Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » MĂRIOARA ŞI COSTEL

MĂRIOARA ŞI COSTEL

Mărioara îşi pusese
Cireşe coapte, alese
Câte două, în perechi,
Drept cercei, după urechi.
– Mărioară, Mărioară,
La cireş nu este scară
Şi aşa nu pot să sui
În vârful cireşului.
Dă-mi şi mie un „cercel” !
– Să-l mănânci ? Nu-ţi dau, Costel !
El, atunci, încet, din spate,
Aplecat pe jumătate,
I-a furat direct, cu gura,
O cireaşă, dar arsura
Buzelor pe gâtu-i fin,
Cu miros de rozmarin,
N-a trecut neobservată !
Însă ea, straşnică fată,
N-a mişcat, a stat cuminte,
S-a făcut că nu o simte,
Nici n-a spus unde e scara …
Mărioara ! Mărioara !
* * *
Peste-o zi, după urechi
Îi luceau alte perechi
De cireşe roşioare,
Tare, tare-mbietoare,
Când la gard se-opri Costel,
Pofticios şi singurel …
Şi, spre bucuria lui,
Scara nu-i, şi nu-i şi nu-i …