Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: Anevoința de-a fi om, performanța de-a fi român onest

George PETROVAI: Anevoința de-a fi om, performanța de-a fi român onest

                                                                         Anevoința de-a fi om,

                                                            performanța de-a fi român onest

În Maramureș se știe foarte bine (și nu de azi, de ieri) că „A fi mare nu-i mirare,/ a fi om e lucru mare…” Vasăzică, nu trebuie să ne extaziem în fața aparențelor (ambalaj vestimentar, poziție socială, opulență materială), ci trebuie să luăm aminte doar la bogăția și continuitatea fondului moral-spiritual al omului de lângă noi, altfel spus la ceea ce constituie cu adevărat conținutul noțiunii de „om”, actul de identitate pentru individul atotuman și rampa cea mai sigură de lansare spre mult visata înfrățire universală: omenie, iubire, cumpătare, generozitate, milă, simplitate, curaj.

Nu spunea un părinte din vechime (creștinismul de început): „Iubește și apoi fă ce vrei”? Da, căci iubind constant și din adâncul inimii întreaga lucrare dumnezeiască (cerul, pământul, apele, florile, fluturii, semenii), nu poți să fii decât un vrednic om, aflat pe drumul drept al împlinirii în sistemul Absolutului cvadridimensional: sacru-bine-adevăr-frumos…

Iar acest lucru devine de-o evidență iminent-dramatică atunci când trăiești în România postdecembristă, unde lupta nici pomeneală să se ducă în plan moral-spiritual, astfel ca trăitorii pe aceste meleaguri să devină din buni mai buni (poate că mulți dintre ei, foarte bisericoși și prea puțin credincioși, nici nu doresc să o facă, atâta timp cât înșiși slujitorii altarului se ascund după „Nu face ce face popa, fă ce spune popa”!), ci bătălia se duce cu o dementă încrâncenare numai și numai în plan material: casă mai impozantă ca a vecinului, mașina cea mai bengoasă din cartier, lanț de aur la gât de taur.

Sigur că într-o asemenea fioroasă competiție pantru scoaterea banilor până și din piatră seacă, nimeni nu se mai sinchisește de mijloacele întrebuințate, de regulă acestea fiind nelegiuite. S-a mers atât de departe pe această bătătorită cale a furtișagului pe rupte din banul public (trei sferturi dintre aleși sunt penali cu acte în regulă), încât nu numai că tâlharii dovediți și găbjiți nu se rușinează de faptele comise, dar însăși morala publică a suferit periculoase abateri de la normalitatea Decalogului, astfel că tot mai des auzi spunându-se (ba cu admirație, ba cu invidie) despre megarăufăcătorul scăpat basma curată, eventual cu o pedeapsă banală, dar cu averea întreagă-întreguță: „Are cap, se descurcă”; „Cine muncește n-are timp de făcut bani”; „La baza economiei de piață stă relația dintre fraier și escroc”…

Ce să ne mai mire atunci că venerabilul Neagu Djuvara nu-l mai regăsește în românul zilelor noastre (lacom, leneș, necinstit, needucat etc.) pe demnul, onestul și omenosul român interbelic! Să fie pentru asta de vină numai perioada bolșevică de forjare a omului-neom, așa numitul homo sovieticus, ori – după cum lesne se poate constata și pe alte meleaguri – complexul și inevitabilul proces de declin, prin subtila întrepătrundere dintre haoticul progres material al civilizației și statornicul regres al culturii?

În ce mă privește, constat cu uimire că am ajuns în situația ca tot mai des să nu înțeleg binele și răul, adevărul și falsul, justul și injustul, frumosul și urâtul, moralul și imoralul, așa cum, în aceste vremuri date peste cap, respectivele concepte fundamentale sunt promovate de grosul semenilor mei.

N.B. Din nou îi întreb pe cei care au urechi să audă: Știți cum a pornit China comunistă pe calea progresului? Împușcând circa 10.000 de funcționari corupți. Dar cum la noi pedeapsa cu moartea a fost abrogată de făuritorii democrației originale (ce bine era acuma dacă ea măcar figura în Codul Penal!), rămâne în picioare confiscarea tuturor averilor dobândite pe căi necinstite. Adică, șnapanul care a călcat pe bec să rămână cu averea pe care a declarat-o la intrarea în politică! Căci, numai cu leafa de politruc, fie el chiar și mare mahăr în Parlament sau Guvern, n-are cum să ajungă putred de bogat în zeci de ani, necum după un singur mandat.

Sighetu Marmației,                                                                                                     George PETROVAI

13 iulie 2016