Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Dr. Galina Martea: Geneza păcatului

Dr. Galina Martea: Geneza păcatului

Nimic nu începe fără de păcat

În lumea ce mişcă, respiră,

E totul o masă, un joc încurcat

Şi corpuri cereşti ce inspiră.

 

E totul creaţie şi nu faci nimic

În rolul deja pus în scenă,

Dinamic, palpabil – un simplu amic

La viaţa ce stă în arenă.

 

Geneză şi faptă a unui proces

Cu pasul mereu – acţiune,

E mersul trăirii plin de succes

În soarta de om-misiune.

 

Geneză şi faptă, natură, produs

Cu opera strict definită,

E doar conţinutul pe lume adus

De zodii, credinţă-absorbită.

 

E doar conţinutul justificat

Când soarele-şi poartă mişcarea

Şi nu faci nimic făr’ de păcat

În lumea ce-şi schimbă purtarea.

 

E doar conţinutul pus într-un joc

Şi viaţa ce zbuciumă-n tine,

Şi toate în lumea aceasta au loc

Pe crucea iertării divine.

(Versuri din volumul de poezii/aforisme “Durere Tricoloră” (autor Galina Martea), Editura Pontos, Chișinău, 2014, pagini 176).