Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală: Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XV(2016), nr. 329(1 – 15 Iulie)

Scrisoare pastorală: Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XV(2016), nr. 329(1 – 15 Iulie)

Dragii mei enoriași!

Folosiți orice prilej și rugați-vă fierbinte lui Dumnezeu să fie pace. Nori grei se ivesc la orizont. Să ne ferească Dumnezeu țara și pe noi înșine de tot răul și primejdia!

*

          O nouă colectivizare?  Am aflat cu profundă indignare că Ministerul Agriculturii face presiuni asupra Patriarhiei Române, ca să încheie un protocol, în baza căruia preoții să fie obligați să participe la campania de convingere a țărănimii de a se înscrie în asociații agricole.

          Poate în alte părți, în alte țări, ideea înființării de asociații agricole să se prindă, să crească, să înflorească și să dea roade. Se poate! La noi încă nu s-au șters amintirile anilor 1960-1962, când, târâș-grăpiș, țărănimea română a fost constrânsă ca să se înscrie ,,de bună-voie și nesilită de nimeni” cu pământ, vite, atelaje și brațe de muncă în întovărășiri și apoi în colective agricole. Armate de propagandiști cutreierau satele, mergeau din casă-n casă și promiteau marea cu sarea, doar-doar vor putea să lămurească pe cineva. Nu se sfiau să recurgă la bătăi, arestări, condamnări. Ca să fie mai convingători, obligau preoții să însoțească echipele respective. Cei care nu voiau să se alăture, erau sancționați. Revista ,,Mitropolia Olteniei” din perioada 1948-1962 conține sute de nume de preoți, care au fost caterisiți, deportați, detașați în alte județe, depuși, transferați, pensionați forțat. Le erau eliminați copiii din școli și facultăți, soțiile din serviciu. Cei care participau, încercau să convingă pe oameni despre ceea ce ei înșiși nu erau convinși, iar argumentele lor erau slabe, false. Oamenii îi ascultau, înțelegeau că sunt forțați să facă ceea ce făceau, iar peste câtva timp de la înființarea colectivului îi înjurau pe preoți pentru că ,,îi înșelaseră”.

          De mai bine de un sfert de veac s-au vândut tot într-o veselie pământurile fertile ale țării unor străini și mari latifundiari, astfel încât azi peste 40% din terenul arabil al țării aparține unora veniți din patru vânturi. Au rămas micii proprietari de terenuri, care se străduiesc și ei, cu posibilitățile modeste de care dispun, să le lucreze, să le folosească. Prețurile la motorină și lucrări agricole sunt enorme, iar produsele autohtone nu sunt agreate de magazine, de piețe. Peste tot ne-au inundat produsele agricole venite de aiurea, produse subvenționate substanțial în țările de origine, care au înăbușit producția locală. O legislație stufoasă și neprietenoasă a descurajat inițiativa particulară a țăranilor de astăzi. Au fost date legi – și astăzi mai sunt în vigoare -, care au stimulat lenea și au pus piedici serioase omului harnic. Cum putem înțelege altfel faptul, că terenurile nemuncite, așa-zisele ,,pășuni”, au fost subvenționate din fondurile europene de două-trei ori mai bine decât terenurile muncite, cultivate. Au fost oameni care au luat de la APIA miliarde și nu au mișcat un deget pentru întreținerea terenurilor ,,de pășuni”, în timp ce aceia care au cultivat pomi, viță de vie, grâu, porumb și altele asemenea nu au putut să acopere decât o mică parte din cheltuielile necesare lucrărilor de acest gen. Marile magazine nu au achiziționat produse agricole de la populație, iar dacă au făcut-o, au impus condiții umilitoare. Cunosc om, care a înființat plantație de gutui, fără subvenții. Pomii au ajuns pe rod și roadele lor sunt inutile. Magazinele din Severin nu au voie să achiziționeze fructe și legume direct de la localnici. Aceștia, dacă sunt producători, trebuie să se constituie în ,,persoane juridice”, înscriindu-se la fisc, la registrul comerțului, să țină evidențe contabile, așa cum face și Șantierul Naval, să suporte controale, verificări, să plătească impozit și tot felul de taxe etc. Când toată hârțogăria aceasta este gata, culegi fructele care ating anumite dimensiuni, le duci în București, la sediul central al magazinelor respective. Acolo, gutuile, spre exemplu, sunt plătite cu 2,00 lei. La raft, gutuile erau cu 6,90 lei! În piețe, intermediarii închiriază mesele cu vad pe câte un an, iar micii producători își vând marfa pe la colțuri, pe unde pot. Mașinile și utilajele agricole aflate în proprietatea micilor agricultori sunt hârburi rămase de pe la fostele SMT-uri. Sprijinul statului încă se mai lasă așteptat…!

          Asociațiile agricole presupun o armată de funcționari, care trebuie plătiți din venitul asociațiilor respective, presupun sedii, care trebuie construite, întreținute, mașini și utilaje agricole, dar și mașini de serviciu. Pământul este același, țăranii sunt aceiași, doar cheltuielile explodează. Nu ar fi mai simplu să fie subvenționate acele terenuri care sunt muncite, pentru a ajuta pe cei care investesc și astfel agricultura să devină mai rentabilă, mai tentantă? Nu ar fi mai simplu ca să se creeze niște facilități producătorilor privind desfacerea produselor, obținerea utilajelor, prețul motorinei? Cred că și numai jumătate din ceea ce câștigă în străinătate, dacă ar câștiga din agricultura locală, mulți, foarte mulți români s-ar întoarce acasă și ar face agricultură românească adevărată. Mă întreb de ce sunt legile privind agricultura atât de străine de realitățile concrete locale, de sufletul și tradiția românească? Mă întreb de ce trebuie să fim mereu cobai și material de experiență pentru unii și alții? Mă întreb de ce nu sunt consultați și țăranii, când se alcătuiesc legile privitoare la agricultură? Sunt convins că ei ar fi cei care ar cunoaște cel mai bine problemele adevărate ale agriculturii românești și, fără îndoială, ar propune și soluțiile.

          Asociațiile agricole nu sunt decât o nouă formă de înregimentare a unei clase sociale greu încercate de-a lungul timpului, o metodă de a-i smulge și aceste petice de pământ, pe care le mai deține.

          Când va veni vremea ca politicienii noștri, aleșii noștri, să dea dovadă de mai mult patriotism, de mai multă atenție față de realitățile  și nevoile adevărate ale unei clase sociale multimilenare, care a constituit întotdeauna coloana vertebrală a neamului românesc?

*

Proverbele – oglinda lui Dumnezeu(IV).

  1. Dumnezeu – Sfântul Duh. Cea de-a treia persoană a Sfintei Treimi, sfințitorul și dătătorul de viață al lumii, nu a rămas necunoscut în proverbele românești. La creație, Dumnezeu i-a suflat omului ,,duh de viață”. Acesta este ,,chipul lui Dumnezeu în om”, adică sufletul. El nu intră sub cunoașterea noastră senzorială, ci se manifestă prin rațiune, voință și sentimente. Sufletul sau duhul l-a făcut pe om capabil de creație și progres. Datorită sufletului, omul a reușit să creeze tot ceea ce numim cultură și civilizație. În vorbirea populară, sufletul se numește, de obicei, duh. La moarte, omul ,,își dă duhul”. Omul glumeț, plăcut, este ,,om de duh”.

          În proverbele analizate nu am găsit referiri speciale la Sfântul Duh, ci doar referiri  la ,,duhul” omului, la sufletul lui. Dacă socotim sufletul omenesc, ,,chipul lui Dumnezeu”, ca o reflexie a Sfântului Duh în ființa omenească, putem alătura la acest capitol multe proverbe, precum: ,,Duh desăvârşit, cel ce nimereşte orice la vremea ei” (Zanne, VIII, 710); ,,Duh se poate găsi şi la un nebun, dar judecată nicidecum” (Zanne, VIII, 710); ,,Duhul cel mare îndată te cufundă, iar cel mai potrivit te poartă pe faţa mării, bătându-te de zefirul cel mai dulce” (Zanne, VIII, 710); ,,Duhul cel prea întins, cu cât la mai mari lucrări se-nfige, cu-atât mai rău se-ncurcă” (Zanne, VIII, 710); ,,Duhul descoperă simţirea minţii” (Zanne, VIII, 710); ,,Duhul fie cât de mare când n-are nici un dor, de batjocură se socoteşte” (Zanne, VIII, 710); ,,Duhul încet-încet se măreşte, când la cele de mărire se sileşte” (Zanne, VIII, 709); ,,Duhul mult se întinde, când face minţii o bună arătură” (Zanne, VIII, 709); ,,Duhul nicicum poate sta fără nici o mişcare, că şi când el se gândeşte, mai mult în sine lucrează” (Zanne, VIII, 709); ,,Duhul nu după neam merge, ci după isteţimea minţii” (Zanne, VIII, 709); ,,Duhul pătrunzător ca un cuţit ascuţit, când atingi cu vârful, mică rană faci, iar de-l vei împinge, sufletul se stinge” (Zanne, IX, 203); ,,Duhul pătrunzător începeri ne-arată, iar săvârşirea lor la cei din urmă o lasă” (Zanne, VIII, 709); ,,Duhul podoabă firească la om; nu-l împodobi mai mult, că mai rău îl întuneci” (Zanne, VIII, 709); ,,Duhul s-aseamănă cu otrava, când o întrebuinţează după cuviinţă, mult folos ne-aduce, iar peste măsură, în primejdie ne duce” (Zanne, IX, 203); ,,Duhul să ţi-l deprinzi la cele mai înalte ştiinţe” (Zanne, VIII, 709); ,,Duhul se cunoaşte după rostul graiului şi după isprava lui” (Zanne, VIII, 709); ,,Duhul stă întru a izvodi cele bune şi folositoare omenirii, iar nu dimpotrivă, c-atunci se numeşte furie şi năbădaie” (Zanne, VIII, 709); ,,Duhul şi prostia, frumuseţea şi urâciunea, puterea şi slăbiciunea, cele mai mari între oameni deosebiri” (Zanne, VIII, 710); ,,Duhul uşor şi zadarnic la orice vânt se supune” (Zanne, VII, 232); ,,Duhul uşor şi zburdalnic de orice vânt se clatină” (Zanne, VII, 232), ,,Duhurile cele mari când greşesc, greşesc desăvârşit” (Zanne, VIII, 710); ,,I s-a dus buhul,/Atât îi e mare duhul” (Zanne, VII, 232); ,,Plin de duh ca spânul de barbă” (Zanne, X, 383) și multe altele.

*

         Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăției, mai spicuim un fragment: ,,GÂNDURI DE HULĂ. Din câte ne-au dat în scris pricepătorii, abia o zecime din psihicul nostru îl avem luminat şi cunoscut în sfera conştiinţei; nouă zecimi stau întunecate în sfera subconştientului. Se dă şi comparaţia cu un cartof al cărui vârf, ca o zecime din total, ar fi luminoasă, – lumini de putregai, noaptea; restul, întuneric. Cam aşa sunt gândurile de hulă: răbufniri de păcură în raza de soare. Să presupunem aceleaşi zăcăminte genetice surde, arătându-şi existenţa şi ţinându-se de energiile dominante; acestea sunt ca o pereche ce-o face lumina cu umbra. Să presupunem într-un ins aceste moşteniri contradictorii a două dispoziţii deosebite; când respectivul vrea, de pildă, să se roage lui Dumnezeu, deodată cu energia luminoasă a conştiinţei se ridică din subconştient şi răbufnirea energiei contrare. La momentul conflictului se mai adaugă şi acţiunea hormonilor genetici asupra scoarţei cerebrale, care stârnesc, pe ecranul minţii, o imaginaţie cu totul alta decât momentul şi icoana de rugăciune. Dacă persoana respectivă e mai în vârstă şi de cumva are la activ oarece aventuri contra firii, conflictul îl mai sporeşte şi însuşirea sufletească a memoriei. Un trecut păcătos n-a prea trecut: însoţeşte ca un cazier judiciar. Ispăşirea e obligatorie; aşa se asigură şi se menţine iertarea tot  prin concursul memoriei, răbdând palmele trecutului peste obrazul minţii.

          Prima iubire e către părinte. Primul copil avea tată pe Dumnezeu. Iubirea vrea ca ceea ce iubeşte ea să dăinuiască veşnic; nu poate concepe ca obiectul ei să moară. De pildă, cârmuitorii de neamuri abia dacă mai pot fi văzuţi ca muritori. Pe vremuri, iubirea îi trecea printre zeii nemuritori. Asta dovedeşte că iubirea îşi are sensul în Dumnezeu, care e veşnic şi înveşniceşte şi pe cei ce iubesc pe Dumnezeu. Dar oamenii se mai încâlcesc şi cu iubirea de trup. Iubirea aceasta nu e egală în toate cazurile cu păcatul, ci zicem că în tot cazul e infectată de păcat. Întrucât păcatul sălăşluieşte în trup şi din trup înrâureşte sufletul spre corupţie, prin căile pomenite mai sus, înţelegem că întâmpină o rezistenţă în zestrea divină a sufletului, care caută să-1 influenţeze spre virtute şi sfinţenie. Faptul dragostei trupeşti lasă o puternică impresie în toată pivniţa fiinţei, în acea zonă de nouă zecimi a subconştientului. Aci, fapta, rezumată în simbol, se sedimentează ca un conflict cu conştiinţa. Cenzura morală astupă un depozit de dinamită, după ce n-a reuşit să-1 refuze.

         O înjurătură de Dumnezeu e explozia acestui depozit. Iată de ce, când înjură bărbaţii, folosesc cuvântul – ce nu se scrie – al iubirii trupeşti. Partea de înjosire şi păcat a acestei iubiri, pe care o simt în trupul lor le izbucneşte din subconştient şi, cu ea, izbesc furios cenzura morală şi idealul de dragoste – pe Dumnezeul Cel pe care-L înjură. O înjurătură ca un moment de îndrăcire a mâniei, o clipă de întunecare a minţii, – aşa plăteşte cenzura conştiinţei negrija de mai înainte. Înjurăturile dovedesc prin urmare că această iubire între trupuri a fost închisă într-un blestem, într-o ruşine şi într-o necinste. Totul, schematizat în simboluri, coboară în întunericul subconştientului. Când deci pe unii cu cenzura slabă – înţelegeţi genetic slăbiciunea aceasta – îi scoate din sărite vreo împrejurare oarecare, afluxul de sânge şi fiere la creier face de li se întunecă orice conştiinţă, şi încep rafalele înjurăturii. Deci, unii înjură pe Dumnezeu pe faţă; alţii ÎI înjură când se roagă. Situaţia îngrozeşte pe cei ce pătimesc neputinţa asta. Ea vine, din cât se poate vedea, din poveri ereditare, din fapte consumate, din auzire, din conţinutul memoriei conştiente sau inconştiente, pentr-un mecanism al suprapunerii de imagini şi anume, peste cele cuvioase. Cele necuvioase, stârnite de hormoni, sau, în sfârşit, prin mecanismul de contrast. Când mediul interior sau exterior e favorabil genezelor recesive, energia lor latentă nu întârzie să răbufnească prin subconştient asupra conştiinţei şi astfel s-o înlăture, s-o întunece, şi aşa mai departe.

         Tot într-o situaţie de contrast e şi trupul ce se roagă. De aceea unii, nesuferind contrastul, rezolvă situaţia greşit: nu se mai roagă. Sfinţii însă, purificându-şi trupul de patimi, au izbutit să-1 aducă în armonie cu ţintele superioare ale conştiinţei, încât trupul lor prezenta multe din caracterele sufletului. Dincoace, multe din patimile trupului se fac şi însuşiri ale sufletului. Înjurăturile au aceeaşi obârşie cu hulele; numai că unele sunt învoite de minte, celelalte sunt cenzurate. De aceea vinovăţia celor de pe urmă e neasemănat mai mică. Hulele dovedesc o vinovăţie mai veche, nu una de acum. Ele sunt o pedeapsă, însă nu duc la nebunie, cum se tem cei mai mulţi. Înjurătura însă îl dovedeşte pe respectivul că, cel puţin în momentul acela, e un iresponsabil, deci dezechilibrat în structura genetică, în mediul umoral, în serviciul de cenzură şi în sistemul nervos. Temniţa îi deschide porţile şi-1 va lua în braţe, de nu va fi cu luare aminte.

         O hulire mai primejdioasă e minciuna, păcatul împotriva adevărului. Sunt construcţii de oameni aşa de bizare, capabile de adevărate mutaţii biologice. Minte câte unul, în chipul cel mai firesc cu putinţă, de stă soarele în loc; iar după ce-i trece unda asta, nici măcar nu-şi mai aduce aminte, iar dacă-i aduci probele în obraz, nu recunoaşte nimic. O putere dinlăuntru îl împinge să mintă mereu şi să i se pară că e omul cel mai cinstit. E ca şi când o noapte s-ar fi lăsat peste mintea lui, ca şi când o altă persoană ar fi înjurat, ar fi minţit sau ar fi furat, aşa sunt câte unii de înfundaţi în contraziceri. Acesta e un alt neajuns al căsătoriilor greşite, în care nu s-a ţinut seamă şi de calităţile sufleteşti ale celeilalte părţi. Acestea se pot vedea mai bine în părinţii celor ce se căsătoresc, întrucât vremea le-a scos la iveală toate scăderile sau însuşirile şi aşchia nu sare departe de butuc. Zgârcenia, lăcomia, invidia, beţia, necredinţa, minciuna, desfrânarea şi celelalte configurează organismul potrivit cu fiecare din aceste patimi şi se rezumă apoi în factorii ereditari şi aşa se seamănă în urmaşi patimile contra firii, ca tot atâtea boabe de neghină în ţarina lui Dumnezeu. Iar ei, la rândul lor, ce vrei să rodească? Sau aceleaşi, sau urmările acestora, sau pe amândouă, urmând, fie modul dominant al eredităţii, după care caracterele normale sau patologice trec de la generatori la urmaşi aproape obligatoriu, fie urmând modul atavic, când caracterele se ascund o generaţie sau două şi apar, dintr-o dată, pe neaşteptate, într-al 3-lea sau al 4-lea neam de oameni. Nu cumva aşa avem repetiţiile istoriei?”

*

File de jurnal – 28 nov. 1981(II). ,,Am ajuns în Botoșani pe la 21.30. Nu coborâsem bine din tren, până am auzit difuzorul comunicând ,,tuturor participanților la sesiunea de comunicări” să se adune în fața sălii de așteptare cl. I-a. Mai erau vreo 7-8. Un muzeograf din localitate ne aștepta. Am mers pe jos până la hotelul ,,Rapsodia” din centrul orașului, unde aveam locuri rezervate de către muzeul județean. Pe drum, până la hotel, am mers împreună cu muzeograful însoțitor. Mi-a spus că le-au venit restricții foarte mari în legătură cu publicațiile cu profil istoric. De asemenea, se pune problema desființării caselor memoriale.

M-am nimerit în camera 418, împreună cu Domnul Virgil Medan, cercetător științific principal din Cluj-Napoca. Îl cunoșteam din publicații și din spusele Doamnei Stela Belozerov de la Arhiva de Folclor din Cluj. Un bărbat voinic, bine legat, cu aspect atletic, gata de a se lua de piept cu oricine l-ar fi contrazis, cu cearcăne negre în jurul ochilor; oscila de la calmul și bonomia desăvârșită până la mânia unui mistreț înfuriat. Două nopți la rând am stat de vorbă cu dumnealui până după ora 2, fără a mai aminti pauzele de masă și timpul plimbărilor prin oraș. Am devenit prieteni. Mi-am dat seama că nu trebuie să-l contrazic, ci am căutat doar să-i completez și să-i continui ideile și afirmațiile, pentru a păstra o atmosferă plăcută, colegială. Specializat în etnomuzicologie, domnul Virgil Medan făcea largi incursiuni în istorie, filologie, etnologie și folclor. Deși eu sunt un incompetent în aceste domenii, îmi dădeam seama cu ușurință, de multe ori, că afirmațiile-i sună fals, forțat. A spune că dacă Dunărea izvorăște din Munții Pădurea Neagră și se varsă în Marea Neagră, frecvența adjectivului ,,negru” dat unor elemente de pe cursul Dunării, ar indica o masă de populație omogenă. Germanii și danezii nu sunt altceva decât reminiscențe ale populației dace. Ba chiar ungurii nu sunt altceva decât daci maghiarizați. Similitudinile unor tradiții, unor termeni și religii din Peninsula Balcanică și Orientul Apropiat ar fi un indiciu sigur, că strămoșii noștri s-ar fi dus până acolo.

Mi-a plăcut însă la Domnul Medan patriotismul sincer și caracteristic la aproape toți ardelenii. Probleme istorice legate de Ardeal și Moldova erau dezbătute cu atâta patos, încât te făcea să-i uiți toate micile păcate ale exagerărilor de mai sus. N-aș putea să nu menționez faptul că, pentru domnia-sa, prin Unirea de la 1918, ardelenii mari, corifeii nației române de acolo, au fost diminuați, umiliți, mulți reduși brutal la tăcere. Marii cărturari și politicieni de talia lui Goga, Coșbuc, Rebreanu, Maniu și alții, în București, au fost tratați drept roată de rezervă, ceea ce i-a dezorientat și decepționat. Domnul Medan vorbea cu mult patos de rolul Bisericii Romano-Catolice în dezvoltarea culturii și civilizației ardelenești. Dacă ar fi fost după dumnealui, ar fi decretat libertatea Bisericii Greco-Catolice. Critica servilismul ierarhilor ortodocși români și admira poziția Bisericii Romano-Catolice din Polonia. A rămas foarte surprins, când a aflat că Patriarhia Română are biserici, parohii și episcopii în străinătate, pe care le tutelează și prin care ține legătura cu românii aflați în emigrație.”

*

          Apărătorul. Domnul ministru Trocan era la Moscova. Trebuia să prelungească niște contracte importante. Mobila românească ocupa un segment important în comerțul cu piața sovietică. Învățase de la alții dar și din propria experiență, că trebuie să fie foarte prudent față de tot ceea ce vorbește, fiindcă peste tot sunt plantate microfoane.

          După ce s-au terminat problemele de serviciu, omologul său, ministrul Ivan, l-a poftit în sala de protocol. Acolo era pregătită o masă, așa cum se obișnuia peste tot. Surpriza a fost la băutură. Domnului Trocan i s-a adus votcă și un păhărel cât degetarul unui croitor. Domnului Ivan i s-a adus un pahar de apă și o sticlă cu apă minerală. ,,- Vă rog să beți, tovarășe Trocan, un pahar de vodcă să vă încălziți! Pe mine să mă scuzați, fiindcă eu am probleme cu sănătatea și nu mai beau alcool de multă vreme!” Domnul Trocan s-a scuzat cu diplomație și păhărelul a rămas plin pe masă.

          După ce-au terminat, ministrul sovietic l-a invitat pe Domnul Trocan undeva în munți, să vadă o exploatație forestieră. Era iarna. Zăpada era de peste un metru. Au mers acolo cu un elicopter. Când au ajuns în zonă, peste munți și păduri era un roi de elicoptere. Zburau haotic. Fiecare avea cabluri de câteva sute de metri,  atârnate, care coborau până la sol. În păduri, tăietorii pregăteau buștenii. Când erau gata, legau doi-trei bușteni de câte un cablu și elicopterul ridica cu troliul sarcina până la o anumită înălțime, apoi își lua zborul spre depozit, undeva, departe. Domnul Trocan a privit cu atenție toată frământarea de acolo și nu s-a putut abține să nu-și spună părerea: ,,- Tovarășe Ivan, dar se consumă foarte mult carburant superior cu elicopterele!” Ca un stăpân al cerului și al pământului, Ivan i-a răspuns cu aroganță: ,,-Avem destul, Tovarășe Trocan!” ,, – Da, dar se produc și multe accidente, se prăbușesc elicoptere!” – a mai zis românul. ,, – Avem destule, tovarășe Trocan!” ,, – Da, dar în fiecare elicopter sunt echipaje de 4-5 oameni. Mulți mor, mulți rămân infirmi pentru tot restul vieții!” ,,- Nu contează, tovarășe Trocan, avem destui!”

          După ce au văzut felul cum se desfășoară defrișările în zonă, domnul Ivan a ordonat pilotului să aterizeze la dispecerat. Acesta era într-un vechi castel din vremea țarilor, într-un peisaj de iarnă superb, ascuns între brazi seculari. I-a prezentat ministrului român un scurt istoric al edificiului, până au ajuns în salonul oficial. Aici i-a spus: ,,- Tovarășe Trocan, am avut o zi grea. Vă propun să servim o cină vânătorească, să ne odihnim până mâine dimineață, iar la prânz vom fi la Moscova!” Zis și făcut. Dispecerul era un om slugarnic, binevoitor, lingușitor, care nu știa ce să mai facă, numai să intre în voia șefului. A adus imediat friptură de mistreț la grătar, alte preparate specifice locului. ,,- Adu și niște apă, tovarășe dispecer!” a ordonat ministrul. Dispecerul avea totul pregătit. A intrat cu o tavă pe care erau două sticle pântecoase cu lichid incolor și mai multe pahare mari, de apă. ,,- Tovarășe ministru, aici este apă minerală, iar aici apă obișnuită!” a ținut el să precizeze. ,,- Tovarășe Trocan, eu consum mult apă minerală acidulată din munții noștri vulcanici. Pentru mine e medicament. Te rog, servește și dumneata!” Așa l-a îndemnat demnitarul rus și i-a făcut discret cu ochiul. Tăcut și prudent, Domnul Trocan a luat un pahar cu apă minerală și l-a dus cu grijă la buze. Mirosul l-a făcut să înțeleagă, că ceva nu e în regulă. A atins ușor cu buzele de suprafața lichidului și a simțit o arzime ca de foc. Era alcool sută la sută, imposibil de consumat de către un om obișnuit. S-a stăpânit și a zis: ,,- E foarte bună, tovarășe ministru, numai că eu am gastrită și n-am voie să consum băuturi acidulate. Voi bea apă obișnuită!” ,, – Mă rog, treaba dumneata!” a zis rusul și a umplut un pahar. A încercat să zică un toast, dar totul s-a rezumat la câteva cuvinte: ,,- Suntem puternici, tovarășe Trocan! Suntem cei mai puternici din lume, iar voi, românii, sunteți prietenii noștri. Trăiască prietenia româno-sovietică!” O mișcare bruscă a mâinii și paharul i s-a golit pe gâtlej. Nu a fost nevoie să înghită. Băutura a trecut prin gura și pe gâtul lui ca pe o pâlnie. S-a scuturat și a continuat: ,,- Tatăl meu a fost tanchist. A trecut prin România fluierând și i-a ajuns pe nemți tocmai la Berlin. I-a făcut șnițel! Suntem puternici, domnule! Trăiască prietenia româno-sovietică!” A răsturnat pe gât al doilea pahar. Și-a revenit mai greu și a continuat bâlbâindu-se: ,,- Tovarășe Trocan, nu lăsăm pe împuțiții de capitaliști să vă atingă nici cu o floare! Trăiască…, trăiască!” Al treilea pahar s-a scurs după cele precedente, dar în același timp ministrul s-a albit la față, și-a dat ochii peste cap și s-a lăsat pe fotoliu, parcă i s-ar fi întrerupt curentul. S-a prăbușit apoi pe podea. Dispecerul a apărut de după ușă ca fulgerul și, împreună cu ministrul român l-au așezat pe o sofa. ,, – Domnul ministru – a ținut dispecerul să precizeze – este obosit, este epuizat! A avut o zi grea. Vine des aici. Stă nopți întregi și lucrează. Numai apă minerală bea. Vrea cu orice preț să depășim planul, ca să dovedească partidului că merită cu prisosință încrederea ce i-a acordat-o!” Și dispecerul a continuat mult timp să-l laude astfel.

          În vremea asta, ministrul sovietic începuse să sforăie, cu gura larg deschisă. Balele i se prelingeau din gură și el părea un mort viu, incapabil să se apere pe sine însuși chiar și de muște!

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Anca Gheorghescu din Oakville(Canada): 120 lei; Doamna Secu Cornelia din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț, Doamna Barbu Ioana din Buftea(IF), Doamna Zaharescu Margareta din Izvorul Bârzii(MH), fiică a satului Bârda, Domnul Verdeș Gheorghe din New-York(SUA): câte 100 lei; Doamna Petruța Freund din Germania: 50 lei;

Doamna Paicu Domnica și Doamna Borugă Norica din Malovăț au donat câte 90 lei pentru pâinea donată la biserică; Doamna Dragomir Virginia și Domnul Ivașcu Vasile din Bârda au donat câte 50 lei pentru lucrările efectuate la biserici.

Domnul Curea Petre din Bârda a mai adăugat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 60 lei.

Le mulțumim cordial tuturor! Dumnezeu să le răsplătească jertfa!

*

          Rugăm pe toți părinții din satele Malovăț, Bârda, Bobaița, Colibași, Laz, Valea Boierească și Negrești, ai căror copii vor începe casa I-a la 15 septembrie anul acesta, să poftească, împreună cu copiii, viitorii școlari, la una din bisericile parohiei noastre, în duminici sau sărbători, pentru a primi câte un ghiozdan și un set de rechizite pentru școală. În cazul în care cele 20 de seturi nu vor fi donate până la 1 sept. a.c. viitorilor școlari menționați mai sus, rechizitele rămase vor fi donate elevilor din clasele mai mari, care vor veni la biserică.

*

          Plăți. În această perioadă am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 9.880 lei tipografiei pentru cărțile Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”, vol. II, Chemări la Domnul, vol. III și Mitologiile – surse de studii istorice; 700 lei pentru un rând de veșminte preoțești; 656 lei impozit; 520 lei pentru pâinea donată în iunie; 415 lei cărți de strană pentru biserica din Bârda; 325 lei hârtie de scris; 254 lei poștei pentru colete;  250 lei timbre poștale; 160 lei reparație imprimantă; 108 lei modem pentru internet; 50 lei internetul; 50 lei curentul electric, cât și altele mai mici.

*

          Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală”- 328, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2016, 10 iul. 2016, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Târgurile disperării, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr. 6686(16/17 iul.), p. 2; nr. 6687(19 iul.), p. 2;

*

          Parohia noastră  reeditat cartea regretatului Grigore Maerean, Chemări la Domnul, vol. III(….pag.), o cutremurătoare imagine a lumii vremii noastre, a decăderii religios-morale.

*

          Zâmbete. ●Proverb românesc: ,,Fiecare cu gustul lui! Unuia îi place popa; altuia preoteasa; altuia fata popii!”●Un băiețel privea atent la un preot care-și repara gardul de la grădină. ,,- De ce mă privești așa de atent, fiule?” ,,- Vreau să aflu ce zice un preot când își dă cu ciocanul peste degete!” ● Când urci pe scara vieții, nu uita să dai bună ziua la toată lumea, că atunci când vei coborî să aibă cine să-ți răspundă! ● Astăzi la muncă am căzut de pe o scară de zece metri! Noroc că eram pe prima treaptă…! ●Când soţia tace mult timp, înseamnă că are foarte multe de spus.

*

          Filme. Vineri, 19 Aug., în biserica de la Bârda, la ora 19, va rula filmul Ostrovul, iar vineri, 26 aug., tot la ora 19, în biserica de la Malovăț, va rula același film. După film urmează o audiție muzicală.

*

Excursii. În ziua de 29 August organizăm o excursie-pelerinaj la Mânăstirea Schitul Topolniței din jud. Mehedinți. Prețul va fi de aprox. 5 lei.

*

          Anunț. O familie din satul Dumbrăvița(5 km de Timișoara) angajează o femeie pentru îngrijirea unui bătrân bolnav, în următoarele condiții: 1.500 lei/lună, casă, masă, sâmbătă și duminică liber. Relații la telefon 0773.338.331 (răspunde fiica, Adriana).

                                                                                *

          Program. În cursul lunii august avem următorul program de slujbe: 6 Aug.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 7 Aug.(Bârda); 11 Aug. (spovediri și împărtășiri în Bârda, la biserică și în sat); 12 Aug. (spovediri și împărtășiri adulți în Malovăț, la biserică și în sat); 13 Aug. (spovedit și împărtășit copiii din Malovăț); 14 Aug.(Malovăț); 15 Aug. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 20 Aug.(Malovăț-Bârda); 21 Aug. (Bârda); 27 Aug. (Malovăț-Bârda); 28 Aug.(Malovăț); 29 Aug.(Malovăț). În situația în care se va face excursie-pelerinaj la Schitul Topolniței, slujba din 29 Aug. se anulează. În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

          Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

                         Pr. Al. Stănciulescu-Bârda