Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » DOMINIC DIAMANT: A D A M A N T I N E- 1

DOMINIC DIAMANT: A D A M A N T I N E- 1

HIPERBOREEANĂ

 

 

Oricât te-ar intriga Hiperboreea

Uimindu-te mai mult decât femeia,

Oricât te-ai îndoi sau chiar n-ai crede

În existenţa ei, aici se vede

Ca-ntr-o oglindă magică şi clară

Că scribii antici nu se înşelară

Considerând acest tărâm mirific

C-ar fi chiar plaiul nostru mioritic

Vestigiile şi-alte argumente

Atestă cu asupra de măsură

Manifestările-i etern prezente

În fabulos-bogata ei natură

Iar de mă-ncumet să prezint o faţă

A lumii noastre hiperboreale(reene)

E pentru că istoria ne-nvaţă

Să luminăm aspectele reale(perene)

Să ne mândrim cu cei ce-am fost odată

Dar şi cu cei ce printre noi trăiesc

Şi fac să recunoască lumea toată

Nemărginitul spirit românesc

Nu doar strămoşii noştri legendari

Putură să uimeasc-o lume-ntreagă

Şi-n lumea noastră se ivesc Icari

Dedali şi Prometei grozavi, măi dragă.

Şi-s fericit, aici să vi-i prezint

Pe cei, câţiva, care m-au dat pe spate

Şi-mi vor rămâne-n suflet, un alint

Şi-o mângâiere în eternitate.

***

 

 

U R I A Ş I I   M E I   M I O R I T I C I

In memoriam

Bunilor şi nepreţuiţilor mei colegi

şi prieteni

Uriaşul VasileGorduz (apud Aura Christi) ,

Ion Buleandră-actor şi director de teatru,

Doru Moţoc-poet, jurnalist, eseist, dramaturg. .

 

 

Nu-n peşteri adânci carpatine

Nici în siturile arheologice

De pe-ntregul tărâm mioritic

Am descoperit uriaşi.

Mi-a fost hărăzit mie însumi

Ca, provenind din Danubia,

Să cunosc, să-ndrăgesc şi să preţuiesc

Câţiva fabuloşi uriaşi

Din spaţiul evoluţiei mele

Nu ştiu ce fericit miracol

A vrut ca un copil din Trifeşti

Ameninţat de invazia sovietică

Să ajungă-ntr-o şcoală cu mine

Şi, buni colegi şi interni,

Să fim mai uniţi decât fraţii.

Copilul ajuns uriaş

Mi-era ca un frate mai mare

Parcă ne ştiam de când lumea

Se-ntrecea în piese de teatru

Montate, cu alt uriaş,

Desena pe albastrele cuverturi

Figuri şi scene de basm.

Şi-mpreună făceam maratoane

Între internatul de la şosea

Şi liceul din mijlocul urbei.

Îndrăgostit de bolta cerească

Avea cunoştinţe-astronomice

Şi-l auzeam spunând, ca în transă

„Fomalhaaaut ! Fomalhaaaut !”

Dându-ne fioruri puştanilor.

Se spăla pân-la brâu dimineaţa

În plină iarnă,

La cişmeaua din curte

Antrenându-se ca atlet

Iar când s-a deschis şantierul

De lângă lac, s-a făcut muncitor

Pentru niscai parale.

La fel şi în Gara de Est

Muncea noaptea pe brânci

Încărcând-descărcând la vagoane

Ca să ne bucure-apoi

Cu câte-un măr, drept răsplată

Pentru munca de noapte depusă

Nu mai ştiu cum şi când,

După ce-a fost model  pentru-o vreme

La Institutul de Arte Plastice,

A urmat consecvent şi a absolvit

Cu brio această şcolire

Intrând în cele mai bune relaţii

Cu specialiştii din branşă

Şi devenind, pân-la urmă,

Uriaşul ce trebuia să fie

Recunoscut, onorat, premiat

Cu cele mai înalte distincţii.

De la el ni se trag monumente

De genială sculptură

Onorând  mioritica ţară

Pe întreg mapamondul.

Nu mai puţin decât el

Alt uriaş din Curcania,

Bun coleg şi prieten la cataramă,

Într-o competiţie de invidiat

Cu cel ce pământul ne onorează,

A fost actor şi director de teatru

Al superbei Generaţii de Aur,

Un Ştefan cel Mare magnific

În „Apus de soare” de Delavrancea,

Mi-a fost consătean şi prieten

La fel de-admirat şi iubit.

Şi-n fine, un alt uriaş,

În nici un caz cel din urmă,

Vrednic fecior de dascăli din Rm.Vâlcea,

Care-a văzut “Undeva o lumină”

Şi i-a reproşat lui Godot

Cu o voce lirică inconfundabilă

Că a venit prea târziu,

Fiindu-mi coleg şi prieten

De cămin şi de facultate,

Ca şi de superbe-ntâlniri bahice,

Mi-a rămas juvenil, altruist, ravisant

Sufletul energizându-mi

Pentru întreaga posteritate.

Nu sunt speolog, nici arheolog

Dar spiritu-mi îndrăgostit

Şi însetat de cunoaştere

Recunoaşte-n această tripletă

O confrerie magnifică

Durabilă, nicicând erodabilă.

***

CARAGEALESCĂ

E-he-hei, neicuşorilor,

Ce credeaţi, că dispar

Ca măgarul abulic în ceaţă,

Fără să chiui, măcar,

Că s-a umplut de verdeaţă

Fantasticul Dejagaskar ?

E-he-hei, dragii moşului,

Voi habar nu aveţi cât de mult

Am suferit din iubire,

Câtă energie mi-am irosit

Pentru victoria ei

Precum istovirea ţăranului

În sămânţa şi aburul pâinii,

Voi nu ştiţi că am fost doar o jertfă

Pe altarul divin al vieţii

Şi vi-e greu să mai credeţi o astfel

De mărturisire precum a mea.

E-he-hei, muritorilor,

N-am să plec ca învins !

Dispariţia mea nu va fi

Decât o altă ispravă

Cu alură de farsă

Atâta timp cât  realizez

Că dragostea mea

Nemărginit se revarsă.

Au revoir, mes amis,

Ne vom revedea într-o zi

Mai cutezători, mai şarmanţi

Pe tărâmul cu diamanţi

***

ADAMANTINE-2

NOI NE MURIM

Noi ne murim în fel şi chip, bătrâne,

Fără s-avem habar ce va  rămâne

Fără s-avem idee cât va bate

Clopotul nostru în eternitate

Noi ne murim, c-aşa ni-i hărăzit

Din clipa când pe lume ne-am ivit,

Fără s-avem nici cel mai mic habar

Câte seminţe ce-am sădit răsar

Misia noastră-i să ne irosim

Cât mai prodigios, în stil sublim,

Chiar dacă nu ne crede nimenea

Iar Cel de Sus s-aleagă ce(cât) o vrea.

Aşa că nu-ntreba cum ne murim

Că n-are nici un sens, doar unanim

Să acceptăm că visu-atât visat

Prin forţa noastră s-a realizat.

***

CU ALTFEL DE SEXTANT

Cât sex cuprinde opera lui Dosto

Sau a lui Dante, a lui Ariosto

Sau orice alt magistru însetat

De dragoste şi binecuvântat ?

Câtă destrăbălare infernală

E-n orice operă universală

Şi cât desfrâu abject, nelimitat

Şi imposibil de eradicat ?

Şi câtă deşucheată nesimţire

Pulsează-n ahtiaţii de iubire

Ce cred absurd că în libertinaj

Îşi pot asigura supremul gaj ?

La dracu’, toată lumea-i hărăzită

Pentru iubire-n scurta ei clipită

Dar, de aici şi până-n sex sfruntat,

E un traseu de neimaginat.

Când specia ne e superioară

De ce către primate se coboară

Cu-atât entuziasm inconştient ?

Să nu mai fie Duhul Sfânt prezent ? ! ?

Nesuferind de pudibonderie

Nu văd cum sexul ar putea să fie

Un Graal, limanul nostru salvator.

Trăind în cultul lui, strig „Halt !, cobor !”

***

ÎN  SFERA  LIBERTĂŢII

 

În sfera libertăţii depline, infinită,

„Posibil”,”imposibil” ajung să se confunde

Ca-ntr-un adânc pe care curenţii îl agită

Şi nu distingi nisipul din tulburile unde

Aici, ca-ntr-o geneză eternă şi bizară,

Se desfăşoară cele mai aprige procese

Şi întâmplări de unde e gata să răsară

Continuu lumea care cu vechea se-ntreţese.

Halucinanta luptă a forţelor contrare

În melstromul fantastic ce face şi desface

Cu o repeziciune ce nicio noimă n-are

Distruge chiar ideea de linişte şi pace

Nimic nu e posibil să-şi contureze-o formă

Când însuşi imposibilu-apare şi dispare

În marea-nvârtejire de forţe ce transformă

Orice, oricând, oriunde, ca volbura din mare

Şi, totuşi, nicăierea tu nu te simţi mai bine

Şi mai stăpân pe tine şi-a ta nimicnicie

Ca-n sfera libertăţii  totale şi depline

Căci însăşi împlinirea-ţi e liberă să fie.

***

DOMINIC DIAMANT