Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » LIGIA GABRIELA JANIK: LA MULŢI ANI, RUTH BODNARIU !

LIGIA GABRIELA JANIK: LA MULŢI ANI, RUTH BODNARIU !

ruth-bodnariu-3Motto:

… Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mîna dreaptă și-ți zic: „Nu te teme de nimic, Eu îți vin în ajutor!”

(Isaia: 41:13)

Sunt şi eu mamă a cinci copii şi înţeleg durerea despărţirii de ei. Realizez că orice cuvânt de încurajare ar fi de prisos, deoarece în aceste clipe, mângâierea sufletului tău nu se află decât în îmbrăţişarea tandră a micuţilor, cărora le-ai dat naştere.

Încerc cu inima îndurerată să-ţi urez ” La mulţi ani ! „, dar îmi dau seama că urarea mea este insuficientă dacă în jurul tău nu poţi auzi glasurile micuţilor tăi, cântându-ţi ” Happy Birthday!”

Fiecare încearcă într-un fel sau altul să te încurajeze, să-ţi readucă zâmbetul pe faţă, ca să uiţi o clipă de necazul prin care treci, dar oare există zâmbet separat de cel al copiilor?

Nu vom înţelege niciodată de ce a îngăduit Dumnezeu o încercare ca aceasta, dar sunt sigură că, dacă El a îngăduit-o, tot El va pregăti şi modalitatea de a ieşi din ea.

Atitudinea ta înţeleaptă, răbdarea şi destoinicia cu care suporţi inimaginabila-ţi durere este un exemplu pentru noi, mamele din lumea întreagă. Te admirăm, te iubim şi suntem alături prin rugile noastre înălţate spre Tronul de domnie al lui Dumnezeu.

Nu este nevoie să căutăm exemple de mame sfinte în trecut, pentru că Dumnezu ne arată că ele sunt aici cu noi şi printre noi. Nu căutăm să arătăm copiilor noştri exemple de mame martire, trecute demult la cele veşnice, pentru că martirajul tău este o lecţie despre care ar trebui să afle fiecare copil. .

Dragă Ruth, cuvintele îmi sunt insuficiente, lacrimi pot să curgă râuri peste întreaga durere în care se scaldă sufletul tău, dar ştiu că mângâierea inimii tale se află doar în braţul puternic de Tată Suprem şi în persoana partenerului de viaţă.

Îţi urez astăzi „La Mulţi Ani“ şi pentru prima oară transmit acest salut cu inima îndurerată şi plânsă. Salut, care în mod normal, ar trebui să fie aducător de bucurie în ocazii fericite.

Mi-am pus deseori întrebarea: ” de ce-i aşa?”. Ştiu că odată în cer vom afla răspunsul la toate întrebările pe care ni le punem aici, şi mai ştiu Divinul Dumnezeu este alături de tine în toată încercarea vieţi tale. Altfel nu ai fi putut duce singură acest calvar, nu ai fi putut îndura un minut, o oră, chiar şi gândul despărţirii tale de copiii dacă mâna Atotputernicului nu ar fi fost cu tine şi familia ta. Noi nu cunoaşte vremurile care vor veni, dar precum sfântul Ioan Botezătorul a pregătit calea Domnului Iisus, astfel şi tu pregăteşti calea miilor de mame, arătându-ne cum trebuie să ne comportăm în situaţii limită.

Ai fost aleasă să primeşti cununa vieţii, să fii exemplu pentru lumea întreagă. Să nu mai căutăm îngeri printre stele sau mame martire în trecut. Tu eşti o stea pe cerul copiilor tăi, model pentru vieţile noastre care ne luminează gândul, speranţa că Dumnezeu încă mai are oameni credincioşi şi mame luptătoare.

Personal îţi mulţumesc pentru ceea ce eşti, pentru că ne înveţi şi ne dăruieşti cea mai importantă lecţie de răbdare şi dragoste umană. Recunosc că sunt slabă şi nu ştiu dacă aş reuşi să fac faţă chiar şi simplului gând că aş putea fi despărţită de copiii mei.

Nu rămâne decât să mă înclin în faţa dragostei cereşti care te călăuzeşte şi îţi conduce paşii cu răbdare şi nădejde.

Un gând de ziua ta doresc să îţi las prin intermediul revistelor online.

Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov,

Să-ţi trimită ajutor din locaşul Său cel Sfânt, şi să te sprijinească din Sion !

Să-şi aducă aminte de toate darurile tale de mâncare, şi să primească arderile tale de tot. Să-ţi dea tot ce-ţi doreşte inima, şi să-ţi împlinească toate darurile tale !

Atunci noi ne vom bucura de biruinţa ta, şi vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru. Domnul săţi asculte toate dorintele tale!” ( versiunea Cornilescu, psalmul 20:1-5)

La mulţi ani !

Fii binecuvântată, Ruth, tu şi casa ta !

Departe eşti…

Te simt atât de aproape
Şi, totuşi, cât de departe eşti,
Căsuţă a binecuvântărilor noastre !

Năpraznicul vânt a spulberat
Speranţa, iubirea,
Ca o petală smulsă
De lângă suratele ei,
Ca macii câmpului
Striviţi sub tălpile vântului,
Ca un porumbel luându-şi
Zborul spre zenit.

Cât de departe eşti,
Căsuţă a bucuriilor noastre…
A rămas doar golul imens
În urma paşilor tăi.
( L.G.Janik)