Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » SEMNAL EDITORIAL » ION N. OPREA: Constantin Iurașcu-Tataia… Cum se duc zilele, anii…

ION N. OPREA: Constantin Iurașcu-Tataia… Cum se duc zilele, anii…

La împlinirea vârstei de 85 de ani, Constantin Iurașcu-Tataia a scos de sub tipar, Editura PIM, Iași, 2014, volumul de versuri, în majoritate epigrame, intitulat “8 decenii și juma-”,, , colaborator al său un alt priceput și încercat umorist, care a realizat și coperta, Eugen Deutsch, tot împreună și  selectarea graficii, ginerele autorului, Anghel Ioan Mihai Jakotă, asigurând integral finanțarea cărții, câteva zeci de catrene și poezii,  din cele peste 5000, câte “le-a comis de-a lungul existenței sale terestre”, să “le judece lumea”…

Pornind de la moto-ul autobiografic, “Prunc pe lume apărui/ La-ntîi martie-n Vaslui/Și-am ajuns a însuma/ Opt decenii și Juma-”, cu o “Mărurisire” evocatoare a anilor străbătuți, de când “era băietan și elev de liceu în orașul natal”, unde s-a molipsit de morbul versului pus mai ales în ce se cheamă epigrama, până s-a lipit la Iași de cenaclul de umor patronat de fostul ziar “Flacăra Iașului” care a devenit “Academia Liberă “Păstorel” Iași”, într-o “atmosferă de emulație cenaclieră” care îl face pe Eugen Deutsch să-i zică “Prea Cititului umorist”: “…Tumultos, își mânuiește pana/Așa ca…biciul unor urători,/ Trudind să nu-și încetinească goana;/Atunci când trece prag, marcat de har,/ I se cuvin cununile de flori…/ Acum aștept…să-l văd și CENTENAR!”

Urări asemănătoare îi fac fericitului aniversat și alți  colegi prețuiți, Vasile Larco, George Petrone, Ica Ungureanu, Dan Norea, Petru Ioan Gârdea, Vali Slavu, Valentin David, Nicolaie Bunduri, care îl văd pe cel cu “mărțișorul”, ca pe unul care este “Tataia”, “Nemritorul!” și-i urează “La mulți ani!”

Glasul cu versul încurajator al prietnilor îi aduc lui Tataia din amintiri ceea ce mai spunea tot cu astfel de stihuri un Cincinat Pavelescu căruia chiar el, Tataia, îi dedică catrenul pe care îl pune în placheta realizată, p.38: “Lumea poate să-l aclame/C-a lăsat în urma lui,/Strălucite epigrame,/Dar și epigoni  destui”.

Iar pentru sine și semenii săi, pensionarii, descrierea destnului care ni-l fac guvernanții: “Ai prestigiu prin etate/Dar o implicare slabă:/Ce folos că știi de toate/ Însă nimeni nu te-ntreabă!”

După o suită de rondeluri, care mai de care cu țintă precisă, ce trimit la ce tataia a crezut toată Viața că este “neimplicarea”, “mediocritatea”, “politețea”, “senzaționalul”, “eludarea”, dar și “vacanța”, starea “reflexive”  și de “factotum”, citându-ne “Balada viticolă”, pe aceea cu “Iedera și camelionul”, într-o postură de trimf deplin, cum nu l-am văzut niciodată, că am locuit aproape împreună, bloc față-n față și la același loc de muncă, “Ziarul de Iași” și “Monitorul”, îi citesc din aceeași plachetă versurile intitulate “Catren de final” și plasate chiar acolo, sfârșit de carte: “Tataia a-mplinit deja/Chiar opt decenii și juma-/Și cum îl știm că e ștrengar/Se cam visează centenar”.

Am înțeles, erau o intuiție colegială, de încurajare, Tataia, după câte știam, demult purta în sine un aparat electric care îl stimula și-l făcea să spere pozitiv, dar nu prea mai cobora scările la soare, căci șugubăț din fire, pus pe șotii, ca în “Mărturisirile” despre care am vorbit, iată ce ne adăuga pe coperta IV a volumului său împreună cu fotografia sa pe care, cu regret nu o putem arăta, dar ar merita să o avem fiecare dintre amici lui: “Spun tuturor, să mă-nțeleagă/Că soarta nu m-a răsfățat:/ Pîrlit am fost o viață-ntreagă/ iar azi sfârșesc încinerat!”

Nu s-a întâmplat în 2014. După încă doi ani, într-o totală tăcere pentru mulți dintre noi, “ștrengarul”, am aflat mult mai târziu, că așa e cu socializarea în zilele noastre, plecase nu incinerat, ci înmormântat la cimitirul Eternitatea, nu la Vaslui, la Iași, Dumnezeu să-l odihnească în pacea care i-a plăcut toată Viața…

                                          Ion N. Oprea