Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » DUMITRU ICHIM: PSALMUL DIN PILDA DE MĂRGEAN

DUMITRU ICHIM: PSALMUL DIN PILDA DE MĂRGEAN

PSALMUL MUNTELUI TABOR

 


Rar marea Ta, adesea același vârf visezu-l.

De ce Te-ascunde cerul, ca bob de grâu pământul?

Parcă-mi visez visarea, c-aș ridica retezul...

Copil, odăii singur, trăznea-n obloane vântul.

 


Tot mai cutez urcușul? Colb, valuri, anii du-mi-i

Pe unde strănepoții mușcatelor din geamuri

Spre-același pisc de Munte privesc adâncul lumii,

Urcând ca-n ocarină cele mai triste neamuri.

 


Tu-mi spui de adormire? Zi-i somnului că-i moarte!

Și totuși vine visul ce altfel mă vânează...

E doar un geam ce ochiul  de Munte mă desparte,

Când cerul Tău înțeapă-n florire de turcoază.

 


La-ntreaga-Ți poienire - colibe, strâmte-n praguri?

Ia-mi inima și fă-Ți-o palat cu stâlpi de faguri.

 


 


PSALMUL DE PERLĂ

 


Voi știți ce e porfira prea scumpelor postăvuri?

Despre jurnalul scoicii nici azi nu te cutremuri,

Că-n locul obrintirii spre putrede otrăvuri

Născu din limpezi ape înalte requiemuri?

 


Retrasă în chilie, i-e inima  cât macul,

Cât punctul de suspensii ce-l pui dumnezeirii.

Săgeata nezburată mai fină fu ca acul,

Iar victima nu-i hoitul, ci prețul nemuririi.

 


Din străvezimi, adâncul îi fură morții sita,

Pentru sărut, se cere chiar jertfa de lumină.

Căci perla Celui-Veșnic cercând a-i fi ispită,

Căzu pe-obraz de cântec în luminata-i tină.

 


Altoiul Tău, Iubire, nu e făcut de bardă.

Lut când aprinzi în perlă, continuă să ardă.

 


 


PSALMUL CE N-A FOST SĂ FIE

 


Cum să-nțelegi furtuna a codrilor catismă,

De n-ai iubit vreodată? Cum să-ți culeg ce scapă

Din jertfa de culoare a șapte cerbi din prismă?

Cum lacrima și gheața pot fi aceeași apă?

 


Nu pomeni Iubirea de n-ai fost Niagară!

Eu am văzut-o-n flăcări. Colb de cenuși, ca boare

Plutea peste adâncul ce cu adânc se zboară,

Când pân' la os tot cerul din aripă te doare.

 


Pofteai simbol păunul, să ți-l aduc, superbul,

Jucând cu evantaiul, perlat Edenu-n dar pe

Maci vii opriți în pene! Mândriei tale, cerbul

Ți-aș fi adus în stemă, nu șubred gât de șarpe.

 


Dragon visam în luptă, foc până-n bolți să zvârlă,

Dar te-a răpit păunul cu capul de șopârlă.

 


 


PSALMUL CE NE-A FOST SĂ FIE

 


Au ochii frumoși ca tine  -  panterele, șacalii  -

Strălucitoare geme, vânând imperial,

Dar numai ție-i dată cruzimea în detalii,

Lungi sfâșieri de flaut din burg medieval.

 


Regal, desăvârșirea plăcerii de supliciu,

Din somnoroase gene cătușa-i de argint,

Încet, mai dulci să doară torturile-n deliciu

Cu-ncolăciri de șarpe din șoapte și alint.

 


Tu îmi spuneai, coralul c-ar fi ca-n stih tocmire?

La fel ca-ntr-o oglindă răsfățul tău îl prind,

Din inimă de piatră fac crin de mănăstire

Cioplindu-ți duh și umbra ca zapis în colind.

 


Așa ne-a fost să fie, prea sfânta-ne osândă,

Că ne-a zidit mărgeanul de vii în luminândă.

 


 


PSALMUL LUMINII NEAPROPIATE

 


Mai mult pietriș mi-i firea. Din care luturi Tu m-ai

Ales, frământ cârtirii, țâșnindu-Ți de pe roată

Ca păstrăvul din palmă? Rod vântului sunt numai?

Că spicul Tău deasupra-mi mă cere la socoată.

 


Prea-s noduros, iar vremii-i înghit poșirci de acru!

Fă-mi altă plăsmuire, cu mai puțin departe.

De-ngădui ca rubinul să-Ți poată bea din sacru,

De ce te-ascunzi Iubire, tot dincolo de moarte?

 


În inimă de-s sudul, neapărat vrei nordul,

De parcă simți în setea-mi deliciu rar, plăcere.

De mi-am pierdut o deltă, dezțărm prin stânci fiordul,

Coroanei nestemată, cum Riga-al meu mă cere.

 


O viață-am dus pustiul, în locul Tău, adaus,

Fără să știu c-alături mergeam către Emaus.

 


 


PSALMUL SCULPTORULUI

 


Că nu cu polonicul iei cuminecătura

Din flacăra Iubirii, ci-n vârf de linguriță!

Oceanul din talazuri îl face picătura,

Cum geana de femeie i-ai scris-o din peniță.

 


Foc răsfățat de paie, cumplit le-o fi amorul!

Că pân' la brâu li-e scripca și-un rest zvâcnit din rochii...

M-ai tâlhărit de cruce. Știu, nu-n aripă-i zborul!

De ce în schimb privirii mi-ai vindecat doar ochii?

 


Văd lucruri, nu adâncul frumosului ce doare.

Ce-o fi, că simt țepușa-i în sângele-mi nomadic?

Te-ai deșertat de Sine: în ce, în cum, în oare?

Cum să-l numesc pe sculptor c-ar fi cu dalta sadic?

 


Din tot ce ne desparte: lemn, ciot, blasfem, mireasmă,

Cioplește-mi suferința să-Ți fiu catapeteasmă!

 


 


PSALMUL COCORULUI

 


Nici gâsca, nici găina, nici alte ouătoare

Iubirii-s semn heraldic, ci numai alb cocorul,

Aripa care-și zboară apusul roș ce doare,

Că-i vis de foc ca vinul ce struguri încă doru-l.

 


Chiar dacă bolta-n aur și-a potcovit crai-noul,

Cocorul niciodată n-a gelozit potcoava.

Rodirea coase-i prețul de jug ce-l duce boul,

Pe robotirea morții nuntește crud otava.

 


La gloate dă-le circul și hleb ca să petreacă!

Dacă le mușcă biciul le crește-n sânge calmul.

Nu dați mărgăritarul din stihul vostru-n troacă:

Tu n-ai știut, Poete, c-o să-ți sfâșie psalmul?

 


Zbor alb, întruchipare, cu Dumnezeu de-o seamă,

Doar lacrima Luminii putea să-i fie mamă.

 


 


PSALM DIN GRAIUL NEGRĂIRII

 


Cu-atâta soare-n creangă, la ce-aș râvni cuvinte?

A pinilor mireasmă, nu-i vorbă mai subțire?

Iau pietrei duritatea, nu prund când cu rubin Te

Rostesc nepreț coroanei a grai din negrăire.

 


De vrei sărutul mării, Tu-i vălui începutul

Cum ceru-n necuprinsuri mi-l odihnești sub pleoapă.

Te-ascunzi, precum lumina o știe doar sărutul,

Nu bâlbâirea buchei ce tocmai viața scapă.

 


Ce-adânc îmi ești, Tu, codrul iubirilor spovednic!

Pun morții stinsul flaut ca pe-un vânat, pe seară.

Flămând Te frâng ca pâine. Sunt luminândei vrednic?

Pe umăr pui obrazul ca noaptea pe-o vioară.

 


Ia-ți jertfa de lumină, iar focul - numai mie,

C-am dăscălit și iadul cum poate iad să fie.

 


 


PSALMUL  DE MĂRGEAN

 


Gelos, până acolo unde sfătos ți-e ghimpul,

De ce n-am fost cu tine ca fiara de hapsân?

Cum de-am lăsat ca moartea să-ți fie tot, chiar timpul?

Pe-atunci mere de aur și basm purtai în sân.

 


Puteam să fim alături - oglindă în oglindă!

Ai fi avut și-azi părul ca peana de la corb,

Inel din păpădie și-un braț să te cuprindă.

Iaz mi-ai fi fost prin codri, sărut c-o stea să-ți sorb.

 


O, nu te cert de cârja ce-o tremuri pentru scuze,

Și nici pentru obrazul boțitului șofran.

Îmi ești la fel de dragă, cât încă porți pe buze,

Ironică și mândră, surâsul de mărgean.

 


Eu te-am zidit de vie să-mi fii la psalmi fereastră.

Aici nu intră timpul, aceasta-i cartea noastră!

 


 


Dumitru Ichim

Kitchener, Ontario