Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » Dl. C-TIN ENCIU (97 de ani !), PROF. DE ROMÂNĂ AL LUI NICHITA STĂNESCU, AL ACAD. EUGEN SIMION, AL LUI C.P. BĂLAN ș.a., FACE CRONICA ROMANULUI ”OASPEȚII DIN ELIZEU”

Dl. C-TIN ENCIU (97 de ani !), PROF. DE ROMÂNĂ AL LUI NICHITA STĂNESCU, AL ACAD. EUGEN SIMION, AL LUI C.P. BĂLAN ș.a., FACE CRONICA ROMANULUI ”OASPEȚII DIN ELIZEU”

”Oaspeții din Elizeu”, roman de Cristian Petru Bălan, Editura Eminescu, București, 2004, cronică de Prof. Constantin Enciu (1919-2016), publicată în ”Meridanul românesc”, 22 mai 2004, pag. 16.
Iată opiniile dumnealui despre cartea care a dispărut rapid din librării:
O carte care surprinde cititorii, în primul rând prin modalități, tehnici și formule artistice, mânuite într-un mod cu totul original. Dintru început, te întâmpină un meta-text, prologul,vechi de la antichitate, de la tragediile grecești și strălucit reprezentate de Moliere, Schiller, de Goethe, cu unul în cer și altul de pe pământ , în capodopera ”Faust”, iar, la noi, de Nicolae Filimon în ”Prolog-dedicație”, adresat ”străluciților luciferi ai viciilor”, în romanul ”Ciocoii vechi și noi” ori de Vasile Voiculescu, în povestiri ca ”Lostrița”.

Prologul ocupă aproape a opta parte din economia romanului. El configurează scenariul în care vor apărea, chemate, prin invocații parapsihologice, personalități celebre din importante domenii: literar (mihai Eminescu și William Shakespeare), artistic (Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti), muzical (Mozart și Beethoven) și politic (Napoleon, Hitler, Stalin, Churchilll și Roosevelt). Autorul le evocă pe rând, adoptând acum tehnica încadrării în ramă (Rahmenerzahlung), ca în ”Decameronul” lui Boccaccio ori, la noi, în ”Hanul Ancuței”, de Mihail Sadoveanu, prin experimentul ”spiritist”.

Se pare că însuși povestitorul – despre care aflăm mai târziu că se numește Codrin – nu avea încredere în asemenea experiențe stranii, care ar face posibile contactările cu ”lumea de dincolo”. Curiozitatea sporește, mai ales că, la început, acestea eșuează lamentabil. Ca să fie justificate experiențele paranormale ale inginerului Petre Iacobescu, în acest insolit domeniu al parapsihologiei, autorul are grijă să menționeze că personajul respectiv era apreciat negativ în orașul Ploiești, unde se desfășoară faptele relatate.

Un rol important în chemarea spiritelor îl are Damaris, nepoata inginerului, folosită ca medium. Ea era în vârstă de 17-18 ani, elevă a unui liceu ploieștean, care, atunci când intra în somn hipnotic, deci când se afla în transă, căpăta puterea de a vedea spiritele și de a le materializa. Elizeul, socotit în mod obișnuit o lume a virtuoșilor, capătă aici accepțiunea oferită de poetul Vergilius, pentru care, în epopeea ”Eneida”, lumea subterană a Hadesului face parte din Elizeu. De aici, titlul dat romanului.

Fiecare din cele zece autobiografii transcendentale ale acestor ilustre personalități invocate este precedată de scena de spiritism. Ceea ce merită a fi subliniat este gestul inginerului care își face trei cruci, invocându-L pe Dumnezeu, spre a permite spiritului chemat să vină… În ciuda acestor fantastice întâlniri, nervurile întregului roman aparțin pe deplin spiritului creștin. Prin puterea ei colosală, Damaris atrage orice entitate spirituală solicitată, materializând-o aproape în totalitate și reconstituind-o la una din formele avute în timpul vieții. Modalitatea realizării acestor autobiografii transcendentale este atrăgătoare. Datele esențiale ale vieții ți activității cuprind și minusuri. Celebrele personalități invocate răspund, uneori justificându-se, întrebărilor, puse de cei trei, care, la rândul lor, ori îi apreciază ori îi învinuiesc, în termeni destul de aspri, mai ales pe Stalin și Hitler.

Parcurgând aceste autobiografii, de dimensiuni inegale, cititorii își reamintesc propriile cunoștințe, le verifică sau abia acum simt nevoia de neînlăturat de a citi mai multe despre personajele invocate și de a-și îmbogăți cunoștințele. Un mare merit al autorului este acela de a nu uita nici raporturile familiale ale acestor personalități, sporind, astfel, o cunoaștere mai cuprinzătoare a lor, Cartea, cu numeroase elemente informative, reliefează tot ceea ce este este semnificativ pentru fiecare personalitate. Cititorii parcurg paginile cu un permannt interes sporit, ei rămânând, de nu puține ori, cu cartea deschisă și realizând plăcute verificări ale culturii personale.

Dincolo de aspectul fantastic, apropierile sufletești față de unele din personalitățile evocate capătă o anumită tandrețe și dărnicie sufletească. Iar atitudinea lui Codrin față de adolescenta Damaris este totdeauna delicată, tandră. Și astfel filmul, alcătuit din nenumărate portrete, se derulează, aducând cititorilor o mulțumire de esență culturală, dar și de dăruire sufletească. Și cum întregul roman începe printr-un prolog, firește, se încheie printr-un epilog. Ca și în cazul prologului, acum trece povestitorul în prim-planul narațiunii. După ce Damaris are un sfârșit tragic, pus la cale de securiști, povestitorul emigrează ilegal în străinătate, de unde revine în țară după prăbușirea comunismului. Atunci află că, probabil, inginerul Petre Iacobescu, înainte de a deceda, ar fi fost internat la un spital de boli psihice, motiv pentru care nu a fost închis pentru experiențele paranormale interzise. Ele au fost socotite de regimul comunist ca un atentat la adresa securității statului.

Ne revine acum sarcina de a sublinia că atitudinea politică democratică se strecoară, subtil și sigur, în întregul roman, fără ca această operă deosebită să capete trăsătura de scriere cu caracter politic. Se mai pune și întrebarea legitimă dacă, în evoluția literaturii pe plan universal ”Oaspeții din Elizeu” aparține curentului postmodernist, la care au aderat, în ultimele decenii, o parte din scriitorii epocii actuale. Rămâne ca exegeții acestei opere deosebit de originale să-și spună cuvântul decisiv. Nu ne îndoim de faptul că ”Oaspeții din Elizeu” va fi foarte apreciat de cititorii de literatură valoroasă.
ENCIU SI CPBNOTĂ (despre CONSTANTIN ENCIU):
Constantin Enciu (n. 18 iunie 1919-9 martie 2016, Brăila) aparține pleiadei marilor profesori de liceu din veacul trecut. Domnia sa a decedat la onorabila vârstă de 97 de ani, fiind un strălucit profesor de limba și literatura română la marile licee ploieștene – liceul ”Sfinții Petru și Pavel!, liceele ”I.L. Caragiale”, ”C-tin Dobrogeanu-Gherea” și ”Mihai Viteazul”, cunoscut, de asemenea, și în calitatea de prolific publicist, de critic literar și de cercetător de folclor. Din mâna lui au ieșit personalități de seamă ale țării. Profesorul Enciu va rămâne pentru totdeauna cunoscut ca fostul dascăl de limba română al poetului Nichita Stănescu, al criticului Eugen Simion, ex-președintele Academiei Române, precum și al altor scriitori: Bujor Nedelcovici, Ioan Grigorescu, Vasile Niculescu, George Genoiu, Corneliu Șerban, Mihai Negulescu, Mihai Niculae, Cristian Petru Bălan ș.a. De asemenea, a fost profesorul preferat al marelui actor Toma Caragiu. În fiecare din acești creatori prahoveni, regretatul profesor Constantin Enciu și-a investit o parte din talentul său didactic și literar, motiv pentru care dumnealor totdeauna i-au rămas profund recunoscători.