Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » ANA IONESEI: Versul din cada lui Arhimede și apa cu rima ce nu se vede ( după Evrica de Karinthy Frigyes )

ANA IONESEI: Versul din cada lui Arhimede și apa cu rima ce nu se vede ( după Evrica de Karinthy Frigyes )

De cum sări afară din cadă,

Arhimede se năpusti în stradă

Și întâlnind un fost coleg de școală,

Îi aduse la cunoștință în mare grabă:

„Evrica! Orice corp în apă scufundat

De o parte din greutatea-i s-a dezbărat,

Iar greutatea apei dislocate

Egală este cu acea parte.”

Însă Apollonius îl privi cu gravitate

Și nu se sinchisi defel a-i da dreptate.

Atunci Arhimede plecă zorit înspre Academie,

Sperând ca președintele mai receptiv să fie.

  • Interesant, zise Lepidos,

Cu un aer neguros,

Dar mai sunt câțiva pe la noi

Care au și alte rezolvări de soi.

Domnule Arhimede, să aveți răbdare,

Vom convoca un congres mare

Și vom fixa și în Enciclopedie

Un loc pentru această năzbâtie.

  • Domnule, răspunse Arhimede,

Poate că totuși mă veți crede

Dacă pe loc voi demonstra;

E vreo cadă pe aici, cumva?

Președintele zâmbi distins,

Dar nu se arătă convins:

—   Astea-s chestii copilărești,

Obiecte în apă să bălăcești,

Eu cu știința mă îndeletnicesc,

Iar să fac baie nu obișnuiesc.

Arhimede fu cam indispus,

Din academie s-a tot dus

Și cum se plimba foarte trist,

Se întâlni c-un poet futurist,

Iar Hexamos când auzi

Ce Arhimede a putut păți,

Îi zise că în orice academie,

Legea-i făcută de o fosilă vie,

Cerându-i poezia pentru revista lor,

Ce respectă Pioneratul pentru Viitor.

Arhimede însă că nu aude bine crezu,

Când Hexamos POEZIA îi ceru:

  • Păi am făcut o descoperire,

Ce nici n-am pus-o pe hârtie!

  • S-o scrii atunci rapid și să ne-o trimiți,

Zise Hexamos și se îndepărtă cu pași grăbiți.

Atunci lui Arhimede fisa îi pică,

Țac-pac descoperirea o sintetiză,

La revistă o trimise îndată

Și acolo chiar fu publicată,

Iar în numărul următor,

Hexamos fu curtenitor,

Cu Noul Poet al Teoremei:

«O, „greutatea apei dislocate”!

Ce minunată sonoritate!

De-ar fi să-i reproșăm ceva,

De rimă totuși ne-am lega,

Adică de consonanța dintre „scufundat” și „dislocat”,

Însă unui Geniu Pionier ca Arhimede îi va fi iertat!»

Desigur, Arhimede fu mirat

De un elogiu atât de umflat

Și îi preciză lui Hexamos:

  • Cred că ai priceput pe dos.

Fenomenul exista de multă vreme,

Numai că nimeni nu l-a pus în scheme.

Corpurile băgate în apă mereu tot atâta au pierdut,

Însă până la mine acest lucru deloc nu s-a știut.

Hexamos păru dezamăgit:

—   Cum, nu tu ai născocit?

—   Nu, doar am descoperit.

Hexamos iar fu amărât:

  • În cazul ăsta îmi este clar

Că trebuie să plec de la ziar!

Dacă nu ai venit c-o noutate,

Nu am cum să-ți dau dreptate.

 

Atunci Arhimede pe o stâncă se urcă

Iar după ce principiul își proferă,

Între valuri se aruncă,

Iar pentru că s-a înecat,

De el oamenii s-au interesat

Și printre Eroii Științei fu așezat,

Astfel că, la sensul figurat

Hexamos avea-ntr-un fel dreptate încă de la început:

Căci pe el Arhimede, iar nu apa l-a interesat mai mult.