Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: Legalizarea necinstei în România postdecembristă

George PETROVAI: Legalizarea necinstei în România postdecembristă

                                        Legalizarea necinstei în România postdecembristă

             Este cutremurător când însuși președintele României (l-am numit pe Traian Băsescu) spune că „legile (noastre) sunt făcute de hoți pentru hoți”, numindu-i penali pe (ș)parlamentari, sau – mă rog – pe grosul acestora. Dar aproape la fel de cutremurător este faptul că el a promulgat cam fără crâcnire toate aceste legi mafiote, altminteri risca destituirea, și că numărul penalilor în rândul făcătorilor legilor (de la alesul de rând și până la președintele Senatului) este în continuă creștere, tot acuși-acuși auzindu-se că ba unul, ba altul dintre ei a intrat în vizorul DNA-ului (mai nou i s-a făcut această „cinste” penibilului fost manechin Călin Popescu Tăriceanu).

Mă rog, este de unde, că România postdecembristă, țara cea mai prost cârmuită din Europa (și nu numai), își permite să furajeze cu vreo 50 de șparlamentari în plus față de totalul congresmenilor americani, o altă dovadă de păgubitoare originalitate a democrației de pe aceste  meleaguri…

N.B.Un calcul elementar (regula de trei simplă) învederează o realitate halucinantă: Dacă Statele Unite ar aplica în alegeri supranerodul nostru algoritm politic, rămas în picioare și la alegerile din acest an, atunci la populația lor de 320 de milioane s-ar pricopsi cu peste 10.000 de congresmeni!…

Mai are cineva îndoieli că în România postdecembristă se fură mai ceva ca-n codru, că adică după ce codrii noștri s-au dus pe apa sâmbetei, acuma se fură la vedere și cu legea-n mână? Dacă da, atunci n-are decât să ia aminte la imensul putregai național, fătat și întreținut de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Vasăzică o preapeticită lege, într-un asemenea mod ticălos concepută și actualizată încât să-i avantajeze numai pe aleși, alegătorilor revenindu-le dreptul și obligația (sic!) de-a vota gunoiul/gunoaiele de pe buletinul de vot, deși foarte mulți dintre ei își doresc un buletin care să conțină rubrica „Alți candidați” sau „Nici unul dintre acești candidați nu merită votul meu”.

Adică taman ca în deplorabilul nostru învățământ, unde atâția dintre dascălii contrafăcuți (a se citi „făcuți peste noapte”), nu concep să-l noteze pe elev sau student pentru ceea ce el știe, ci simt o deosebită satisfacție să-l depuncteze pentru ceea ce nu știe…

În sprijinul afirmației mele voi veni cu o probă de ordin local, care prin extrapolare ne oferă o foarte veridică imagine despre legalizarea fraudei la nivel național. Și asta nu de azi sau de ieri, ci în toată nevrednica perioadă postdecembristă. Astfel, deși populația municipiului Sighetu Marmației, potrivit statisticilor oficiale s-a diminuat cu circa o treime (în anul 2007 era de 55.000, în 2011 de doar 37.640 locuitori, iar în 2016 – având în vedere procesul continuu de depopulare – undeva pe la 30.000) și deși la susnumita lege nelegiuită s-a lucrat (sic!) în 2001, 2004 și 2015, numărul consilierilor locali a rămas gripat la 19!

Păi, nenicilor aflători în treabă, până și 11 consilieri ar fi prea mulți pentru actuala populație a municipiului. Asta dacă ne luăm după proporționalitatea prevăzută de lege între cetățeni și aleși. Iar dacă avem în vedere eficiența sigură, reflectată în economii la buget, atunci ar fi de-ajuns vreo cinci.

Dar nu numai atât. Aproape tuturor românilor (alegători și aleși) li se pare firesc ca în țări foarte bogate (Elveția, Suedia etc.) demnitățile obștești de acest fel să fie voluntare, adică neretribuite, precum și ca indemnizațiile aflătorilor în treabă de la noi să fie fixate la un sfert din leafa primarului și să crească în directă și inseparabilă legătură cu ea. Asta da preocupare pentru binele obștei…

Din nou întreb: Câți dintre catindați, vorba lui Caragiale, sunt dispuși să renunțe la indemnizație, astfel făcând dovada clară că nu urmăresc avantajele materiale ce cu necesitate vin dintr-o atare demnitate publică? Cred că nici unul, că doar nimeni nu-i nebun să cotizeze cu bani grei pentru a ajunge pe un loc eligibil și pe urmă să dea cu piciorul la șansa de a și-i recupera și spori.

Și încă ceva. Arhiștiută fiind ineficiența până la netrebuință a viceprimarilor, cum își justifică aceștia lefurile consistente? Iar dacă nu-i chip să și le justifice, de ce nu se renunță odată și odată la această păgubitoare făcătură?

Sighetu Marmației,                                                                                               George PETROVAI

25 mai 2016