-o lume în care negativismul este mediatizat şi oamenii, trăind într-un astfel de duh, nu au de unde să-şi ia resurse de pozitivism, de vedere a lucrurilor într-un sens frumos, dar Sfinţii Părinţi şi Biserica niciodată nu au propovăduit acest  fel de a vedea lucrurile.”, spunea ea. Piatra aşezată de monahie la temelia bisericii ţine închise în cristalele ei intime devoţiunea personală şi harul său ceresc. Alături de Maica Evloghia (Elena) – pe care am cunoscut-o în context similar, exact în aceeaşi perioadă a anilor ”90 -, plecată şi ea la cele veşnice în urmă cu opt ani, şi de întreaga comunitate călugărească a Nerei, Maica Siluana a conturat cu putere, printr-o vocaţie specială a ctitoririi, nu numai lucrarea fizică încredinţată, ci şi linia orizontului sufletesc şi, deopotrivă, al unei mentalităţi mănăstireşti aparte, ideea ei pornind de la faptul că Omul, o dată diagnosticat cu o boală gravă (în speţă, cancerul), trebuie încurajat pentru a lupta şi a învăţa să convieţuiască, până la urmă, cu aceasta, căci experienţa Crucii tocmai aici îşi află conţinutul vast.

 ”Cancer… Da!… Cancerul e o mare şansă de a te descoperi pe tine şi pe Domnul. Părintele Paisie Aghioritul spunea că boala asta a umplut Raiul.” După ce a rostit aceste fraze înţelepte, Maica Siluana a zâmbit… Nu putem spune că, după opt ani de suferinţă personală, a fost învinsă de duhul întunecat al maladiei ucigaşe. Nu, ea, Irina, întruparea cea mai nimerită a cuvântului sacru smerenie în mijlocul acestei lumi tulburi (căci, dacă doreşte cineva să cunoască semantica reală a smereniei, nu trebuie să caute neapărat, cu febrilitate, în dicţionar, ci să privească o singură dată, fie şi în treacăt, chipul liniştit al maicii, doar atât, şi-şi va da seama instantaneu, dacă nu a făcut-o până atunci, cât de frumos construieşte divinitatea sensuri), doar şi-a încheiat, cu Voie divină, rostul personal al scurtei sale treceri pe cărările pavate cu multă suferinţă şi puţine bucurii ale spaţiului teluric, descoperind şi vieţuind într-un soi de ”firesc” anume, în organicitatea căruia numai Dumnezeu poate reprezenta, după propria-i mărturisire, ”garanţia absolută în viaţa Omului”. De fapt, Maica Siluana şi-a conţinut în sinele ei dintotdeauna starea de devoţiune totală faţă de Creator, parcurgând timpul măsurabil cu acea conştiinţă înaltă a Dincolo-ului de aici şi trăind, practic, întotdeauna consonant cu frecvenţa superioară a metateluricului, o vibraţie pe care au atins-o de-a lungul vremii nevoitorii întru Cristos.

De la un timp încoace, viaţa m-a tot obligat să aşez verbele Limbii Române la timpul trecut. Pe de o parte, accept, fiindcă aşa a fost dintotdeauna mersul ei obişnuit, dar, pe de alta, mi-e din ce în ce mai greu să privesc în faţă un viitor cu numeroase goluri în jurul mesei şi parametri spirituali completamente modificaţi. Maicile Siluana Petre şi Evloghia au devenit acum deja două lespezi fundamentale de cer, către care gândul îţi poate zbura oricând cu seninătate. Eu aşa le văd. Ca pe două puncte de Lumină îndelung şi cu o evlavie specifică mucenicilor din vechime nevoitoare întru Cristos… Mutarea lor în lumea fără de trup a îngerilor înseamnă pentru Ortodoxie faptul că oceanul adevăraţilor slujitori ai credinţei mântuitoare nu va conteni vreodată să ude cu apa lui vie talazurile mărginite ale omenirii Pământului. Pentru Irina şi pentru Elena, Dumnezeu a reprezentat în mod veritabil nu doar garanţia absolută, ci însuşi temeiul funciar al scurtei lor treceri lumeşti.

P.S.

In memoria Maicilor SILUANA (+aprilie 2016) şi EVLOGHIA (+ decembrie 2008), de la Mănăstirea Nera (judeţul Caraş-Severin), două tinere intelectuale (prima, absolventă a Facultăţii de Economie Agrară din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice – Bucureşti, iar cea de-a doua, a Facultăţii de Matematică – Universitatea Bucureşti), care au avut parte de unul dintre cele mai frumoase destine lumeşti – slujirea lui Cristos în monahism. Dumnezeu să le odihnească în pace!

—————————–

Magdalena ALBU

17 aprilie 2016

Duminica Sf. Cuv. Maria Egipteanca