Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » MARIN IFRIM : Lucian Manole, un scriitor altruist în timpuri egoiste! Meșterul Manole!

MARIN IFRIM : Lucian Manole, un scriitor altruist în timpuri egoiste! Meșterul Manole!

  Citesc din ce în ce mai puține cărți de ”creație literară”. Am obosit căutând poezia și proza, bașca teatrul, în fel de fel de volume anemice, personalizate la maxim, chiar și când e vorba despre autori precum Mircea Cărtărescu. Literatura română de după 1989 a intrat într-o criză profundă, ca mai toate zonele în care societatea noastră  își consumă ultimele pungi cu oxigen. Se moare pe capete spirituale, economice, politice etc. În fine, pentru mine, cititul a devenit un lux care ține mai mult de nevoile personale decât de o integrare într-un sistem cultural bine (de)finit. Am ajuns să deschid numai paginile unor cărți de memorialistică și pagini de jurnal, sau monografii referitoare la fel de de oameni și locuri în care faptele au făcut istorie românească, din porniri care nu țin de niciun sistem. Ca atare, am în fața ochilor o carte rarisimă: ”Elena Zbanț. Un pictor al inimii sacre”. Un volum foarte consistent, cu date precise, cu iconografie adecvată, cu altoi cultural reușit. Autorul, Lucian Manole, este născut la 4 martie 1981, în satul Hănești, comuna Hănești, județul Botoșani, e un  cadru didactic cu o activitate profesională intensă, în învățământul gimazial și liceal. Activitatea sa publicistică e, de asemenea, consistentă. A debutat în 1997, în ”Tineretul liber”, apoi a intrat într-un ritm scriitoricesc precis, reglat în funcție de bioritmul unui om foarte activ, fiind redactor la mai multe publicații, având prestații concrete, constructive, utile. Din 2009 este redactor al unei reviste care se distinge în peisajul cultural actual, ”Luceafărul.net” din Botoșani, o revistă în care eu semnez destul de ritmic, având satisfacția că, a publica aici, e mai interesant decât a fi ”programat” la cabinetele 1 și 2 ale României Literare din ultimele două decenii.  Lucian Manole este membru al Ligii Scriitorilor din România, Filiala Iași. Ar fi trebuit să fie și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Poate mă aude și Casssian Maria Spiridon, președintele Filialei Iași a USR, un om corect și drept. Poate va citi și aceste rânduri. Pînă la volumul de față, Lucian Manole a publicat alte șapte cărți. Sunt cărți de specialitate, începând de la monografia bisericii din Hănești, continuând cu volume pur pedagocice – scrise cu acribie, cu determinare profesională – , și continuând cu rarități incredibil de bine găsite, cum e, de exemplu, volumul ”Pandelica Rareș – Un destin greu încercat” (Ed. Agata, Botoșani, 2013).

    În prefața volumului dedicat Elenei Zbanț, Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Episcopiei Iașilor –  explică, într-o lumină spirirituală maximă – , demersul lui Lucian Manole: ”Lucrarea <Elena Zbanț – un pictor al inimii>, semnată de profesorul și scriitorul Lucian Manole, este o lucrare de suflet. O lucrare care surprinde în culori și imagini sentimentele și trăirile unei artiste care în decursul vieții sale a urcat Taboruri, dar și multe Golgote”. Prefața lui Calinic Botoșeneanul e impresionantă, e scrisă cu sufletul minții, se întinde pe 8 pagini care te cuceresc prin clarviziune și bună voință, Domnia sa explicând pur și simplu, capitol după capitol, remarcând esențialul: ”Elena Zbanț stăpînește cu dezinvoltură arta picturii naive, care i se potrivește temperamental. Compozițiile artistei sunt pline de personaje de poveste și întămplări de suflet în care se regăsește și ne regăsim”. Ca referent, la o instituție buzoiană de cultură, am organizat multe expoziiii de pictură. De la pictori liceeni pînă la profesioniști. Știu ce înseamnă pictura, inclusiv ca o activitate intimă. În cartea sa, Lucian Manole a reușit să definească integral personajul principal, apelând la zeci de martori ai eternității artistice a acesteia. Pagini absolut fermecătoare, despre această pictoriță necunoscută, mie pînă acum – slavă Domnului, mereu e loc pentru lucruri sfinte în mintea noastră- , semnează: Adrian Goia (Department  Manager la Accenture Industrial Software Soltions România), Aranca Munteanu (critic de artă, Viena), Mădălina Munteanu, director Centru de Creație București), Conf. Univ. Dr. Anca Mihaela Vițelariu, Costel Iftinchi (red.-șef revista ”Galeria naivă”), Dr. Ana Hăisan, prof. Univ dr. Monica Tatarciuc, Conf. Univ. Dr. Ing. Luminița Antonie Budei, Dr. Monica Axinte, Dr. Ioan Roșca etc. Nu am redat decât jumătate din lista celor care au participat la acest omagiu adus unui pictor care, fără demersul scriitorului Lucian Manole, ar fi trecut fără probleme în neantul culturii naționale. Lucian Manole a făcut, prin această carte, dar și prin cele anterioare, un gest patriotic greu de perceput în aceste vremuri de vraiște. La începutul cărții, la pagina de avangardă, ca să zic așa, Elena Zbanț spune în clar: ”Cine mă va întreba cum de m-am apucat de pictură, cum de ne-am dus prin țară acolo și dincolo, am să le recomand să citească aceste rânduri din care vor afla tot, fiindcă mi-am trecut firul gîndurilor prin viață!. Frumos spus, nu oricine își poate trece prin viață ”firul gândurilopr”.  Nu intru în amănuntele vieții eroinei acestei cărți magnifice, nu are rost. Am citit tot și am rămas cu sentimentul copilului de acum cîteva decenii, care, când citea o carte mai deosebită, timp de vreo trei zile nu spunea nimănui nicio vorbă. O chestiune de posesie a lecturii. Lucian Manole, prin toate cărțile sale, e un constructor, un ziditor, un Manole care-și păzește și zidește non/stop moșia literară, cu pușca alfabetului român, cu inima, cu familia sa minunată (tatăl acestuia, Georgică Manole, fiind  o veritabilă instituție de cultură : poet, prozator, critic literari, istoric etc.). Aș avea multe de spus. Mă opresc aici, fiind convins că adevărata elită culturală românească nu e cea pe care ne-o pun pe tavă alde Andrei Pleșu. România e mult mai profundă decât noi toți. Trecutul ne obligă. Viitorul e obligatoriu. Pariez pe scriitori de talia lui Lucian Manole. Ce-am avut de spus, am spus. Cred în viitorul oamenilor mai buni decât  am putut fi noi. Aferim!

                                                                                                              Marin Ifrim